MIRCEA DOLOGA, COMMODITY TRADING ADVISER "Rezultatele în trading - legate exponenţial de respectarea regulilor de tranzacţionare" (II)

A consemnat ANDREI IACOMI
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 6 februarie 2019

"Rezultatele în trading - legate exponenţial de respectarea regulilor de tranzacţionare" (II)

(Interviu cu Doctor Mircea Dologa, Commodity Trading Adviser, Paris, Franţa)

"Trading-ul este profitabil doar pentru cei care sunt pregătiţi să înfrunte cele mai ascuţite minţi participante"

"Umilinţa faţă de piaţă, stăpânirea de sine, încrederea în tehnicile învăţate şi protejate de către un Stop Loss, sunt elemente indispensabile pentru succesul unui trader"

"În România lipseşte educaţia percutantă care face ca debutanţii în finanţe să fie recrutaţi chiar înainte de a termina licenţa"

Traderul sau investitorul trebuie să se concentreze în mod prioritar asupra regulilor de tranzacţionare, nivelul profitului sau al pierderilor pe care le înregistrează fiind legat în mod exponenţial de respectarea acestora, spune Dr. Mircea Dologa, care subliniază în acest sens că, în primul rând, este necesară protejarea capitalului şi apoi obţinerea de profit, domnia sa asemănând tradingul sau investiţiile cu o entitate economică unde "pierderile" fac parte din fondul de comerţ.

Potrivit lui Mircea Dologa, cel mai eficient factor local prin care poate fi sporită activitatea la Bursa de Va­lori Bucureşti este, în primul rând, educarea întreprinzătorilor din ţara noastră, ceea ce se poate realiza chiar de către bursă.

Reporter: În prima parte a interviului nostru, spuneaţi că aspectul psihologic este cel mai important element în tranzacţionare. Ce poate face un trader pentru a-şi controla emoţiile?

Mircea Dologa: Răspunsul la aceas­tă întrebarea este foarte greu de tipizat pentru că fiecare dintre noi are propriul control psihic.

În calitate de medic, consider că psihologia tradingului sau a investiţiilor joacă un rol la fel de important precum hrana sau adăpostul în dezvoltarea civilizaţiei moderne.

După cum vedeţi, acest subiect este vast şi aplicarea psihologiei la tranzacţionare trebuie să fie încadrată de principii operaţionale care protejează în primul rând capitalul traderului şi numai apoi să se răsfrângă asupra profitului. Pot să amintesc câteva din aceste reguli şi principii, toate imuabile:

- Traderul şi investitorul trebuie să se concentreze în mod prioritar asupra respectării regulilor de tranzacţionare. Nivelul profitului sau al pierderilor este legat în mod exponenţial de respectarea modului operaţional, ghidat de reguli şi principii.

- Odată ce un plan de tranzacţionare a fost stabilit, trebuie doar să se aplice acest plan, fără ca el să fie modificat în decursul derulării tranzacţiei. De câte ori am văzut contrariul la studenţii noştri în practica reală...!

- Tradingul este profitabil doar pentru cei care sunt pregătiţi să înfrunte cele mai ascuţite minţi participante. Succesul depinde de calitatea pregătirii profesionale a traderului şi apoi, se perpetuează de-a lungul experienţei bazate pe un plan care se reiterează de fiecare dată cu modificari minime specifice situaţiei pieţei tranzacţionate.

- Umilinţa faţă de piaţă, stăpânirea de sine, încrederea în tehnicile învăţate şi protejate de către un Stop Loss, precum şi cumpătarea băzată pe o atitudine controlată devin aici indispensabile.

- Majoritatea traderilor sunt fideli proverbului: «Natura umană tinde să vadă ceea ce se aşteaptă să vadă...».

Se uită foarte des că tradingul sau investiţiile constituie o entitate economică unde "pierderile" fac parte din fondul nostru de comerţ. Putem avea succes numai dacă se respectă regula "pierderi mici în funcţie de 0,25 până la 1,5 din Average True Range(14) şi mai ales constante" . Încă odată... nerespectarea acestor reguli duce la pierderea capitalului (n.r. Average True Range sau ATR este un indicator tehnic ce cuantifică volatilitatea oscilaţiilor cotaţiei unui titlu financiar).

Aceste reguli sunt foarte puţin cunoscute de un trader începator, de unde nevoia de a apela la Mentorat. Experienţa poate duce la asimilarea lor, dar parcursul de învătare este spinos, cu multă transpiraţie, dureros şi mai ales plin de decepţii iniţiale.

Sunt multe de spus în acest domeniu, dar spaţiul alocat nu ne permite!

Reporter: Ad­ministrarea riscurilor şi a capitalului reprezintă, de ase­menea, factori indis­pensabili în trazacţionare. Care sunt elementele esenţiale, pe care trebuie să le aibă în vedere un trader, referitor la aceste aspecte?

Mircea Dologa: Managementul Riscului şi al Capitalului investit reprezintă o mare parte din tranzacţionare. Elementul esenţial este să folosim un Stop Loss de siguranţă după posibilităţile financiare. Regula unanim acceptată este folosirea indicatorului Average True Range (14) cu un Stop Loss iniţial de 1,0*ATR(14) şi care se va fragmenta la 0,75, 0,50 şi 0,25*ATR(14) pe măsură ce trendul ajunge la nivelul terminal. De exemplu, să luăm cazul ATR(14) pentru indicele Dax Futures care este de 20 de puncte, cu o valoare de 25 euro/punct pe graficul de trading operaţional. În această situaţie, se poate executa o tranzactie Long (n.r. în care se mizează pe creştere) sau Short (n.r. în care se mizează pe scădere) având un Stop Loss iniţial de 20 de puncte (echivalentul sumei de 500 euro). Deci, protecţia traderului este asigurată în caz de contra-trend. Esenţialul este ca de fiecare dată să se folosească aceeaşi valoare a Stop Loss-ului. Astfel, pierderile sunt limitate şi sunt proporţionale cu această valoare. Ca o concluzie, din 5 tranzacţii succesive, putem spune că traderul poate să-şi permită 4 pierderi succesive pentru un total de 2.000 euro (4*500 euro), care vor fi recuperate cu un singur trend de 100 de puncte, în care câştigă 2.500 de euro (100*25 euro = 2.500 euro). Potenţialul de trend al indicelui Dax Futures este în medie de 150 de puncte/zi (3.750 euro), trei sau patru zile pe săptămână. De obicei, tranzacţionarea Dax Futures se realizează pe un grafic de 15-minute.

Reporter: Cum poate un day-trader sau un swing-trader să se protejeze împotriva "riscului de coadă" (situaţia în care există o probabilitate mai mare de apariţie a oscilaţiilor extreme ale cotaţiilor titlurilor, faţă de cele indicate de o distribuţie normală)?

Mircea Dologa: Conform celor spuse mai sus, în opinia noastră, singura protecţie eficientă este cea bazată pe ATR(14) al orizontului de timp folosit. În cazul unui grafic utilizat pentru investiţii, se foloseşte în mod curent orizontul de timp săptămânal cu un ATR(14) cores­punzător. Valoarea Stop Loss-ului poate fluctua între 1,0 până la 2,5*ATR(14). Noi considerăm această tehnică de protecţie mai eficientă decât cea empirică care foloseşte procente, de la 2,5% la 15% din valoarea nivelului pieţei.

Reporter: Cum vedeţi evoluţia probabilă a pieţelor în anul 2019?

Mircea Dologa: Nu aş dori să intru în detalii pentru că noi tranzacţionăm piaţa pe un orizont de timp foarte scurt, uneori doar de 10-20 de minute. Dacă studiem piaţa pe un termen lung, folosind de obicei orizontul de timp lunar, observăm în acest moment un declin puternic al indicilor de acţi­uni. Sănătatea eco­nomică mondială depinde de economia Statelor Unite ale Americii, în primul rând, şi apoi de cea a Chinei.

Excedentul comercial al Chinei a scăzut cu 16,2% în 2018, ajungând la doar 352 miliarde de dolari. Uzina mondială care reprezintă această ţară a fost pocnită de trăznet din cauza cererilor micşorate ale Europei si a Statelor Unite. În luna noiembrie 2018, toate sectoarele Chinei au scăzut în valoare: producţia industrială, investiţiile, dis­tribuţia, precum şi importurile.

Doi factori economici simpli diminuaţi în 2018 ar trebui monitorizaţi. Ei ne-ar ghida pentru previziunea mondială în 2019:

- Imobiliarele care reprezintă 13% din PIB-ul chinez;

- Vânzările de automobile care reprezintă 7% din PIB-ul chinez.

Afrontul tarifar comercial declanşat de preşedintele Statelor Unite va face ca această cădere mondială să continue având, drept consecinţă, căderea dolarului american cu repercusiuni asupra monedei Euro, care va creşte. Astfel, exporturile din Europa se vor diminua, chiar dacă valoarea materiilor prime va scădea, acestea fiind cumpărate în dolari americani. Vă las sa trageţi concluzia aferentă cu privire la sănătatea acţiunilor firmelor concentrate pe exporturi... Oricum, cheia evoluţiei economice internaţionale pentru 2019 cu răsfrângeri asupra altor economii geografice este dată de primele economii mondiale, Statele Unite ale Americii şi China.

Urmăriţi cu atenţie opinia prestigioasei reviste The Economist cu privire la indicele chinez Li Keqiang (ce este construit pe baza valorii mărfurilor feroviare, a consumului de electricitate şi a valorii împrumuturilor bancare) şi apoi indicatorii americani clasici, în frunte cu poziţia dolarului.

Reporter: Bursa de Valori Bucureşti (BVB) are o lichiditate foarte redusă (rulajul mediu zilnic fiind de aproape 10 milioane de euro) şi un număr foarte mic de investitori activi (sunt circa 16.000 de conturi prin care se realizează minim o tranzacţie odată la şase luni, conform definiţiei date de BVB unui investitor/cont activ). De ce credeţi că există această situaţie şi cum poate fi schimbată?

Mircea Dologa: Aş dori să fiu cât mai concis în răspunsul la această întrebare. Sănătatea unei burse depinde, în primul rând, de stabilitatea politică şi economică şi mai ales de perpetuarea legilor fiscale favorabile întreprinzătorilor. Investitorul străin este foarte volatil... El merge în ţara unde profitul este protejat şi firmele locale sunt performante... Mai mult, aş spune că cel mai eficient factor local de a mări numărul de tranzacţii este, în primul rând, educarea întreprinzătorilor autohtoni. Acest lucru se poate efectua chiar de BVB cu un departament de educaţie financiară care îi va pregăti pe viitorii întreprinzători sau traderi. Acest departament ar trebui să joace rolul de locomotivă a unui departament de cercetări, care stă la baza fiecărei firme eficiente. Prezenţa unei burse de Futures este de asemenea un factor de progres. Ar trebui, totodată, să existe un partenariat mai strâns cu media financiară care să devină la rândul său un factor de educaţie. Aşa cum majoritatea informaticienilor formaţi în ţară sunt imediat recrutaţi de către marile firme internaţionale, aşa ar trebui să se întâmple şi cu absolvenţii universităţilor de finanţe... După cum vedeţi, ceea ce lipseşte cu desăvârşire este o educaţie percutantă, care ar face ca debutanţii în finanţe să fie recrutaţi chiar înainte de a termina licenţa. Trebuie să se deschidă cât de repede apetitul pentru investiţii în viaţa unei persoane. Acest lucru nu se poate face decât printr-o educaţie academică în sinergie cu practica reală a traderilor întreprinzători sau a celor din instituţiile financiare. Puneţi-vă o singură întrebare...! Cum a reuşit o bancă sa profite de traderii săi, altfel decât printr-un tandem educativ senior/novice care perenizează rezultatele departamentului de Asset Management?

Reporter: Mulţumesc!

Citiţi aici prima parte a interviului cu Dr. Mircea Dologa.

Despre Dr. Mircea Dologa

Dr. Mircea Dologa are o experienţă de peste 30 de ani în tranzacţionare, domnia sa începându-şi cariera de investitor şi trader în industria farmaceutică şi imobiliară, în 1987, iar din anul 1992 s-a dedicat exclusiv propriilor investiţii şi activităţii în pieţele financiare.

Ca Analist Tehnic Certificat şi consultant în domeniul pieţelor de capital, el a fondat un nou concept de predare a analizei tehnice bazat în principal pe aspectele practice ale tranzacţionării atât pentru traderii începători cât şi pentru cei experimentaţi.

Este autorul Manualului de Trading Profesionist - Analiza Pitchfork Integrată (trei volume, ce cuprind 1.200 de pagini) şi a Manualului -Undele Elliott: Tranzacţionarea Profesionistă (patru volume, ce cuprind 2.200 de pagini).

Dr. Dologa este colaborator al unora dintre cele mai prestigioase reviste de trading din lume: Technical Analysis of Stocks & Commodities (Statele Unite ale Americii), Futures (Statele Unite ale Americii), The Technical Analyst (Marea Britanie), Traders (Germania), Your trading Edge (Australia), The Trader's Journal (Asia).

A obţinut titlul de Doctor în Medicină de la Universitatea de Medicină din Paris şi este Licenţiat în Fizică Teoretică al Universităţii din New York. De asemenea, a frecventat cursuri de management al afacerilor şi al finanţelor la Universitatea South Carolina din Columbia, Statele Unite ale Americii şi la Şcoala Franceză de Afaceri şi Finanţe - HEC Paris.

Metodele de tranzacţionare ale lui Dr. Mircea Dologa pot fi găsite la adresa http://www.pitchforktrader.com/. Pentru cititorii Ziarului BURSA se oferă raportul World Charting Report, o publicaţie lunară de grafice financiare de 100 de pagini ale indicilor internaţionali şi commodities (mărfuri), ale unor acţiuni de la Bursa de Valori Bucureşti, precum şi Forex.

Aceste rapoarte şi extrasele manualelor de trading în limba română sunt disponibile la cerere, direct de la autor, la adresa de email: mircdologa@yahoo.com.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Interviu, concis, educativ, motivant intr-un cuvant de valoare.

    Multumesc 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb