MINISTRUL EDUCAŢIEI: "A fost finalizată evaluarea, cu componentă internaţională, a şcolilor doctorale din România"

G.B
Politică / 30 decembrie 2021

Sorin Cîmpeanu

Sorin Cîmpeanu

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, anunţă că, la 10 ani de la intrarea în vigoare a Legii educaţiei naţionale (LEN 1/2011), a emis toate ordinele de ministru privind funcţionarea şcolilor doctorale în urma finalizării evaluării, cu componentă internaţională, de către ARACIS, potrivit Agerpres.

Conform unui comunicat al Ministerului Educaţiei, astăzi, au fost evaluate, cu componentă internaţională, 50 de instituţii organizatoare de studii universitare de doctorat (IOSUD) - Academia Română, 47 de universităţi de stat şi două universităţi particulare.

Patru universităţi au renunţat la a mai solicita organizarea/acreditarea studiilor universitare de doctorat, iar o universitate a decis evaluarea de către o agenţie din străinătate.

În cele 50 de instituţii au fost evaluate 189 de şcoli doctorale care gestionează 398 de domenii de studii universitare de doctorat (DSD). Dintre acestea, în urma evaluării, s-a decis acreditarea condiţionată (cu reevaluare la un an) pentru un număr de 35 de domenii de studii universitare de doctorat care funcţionează în 16 IOSUD-uri.

Evaluarea pentru 363 de domenii de studii universitare de doctorat s-a finalizat cu menţinerea acreditării - dintre acestea, 73 de domenii din 35 de IOSUD-uri au fost reacreditate conform metodologiei, cu condiţia ca în termen de maximum 3 ani să îndeplinească toţi indicatorii de calitate.

Din comisiile de evaluare au făcut parte peste 1.400 de membri: cadre didactice coordonatoare de doctorat, studenţi doctoranzi, experţi naţionali şi experţi internaţionali (cca. 300 de membri străini).

Metodologia de evaluare aprobată prin Ordinul Ministrului Educaţiei nr. 3.651/12 aprilie 2021, la propunerea agenţiei, a fost rezultatul unui amplu proces de dezbateri şi consultări cu toate categoriile de părţi interesate.

În urma acestui proces de evaluare, ţara noastră se află printre cele 15 state, dintre cele 49 membre ale Ariei Europene a Învăţământului Superior, în care s-au realizat activităţi de evaluare externă a calităţii studiilor universitare de doctorat, incluzând indicatori de etică şi integritate academică.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb