Ministrul francez al Transporturilor pledează pentru o reglementare a trotinetelor electrice

V.G.
Internaţional / 17 ianuarie 2023

Ministrul francez al Transporturilor pledează pentru o reglementare a trotinetelor electrice

O "reglementare" îmbunătăţită mai degrabă decât o interdicţie: guvernul francez a anunţat astăzi că lucrează la măsuri în vederea unei mai bune încadrări a utilizării trotinetelor electrice, din ce în ce mai populare, însă periculoase, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Ministrul francez al Transporturilor, Clement Beaune, a declarat că este în favoarea unui "plan de reglementare" a trotinetelor electrice la nivel naţional, cu mai multe controale şi "măsuri de precauţie".

"Interdicţiile sunt soluţii simpliste", a declarat ministrul la canalul France 2 răspunzând la o întrebare referitoare la iniţiativa primarului socialist al Parisului Anne Hidalgo, care intenţionează să organizeze la 2 aprilie un referendum referitor la interzicerea trotinetelor electrice oferite spre închiriere în capitală - o măsură agreată de edil. Hidalgo a adăugat că utilizarea privată a trotinetelor electrice nu ar trebui să fie restricţionată.

Un decret din octombrie 2019 reglementează deja utilizarea trotinetelor electrice. Acesta prevede în special o vârstă minimă de 12 ani pentru conducerea acestor vehicule, limitează viteza maximă la 25 km/h, interzice circulaţia pe trotuare (cu unele excepţii locale), interzice utilizarea unei trotinete de mai multe persoane simultan şi prevede echiparea obligatorie cu lumini de poziţie în faţă şi în spate, cu catadioptri, sistem de frânare şi dispozitiv de avertizare sonoră. Ca şi în cazul altor vehicule, sunt interzise efectuarea de apeluri telefonice sau purtarea căştilor audio în timpul deplasării cu trotineta electrică.

Ministrul a adăugat că, în opinia sa, interdicţia ar "afecta un mod de transport care poate fi ecologic, care poate reprezenta o soluţie în marile oraşe".

Tot mai mulţi francezi folosesc trotinete electrice, iar mortalitatea în rândul utilizatorilor acestor vehicule creşte de la an la an: 22 de decese înregistrate în 2021, comparativ cu 10 în 2019 şi şapte în 2020, notează AFP.

Companiile specializate în închirierea trotinetelor electrice au introdus regulamente mai stricte la începutul lunii decembrie pentru a preveni o eventuală măsură de interzicere a acestor vehicule. De atunci, utilizatorii trebuie să îşi scaneze cărţile de identitate atunci când se înregistrează, pentru ca doar adulţii să poată folosi trotinetele, în timp ce utilizatorii care le folosesc într-o manieră neconformă vor putea fi identificaţi mult mai uşor şi împiedicaţi să le mai închirieze în viitor. De asemenea, scuterele electrice trebuie să aibă plăcuţe cu numere de înmatriculare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb