Ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Adrian Oros, a lansat marţi un apel pentru susţinerea fermierilor români care nu reuşesc să îşi vândă produsele şi transmite românilor să caute şi să cumpere în această perioadă de criză doar produse româneşti.
"Am fost întrebat şi de presă şi de fermieri ce se întâmplă, pentru că, deşi este criză, foarte multe dintre produsele româneşti nu se vând. Fermierii au mari stocuri de legume, mari stocuri de carne de pasăre, stocuri de carne de vită, de produse lactate şi de ouă şi nu reuşesc să-si vândă aceste mărfuri, iar magazinele sunt invadate de mărfuri din altă parte. Ştim bine cu toţii că suntem într-o piaţă unică şi nu se poate interzice prin lege sau reglementa acest comerţ intracomunitar. Aşa cum noi putem să ducem marfă oriunde în UE, oricine din UE poate să vină să aducă mărfuri. Ce se poate face? Putem face cu toţii două lucruri foarte, foarte simple, care vor avea efect în câteva săptămâni, în câteva luni, fiecare dintre noi cei care suntem îngrijoraţi de acest aspect şi care vrem să facem cu adevărat ceva să mergem să căutăm şi să cumpărăm doar produse româneşti. Dacă nu sunt în magazinul x mergem în magazinul y până găsim produse româneşti, iar acasă la copii şi la şcoală, să le spunem să cumpere şi să consume doar produse româneşti. Eu vă asigur că în câteva luni de zile toate magazinele vor căuta să aibă pe rafturi produse româneşti. Astfel vom reuşi să răsplătim munca şi viaţa aspră a ţăranilor şi fermierilor români şi astfel vom contribui în mod real, nu doar declarativ, la susţinerea agriculturii şi industriei alimentare din România", a precizat Oros.
Ministrul Agriculturii susţine că prin cumpărarea unui produs româneesc, o parte din suma plătită se va întoarce tot la noi "fie în pensiile şi salariile plătite în România, fie în sistemul de educaţie pentru copiii noştri, fie în sistemul de sănătate".
"Mai este ceva foarte important. Dacă cumpărăm un produs românesc cu 5 lei, cel puţin un leu sau doi lei se vor întoarce spre noi, fie în pensiile şi salariile plătite în România, fie în sistemul de educaţie pentru copiii noştri, fie în sistemul de sănătate pentru noi toţi. Practic, soluţia este la noi şi este foarte simplă: cumpărăm produse româneşti, haideţi să avem curajul să facem lucrul acesta şi vă sigur că în câteva luni de zile niciun fermier şi niciun producător nu o să mai aibă marfă pe stoc", a transmis Adrian Oros.
1. Lozinci
(mesaj trimis de Cristian în data de 29.04.2020, 06:17)
Ministrul Oros se face că nu înțelege că lumea ținută obligatoriu în case nu numai că nu va merge din magazin în magazin să caute marfa românească dar va cumpăra cat mai ieftin posibil din LIDL.
Statul român poate face un singur lucru -depozite si piețe controlate de stat, cu preturi mici, unde sa se vanda exclusiv produse românești cât mai ieftin posibil (sa acopere statul, diferența de preț) iar lumea va merge direct acolo. Cum au putut sa autorizeze mall-uri in centrele orașelor, tot așa să facă statul niste magazine mari cu produse romanesti. Așa cum a vrut să facă Petre Fara.