Ministrul Afacerilor Externe a participat la reuniunea Consiliului Afaceri Generale (CAG)

C.P.
Politică / 26 iulie 2010

Ministrul Afacerilor Externe Teodor Baconschi a participat astăzi, la reuniunea Consiliului Afaceri Generale (CAG), desfăşurată la Bruxelles, arată un comunicat remis redacţiei.

Un punct relevant al lucrărilor CAG l-a constituit adoptarea deciziei privind organizarea şi funcţionarea Serviciului European de Acţiune Externă (SEAE), aceasta constituind un pas important în operaţionalizarea Serviciului până la sfârşitul acestui an. Miniştrii de externe şi-au exprimat speranţa că elemente ale pachetului legislativ (Regulamentul financiar şi cel de personal, Bugetul SEAE) vor fi adoptate cât mai curând şi au subliniat importanţa ca, în procesul de recrutare a noului corp diplomatic european, toate statele membre să fie reprezentate în mod echitabil, respectând echilibrul geografic.

În marja lucrărilor Consiliului, şeful diplomaţiei române a avut ocazia să detalieze, împreună cu Înaltul Reprezentant Catherine Ashton, perspectivele concrete de materializare pentru România a acestui principiu, în ecuaţia viitorului serviciu.

Liderii diplomaţiilor europene au adoptat Concluziile privind deschiderea negocierilor pentru aderarea Islandei la UE, precum şi Cadrul general de negociere, parte a poziţiei generale a Uniunii, în pregătirea Conferinţei de aderare la nivel ministerial cu Islanda (27 iulie 2010).

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

03 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8373
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3185
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9967
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.9649

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb