Mircea Geoană: Susţinerea mea merge către doamna Lasconi

A.B.
Politică / 26 noiembrie 2024

Mircea Geoană: Susţinerea mea merge către doamna Lasconi

Mircea Geoană, care a candidat la funcţia de preşedinte al României, şi-a anunţat, susţinerea pentru Elena Lasconi, în turul al doilea al alegerilor prezidenţiale, transmite Agerpres.

"Susţinerea mea merge către doamna Lasconi, singurul candidat pro-european şi pro-NATO rămas", a declarat Geoană, într-o conferinţă de presă.

Potrivit acestuia, pentru a obţine votul majorităţii românilor, Elena Lasconi va trebui să răspundă întrebărilor legitime care i-au fost adresate în campania electorală, potrivit Agerpres.

"România este în cel mai complicat moment al istoriei sale post-decembriste. (...) Observaţie de fond - frustrarea publicului după 10 ani de regim Iohannis şi de lideri obedienţi şi mediocri a reprezentat principalul factor al votului, sancţiune pe care românii au adresat-o sistemului. (...) Şi da, fără corupţie, incompetenţă şi nepotism. Sper ca acest mesaj extrem de direct să aibă efecte la partidele tradiţionale. La PNL a început, sper că şi la PSD. (...) În timp ce toate partidele trăgeau din toate poziţiile împotriva mea şi a echipei mele, în speranţa a recupera voturi din acest bazin, (...) votul pentru schimbare şi-a găsit un sprijin neaşteptat şi important în exprimarea emoţională pentru primii candidaţi care au intrat în turul doi. (...) Nicu şi Marcel culeg ce au semănat", a punctat Mircea Geoană.

El a pledat pentru o majoritate parlamentară care să reprezinte o contrapondere faţă de o majoritate pro-Moscova, pentru că acest risc este unul real, notează Agerpres.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb