Mesaje de Ziua Naţională adresate de foşti premieri

T.T.
Politică / 1 decembrie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Fostul premier Dacian Cioloş afirmă în mesajul său transmis de Ziua Naţională că e timpul să lăsăm în urmă "ruşinea şi suferinţa" şi să ne eliberăm de sentimentul neputinţei, în timp ce fostul prim-ministru Victor Ponta evocă în mesaj figura bunicului său, care în 1917 a plecat din armata austro-ungară pentru a se alătura celei a Regatului României, mesaje fiind adresate şi de alţi foşti demnitari cum ar fi Vasile Dîncu, Gabriel Oprea, Raluca Prună sau Adrian Ţuţuianu.

"România s-a născut din speranţă, dar prin suferinţă. România există pentru că bunicii şi străbunicii noştri au crezut că sacrificiul lor merită făcut. Pentru noi şi pentru cei care ne vor urma. Am păstrat, din păcate, suferinţa ca pe o justificare a vieţii noastre cotidiene, cu toate că sacrificiul lor a fost făcut tocmai pentru ca noi să nu mai suferim, pentru ca generaţiile care vin să nu mai sufere, ci să trăiască în demnitate. Azi, 1 Decembrie, nu este doar ultima zi a unui veac împreună. Este prima zi a unui nou drum împreună, ştergând suferinţa din sufletele noastre şi trăind cu încredere şi demnitate. România a apărut prin sacrificiul soldaţilor români care nu au apucat să îşi vadă visul cu ochii. România a apărut prin dedicarea, munca şi aspiraţiile unor oameni de stat care au crezut că merităm ceva mai bun. Pentru visul lor, mulţi dintre ei au pierit în închisorile comuniste. Am supravieţuit unor dictaturi nemiloase. Am trecut printr-o revoluţie sângeroasă pentru care nu a plătit nimeni până astăzi. Am avut mineriade, politicieni prinşi la furat care au avut neruşinarea să se compare cu mari oameni de stat. Dar astăzi este timpul unui nou început. Este timpul să reconstruim România împreună", afirmă Dacian Cioloş, într-un mesaj video înregistrat în locaţii sugestive din capitală.

El afirmă în mesaj că "avem azi un premier care nu are căderea să stea pe scaunul lui Ionel Brătianu sau al lui Iuliu Maniu".

"Avem azi un guvern de care, din păcate, ne este ruşine. România îi va supravieţui, dar asta este prea puţin. România are un destin pe care trebuie să şi-l asume. De aceea, este timpul să hotărâm pe cine vrem aici, la Guvern, să ne reprezinte. Să decidem pe cine vrem să ne reprezinte în Parlament, pe cine vrem să conducă România. Vom construi şcoli, spitale şi şosele, dar mai ales vom avea demnitate atunci când în fruntea ţării se vor afla oameni cinstiţi, muncitori şi cu viziune. România este o ţară cu mult prea mulţi oameni săraci. Avem concetăţeni care trăiesc cu mult sub limita sărăciei şi pe care de ruşine i-am abandonat. De ziua României, este timpul să lăsăm în urmă ruşinea şi suferinţa, să ne eliberăm de sentimentul neputinţei. Fiecare dintre noi poate să contribuie la reconstrucţia acestei ţări. E timpul să fim solidari şi să ne împlinim dăruind. Nu avem grădiniţe suficiente, nu avem spitale curate, nu avem autostrăzi, avem în schimb râuri şi păduri distruse, pentru că acceptăm ca cei mai puţin oneşti şi vrednici dintre noi să ne reprezinte şi să decidă în locul nostru. Când vom înţelege că politicienii acestei ţări sunt vremelnici şi datoria lor este să se dedice oamenilor acestei ţări, atunci vom realiza că putem să ne schimbăm într-o clipită", spune Cioloş, lider al Platformei România 100.

Fostul premier îşi încheie mesajul cu un îndemn la unitate adresat românilor.

"România s-a clădit pe suferinţă, dar cu speranţă şi curaj. România este a noastră, este casa noastră, este viaţa noastră acasă, pentru fiecare dintre noi. Azi, este timpul nostru. Este timpul să construim o Românie europeană, o Românie liberă, în care dreptatea şi adevărul vor triumfa întotdeauna. Haideţi să fim uniţi. Haideţi, uniţi, să reconstruim România. Haideţi, uniţi, să le arătăm nepoţilor şi strănepoţilor noştri că vor putea fi mândri de noi. România, la mulţi ani!", mai spune Cioloş.

Fostul premier Victor Ponta, lider al formaţiunii Pro România, evocă în mesaj pe bunicul său, Ponta Gheorghe.

"În 1917, în 19 august, bunicul meu, Ponta Gheorghe, pleca din Transilvania, din armata austro-ungară, ca să devină român. Şi regele Ferdinand i-a dat atunci cetăţenie. Şi când mă gândesc că au trecut 100 de ani, că atunci, în 1917-1918, milioane de români au crezut în România şi au crezut că fac bine să fie uniţi. Au crezut că împreună pot să se dezvolte, să aibă ţara lor şi să îşi crească acolo copiii, nepoţii, strănepoţii. Vreau să cred eu, acum după 100 de ani, că ei nu au greşit deloc, că au avut lideri înţelepţi, că au avut credinţă în România, că au avut credinţă în Dumnezeu, că au avut încredere că ceea ce ei au făcut atunci, în 1918, peste 100 de ani noi, nepoţii şi strănepoţii lor, putem să facem mai bine", spune Ponta în mesajul video transmis pe facebook.

Ponta adresează şi un îndemn de încredere românilor.

"Vreau să cred şi azi acest lucru, să le urez tuturor românilor de 1 Decembrie să încercăm să ne ridicăm la jumătate măcar din ceea ce au făcut bunicii şi străbunicii noştri, să spun că România este până la urmă una singură, că noi românii suntem toţi până la urmă nu doar egali, ci suntem şi responsabili faţă de România, să spun că oricât de mult ne supără şi ne îngrijorează ceea ce se întâmplă azi, trebuie să avem încredere şi trebuie să fim uniţi. Să spun că eu, Victor Ponta, şi colegii mei din Pro România, tot ceea ce facem facem cu gândul la toţi cei care ne-au lăsat această ţară, la ceea ce trebuie să facem în viitor. Vreau să fiţi optimişti ca şi noi, vreau să fiţi uniţi, vreau să fiţi pentru şi pro România!", se încheie mesajul fostului premier social-democrat.

Fostul vicepremier Vasile Dîncu subliniază în mesajul său publicat pe facebook că "României îi lipsim noi, cetăţenii", el adăugând că acei "cetăţeni adevăraţi se implică, nu aşteaptă cadouri şi nici eroi salvatori".

"Cu siguranţă, României îi lipsesc multe lucruri, dar la acest examen orice naţiune poate face o listă lungă, pentru că lipsurile se raportează la nevoi sau la visele noastre. Dar în capul acestei liste, sau la finalul ei, depinde cum vrem s-o organizăm, am putea descoperi că României îi lipsim noi, cetăţenii. Dacă ne-am putea pune fiecare în acest rol, ar începe construcţia. Greoaie cum o fi, fără tradiţie întrucât avem mai degrabă tradiţia trădării, dar nişte cetăţeni caută să completeze golurile, caută să facă concesii pentru reguli comune şi să renunţe la o parte din libertăţi în beneficiul unui contract social. Cetăţenii adevăraţi se implică, nu aşteaptă cadouri şi nici eroi salvatori.

Centenarul - a fost sau n-a fost? Contează mai puţin, România există oricum, de mai multe sute de ani! Ce facem cu ea? La mulţi ani, România!", se subliniază în mesajul publicat de fostul vicepremier.

Fostul ministru al Apărării Adrian Ţuţuianu afirmă în mesajul său că "România Centenară este chemarea deplină de a ne ridica la înălţimea celor ce au creat-o".

" #România, pământul pe care călcăm, apa pe care o bem, cerul la care ne închinăm, eroii pe care-i cinstim, copiii pe care-i sărutăm, părinţii pe care-i mângâiem. Sunt fericit să fiu parte a acestui popor atins de săgeata istoriei. România Centenară este chemarea deplină de a ne ridica la înălţimea celor ce au creat-o.

La mulţi ani, #români din România şi din toate locurile lumii!", este mesajul postat de Ţuţuianu.

Fostul ministru al Justiţiei Raluca Prună arată în mesajul său de Ziua Naţională că doreşte României "ani mulţi, europeni, oameni senini şi vremuri la fel".

"Îţi doresc Românie ani mulţi, europeni, oameni senini şi vremuri la fel. Îţi doresc fii şi fiice care se bucură că s-au născut în limba română, care te iubesc neostentativ, fără tricolor şi ie numai la zile festive, care te poarta în inimă şi te mărturisesc în fiecare zi prin lucruri simple, bine făcute, oriunde în lume. Îţi doresc Românie fii şi fiice care să te iubească în fiecare zi la fel, în anul 99 sau 103 şi 111, în martie şi în septembrie, la fel ca în decembrie. Fii şi fiice care să îţi vorbească limba cu dragoste, să muncească şi pentru numele taă zi dupa zi, sub orice cer se află, visând mereu la cerul tău. Îţi doresc Românie ca cei rămaţi între hotare să nu mai plece de acasa şi să nu ne piardă pe cei aflaţi vremelnic în ţări străine. Căci toţi suntem ai tăi. Îţi doresc Românie să ne rabzi pe toţi şi să îi aştepţi cu speranţă pe cei plecaţi. Chiar dacă nu reuşim să ne întoarcem, să ştii că te visăm cu fiecare respiraţie. Căci tu eşti singurul ţărm în care suntem ancoraţi. Acum şi peste toate centenarele", declară Raluca Prună în mesajul transmis pe facebook.

Mesajul fostului ministru al Justiţiei se încheie cu o declaraţie de iubire şi mulţumiri pentru România. "Te iubesc, Românie, pentru părinţii, fraţii, prietenii, mormintele, istoria, şcoala, poveştile, cărţile şi multele daruri din care m-ai plămădit. Îţi mulţumesc, la mulţi ani, aş vrea să fie ziua ta în fiecare zi care a mai rămas!", mai spune Raluca Prună.

Fostul vicepremier şi ministru al Apărării şi al Internelor Gabriel Oprea arată că această zi este "un moment de mândrie profundă, de respect nemăsurat faţă de înaintaşii noştri, faţă de militarii care au luptat pentru întregirea neamului şi care au reuşit să facă ROMÂNIA nemuritoare".

"Am moştenit o ţară frumoasă şi bogată, o ţară pe care trebuie să o iubim la fel de mult cum au iubit-o cei care şi-au dat viaţa pentru ea. Să o păstrăm întreagă, să o facem mai frumoasă, mai apreciaăa, sădind în conştiinţa urmaşilor noştri sentimentul că ROMÂNIA înseamnă întotdeauna ACASĂ. ROMÂNIA este un tot. Este suma tuturor inimilor care bat româneşte. Să nu uităm niciodată de unde am plecat, să nu uităm niciodată ce comoară nepreţuită am primit, să ne amintim veşnic de idealurile la care au visat cei ce au împlinit Marea Unire. Trebuie să rămânem uniţi, să ne iubim ca fraţii, să găsim, mai ales astăzi, în sufletele noastre, iertare, să clădim încredere, să transmitem generaţiilor viitoare dorinţa de a construi o Românie puternică şi respectată în lume. NOI SUNTEM ROMÂNI! LA MULŢI ANI, ROMÂNIA!", mai susţine Gabriel Oprea în mesajul publicat pe pagina sa de facebook.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb