Ministrul afacerilor externe Emil Hurezeanu s-a întâlnit cu omologului din Polonia, Rados³aw Sikorski

M.P.
Politică / 27 martie

Ministrul afacerilor externe Emil Hurezeanu s-a întâlnit cu omologului din Polonia, Rados³aw Sikorski

Ministrul afacerilor externe Emil Hurezeanu a avut joi, consultări politice cu ministrul afacerilor externe al Republicii Polone, Rados³aw Sikorski, aflat în vizită oficială la Bucureşti, cei doi având un schimb aprofundat de opinii cu privire la agenda europeană, în contextul deţinerii de către Polonia a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene, relatează news.ro.

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, agenda discuţiilor a vizat o gamă largă de subiecte de interes comun, de la cooperarea bilaterală şi la nivel european, până la provocările actuale de pe scena internaţională, cu accent pe situaţia din Ucraina în contextul războiului de agresiune declanşat de Federaţia Rusă.

"Ministrul Emil Hurezeanu a evidenţiat soliditatea relaţiilor româno-polone, construite pe o îndelungată tradiţie de cooperare apropiată şi cadrate astăzi de un Parteneriat Strategic amplu şi un Plan de Acţiune consistent şi multisectorial. Şeful diplomaţiei române a apreciat valoarea adăugată a dialogului româno-polon şi a remarcat natura concretă şi dinamica cooperării economice şi sectoriale", arată MAE, citat de agenţia de presă.

Potrivit sursei menţionate, cei doi oficiali au convenit menţinerea unui ritm intens al contactelor politico-diplomatice şi au reconfirmat dorinţa de a continua coordonarea strânsă asupra subiectelor de interes, cu accent pe impulsionarea şi diversificarea schimburilor comerciale şi a cooperării la nivelul ministerelor de linie. Consultările au prilejuit un schimb aprofundat de opinii cu privire la agenda europeană, în contextul deţinerii de către Polonia a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene.

"Amintind sprijinul pentru îndeplinirea cu succes a acestui mandat, axat pe consolidarea securităţii europene, ministrul Hurezeanu a subliniat că România este determinată în susţinerea proiectului comun european şi contribuie la menţinerea unităţii la nivelul UE, cu atât mai importantă în actualul context internaţional. Referindu-se la procesul de extindere, demnitarul român a exprimat sprijinul pentru continuarea procesului atât pe dimensiunea estică, cât şi în Balcanii de Vest, pe baza meritelor proprii ale candidaţilor în implementarea reformelor necesare. În mod particular, a fost exprimată susţinerea pentru avansarea parcursului european al Ucrainei şi Republicii Moldova, prin deschiderea în acest semestru a primului cluster de capitole de negociere - Elemente fundamentale", subliniază MAE, citat de news.ro.

Potrivit agenţiei de presă, un alt subiect abordat a fost viitorul buget european, ministrul Hurezeanu exprimându-se în favoarea adoptării unui buget capabil să susţină implementarea adecvată a unei agende europene ambiţioase şi strategice, menţinând, totodată, rolul Politicii de Coeziune şi Politicii Agricole Comune pentru susţinerea obiectivelor de dezvoltare economică.

Cu privire la agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei, ministrul român de externe a exprimat sprijinul ferm pentru instituirea unei păci cuprinzătoare şi durabile, susţinută de garanţii de securitate solide şi credibile, precum şi pentru oferirea în continuare a asistenţei pentru Ucraina.

"Demnitarul român a subliniat provocările pe care situaţia de securitate actuală le generează pentru Republica Moldova, fiind agreată necesitatea continuării sprijinului în vederea consolidării rezilienţei şi securităţii sale", a arătat Hurezeanu, citat de sursa menţionată.

Comanda carte
Conferinţa BURSA “Codul Insolvenţei 2025”
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.6187
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2332
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9795
Gram de aur (XAU)Gram de aur456.5018

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
thediplomat.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb