MUGUR ISĂRESCU:  "Importantă este educarea populaţiei pentru a nu cădea în mrejele falşilor apostoli"

S.A.
Bănci-Asigurări / 29 aprilie 2017

Mugur Isărescu

Mugur Isărescu

Educarea populaţiei este importantă pentru a nu cădea în mrejele falşilor apostoli, a celor care nu rezolvă probleme ci induc soluţii nerealiste care creează probleme, a declarat vineri guvernatorul Băncii Naţionale a României (BNR), Mugur Isărescu, la conferinţa "Ştiinţă, adevăr, democraţie. O alianţă problematică?".

Mugur Isărescu a afirmat, citat de Agerpres: "Mai important decât tot, în opinia noastră, este înţelegerea contextelor economice, politice, istorice, conceptuale şi mai ales educarea populaţiei pentru a nu cădea în mrejele falşilor, ca să spunem aşa, apostoli. A celor care promit marea cu sarea, induc soluţii nerealiste în societate şi creează până la urmă probleme, nu rezolvă probleme. De multe ori în spatele lor sunt grupuri de interese. Este cunoscut acest lucru. Istoria noastră de 20 şi ceva de ani este plină. Marile escrocherii financiare ale României de după '90 nu au apărut, ca să glumesc, la Fierbinţi. Nu, au apărut la Cluj, Caritasul, un oraş supra-educat, acolo a apărut şi Dacia Felix. FNI-ul a apărut la Bucureşti... Deci educaţia financiară mai are şi acest scop să ferească societatea, nu numai în România, de mrejele periculoase ale pseudo-experţilor".

Guvernatorul a spus că există opinia potrivit căreia Banca Naţională ar trebui să facă dezbateri numai pe o anumită bucată din activitatea băncilor, respectiv creditarea pentru populaţie şi clauzele eventual abuzive din contractele acelor credite.

Acesta a precizat că sistemul financiar bancar are funcţii mult mai mari şi că intermedierea financiară nu înseamnă numai credit.

De asemenea, Mugur Isărescu a amintit că în istorie au existat cazuri când o parte din activitatea băncilor a fost extrapolată, dând ca exemplu publicaţia Trompeta Carpaţilor care cerea "doborârea" Băncii Naţionale.

Potrivit guvernatorului BNR, dimensiunea educaţiei financiare nu trebuie înţeleasă numai prin ceea ce constituie setul de cunoştinţe tehnice specifice, acest lucru fiind şi imposibil.

Mugur Isărescu a mai spus că pentru o bună comunicare este necesar ca receptorul să nu fie deformat în recepţia sa pentru că există formatori şi deformatori de opinie, informatori şi dezinformatori, iar tehnologia modernă a dat câmp larg de manifestare tuturor.

Pe de altă parte, guvernatorul a arătat că noile tehnologii au făcut ca ponderea experţilor să scadă, mai ales opiniile lor, pentru că sunt exprimate într-un limbaj tehnic, în favoarea opiniilor pe care le emit grupurile de prieteni sau cunoştinţele.

El a conchis: "Noile tehnologii au făcut ca ponderea experţilor să scadă în favoarea opiniilor emise de grupuri de prieteni sau de cunoştinţe. În definitiv acesta este Facebook-ul. Se răspândeşte între grupuri de prieteni care au aceleaşi cunoştinţe, au acelaşi crez şi atunci evident că între ei comunică mai uşor. Sau au acelaşi necaz - cum sunt cei care au credite în valută, să zicem. Se formează sui-generis un grup cu opinii dominante şi foarte greu de penetrat. Aşa cum scade ponderea presei scrise în favoarea celei din online, dominând online-ul, domini şi ideile din societate. Credibilitatea acestor grupuri este mare pentru că nu pot fi bănuite că sunt plătiţi de cineva - aşa cum se crede despre experţii în finanţe că sunt plătiţi de bănci sau de multinaţionale. Sunt ideile lui Minouche (Minouche Shafik, viceguvernator al Băncii Angliei, n.r.), nu ale mele, ca să precizăm asta.(...) Apare însă o problemă: prietenii şi grupurile nu sunt experţi. Nu-şi bazează adevărurile nici măcar pe date emipirice. De aceea apare post-adevărul. Mi-a spus un prieten, mi-a mai spus încă unul şi încep să cred că acesta e adevărul. Chiar dacă nu are nimic cu adevărul.(...) Această alterare a rolului experţilor are o influenţă majoră asupra calităţii şi politicilor economice. Modifică sursele opiniilor din societate şi, din păcate, sensul în care modificările acestea se produc nu duce la creşterea calităţii politicilor şi asta este o idee spre care înclin şi eu personal".

Opinia Cititorului ( 40 )

  1. acela care nu observa ca banca supravegheata de domnia sa trece Prutul...sau acela care nu obliga bancile sa se recapitalizeze prin imprumuturi de top mezanin,insa indatoreaza bugetul public marind brutal la Zero rezervele valutare. Este expert acela care necizind raportul anual BNR nu stie ca prima de pensionare este calculata pe baza salariului de la pensionare. Domnul Piperea nu e perfect, insa cum a spus domnul Ackermann personalitatea nu se poate invata si dansul are suficienta pentru a nu fi judecat pentru falsitate.

    Ce apostoli domne?:))))) Niste pacalici manati de la spate de niste indivizi care se ocupa cu specula si bisnita imobiliara. Mecla aia paroasa de pe langa Sibiu oricum se crede Vasile Roaita sau Iancu Jianu :)))) Sa ii mai spuna cineva si apostol chiar se duce la vale complet, ca oricum e luat in evidente de multa vreme !

    Cine a spus-o?

    In ce context? 

    Sunteti un om inteligent domnule Isarescu asa ca ar trebui sa stiti. 

    Din functia in care ati stat dupa revolutie ati creat "sange pe strazi"? Va simtiti vinovat in vre-un fel ca s-au sinucis cativa oameni, nesemnificativi la nivel de tara? Cei care s-au despartit din cauza bancilor, mai chinuie viata si nu intra in discutie aici.

    Caritas are ceva oameni condamnati? 

    1. Tu sigur esti fara credit? Ca impletesti prea multa prostie. Cineva cu nivelul tau de inteligenta si comportamentul duplicitar de care dai dovada este probabil sa aiba cel putin un credit de peste 100 de mii de chf. Poate chiar doua ca te-ai crezut mai smecher si ai luat - ILEGAL - un credit pentru avans si inca unul pentru cotetul pe care il platesti 38 de ani. Sper sa te prinda procuratura pentru ca ai incalcat legea luand doua credite in acelasi timp si pentru ca acum colportezi minciuni cu scopul vadit ca sa ti se steraga datoriile.

      Bai baiete...cum.va spala astia creierele in asemenea hal? Adica toti cei cu credite sunt prosti...... Pai atunci hai sa scapam tara de prostie....sa se care bancile ....iar tu sigur vei miri de foame.....

      Si de la cine o sa te imprumuti ca sa-ti iei cotet in rate pe 46 de ani, grohaila? Sau tu crezi ca daca ti-ai luat apartament oe care nu ti-l permiti restul Romaniei ar trebui sa nu isi mai cumpere in veci o locuinta? Daca ala "fara credit" e genul care o sa plateasca rate la 100 de mii de chf, tu pari mai degraba smecherul bucurestean cu imorumut de 220 de mii de chf ca ti se cuvine o casa pe pamant si acuma vrei sa te salveze statul sau uscalescu sau piperea sau bancile sau grupul organizat de infractori. Sa te salveze cineva ca tu nu esti de vina ca te-ai imprumutat 220 de mii de chf, tu esti doar un consumator, tu ai fist pacalit, tu vrei sa-ti platesti imorumutul la cursul chf din 1928 si s-au dinucis peste 30 de oameni si tu nu mai poti.

      Cum sa fie toti cei cu credite prosti, cine sustine asa ceva? Marea majoritate a celor cu credite (mai ales cei cu credite in euro au lei) sunt oameni normali care-si resoecta angajamentele, muncitori si cinstiti.

      Cei cu credite in chf au o trasatura comuna: in realitate sunt mai saraci decat se vad ei si considera ca li se cuvibe mai mult decat au. 

      In rest, se impart in doua: extrem de lacomi si/sau destul de prosti. Amesrecul de lacomie si pristie variaza mult, de lalacomi puri si cu mintile acasa [Fragment eliminat, conform regulamentului] pana la analfabeti si agramati. Eplin de ei in randul cefehausilor, ba baiete. 

      Si exista analfabeti functionali, ca tine si alti latrai bancari. Nu ca nu ati fi auzit de rusine, dar nu intelegeti cum functioneaza...

      Normal ca are credit Asta e postacul Topsac Stefan .

      Cei "30 de sinucisi CHF" sunt o minciuna GOGONATA, un post-adevar. Nu exista niciunde o centralizare OFICIALA a unor astfel de cazuri de cauzalitate. Numarul diavolesc de 30 este o compilatie facuta de un predicator neoprotestant cu datorii la banci care a luat articole senzationaliste din presa licsla si presa colportoare de POST ADEVAR si a pus moartea (tragica si trista) a oricarui consumator pe seama imprumutului in chf. Acesta este ADEVARUL si trebuue sa-l spunem raspicat in fata fortelor raului care promoveaza post adevarul.

      Aha, v-am prins domnule Vasilescu! :)))

      Sa nu uitati, daca se intampla cumva sa decedati, din orice motiv, pe CERTIFICATUL constatator, eliberat de cei de la medicina legala, o sa scrie INTOTDEAUNA: 

      STOP CARDIO-RESPIRATOR!

      Pe Certificatul de deces nu se mai scrie si de ce.... 

      Dupa cum bine se scrie la 3.5, dati dovada ca nu intelegeti ce inseamna nici omenia, bunul simt, sapte ani de acasa...

      Daca vreti totusi sa demonstrati ca acei oameni nu au murit si din cauza greutatilor financiare cat mai mari generate de cresterea valorii francului cat si a inflexiunii sistemului bancar, noi, astia manipulati, suntem de acord sa vedem cercetarea acestor cazuri. Si vom admite ca am fost indusi in eroare de presa colportoare si ca aveti dreptate.

      Pana atunci, toate cuvintele jignitoare nu isi au rostul si nici suportul factual. 

      "Domnule" vasilescu :-) )))

      Da, l-ai prins cu buzele.  

      "Domnul Vasilescu" are dreptate. Cei "30 de sinucisi la cisnadie" sunt un muzilic pe langa cei 5.000 de oameni care s-au sinucis si aveau credite in euro. 

      Practic, moneda toxica chf va lungeste speranra de viata astfel ca o sa apuci, buze moi, sa duci la capat creditul pe 49 de ani. Nu mai bine dai in plata? Asa zicea "le jourist" Bulgaru'. 

      Nu, nu vreau sa demonstrez nimic. E o minciuna, o compilatie facuta intr-un apartament la etajul 4 din Cisnadie. De ce as vrea demonstrez ceva legat de o minciuna [Fragment eliminiat, conform regulamentului]??? E doar un post adevar agregat si colportat cum a fist invatat la sciala de propaganda [Fragment eliminiat, conform regulamentului]😊

      Si, daca tu sti asa de sigur, de ce ii mai faci propaganda? :D

      "Inflexiunii sistemului bancar" 😂 tu esti genul care nu din lacomie s-a imprumutat in moneda toxica pe 68 de ani.

      Sunt fara credit, restul nu il comentez ca esti prea slab (a se intelege prost).

      Inseamna ca ai peste 140 de mii de chf daca ti-a sarit mustarul 😄

      Iar tu esti un hot Topsac, care a iesit la pensie la 48 de ani pe acte false. Stai pe banii oamenilor cinstiti desi puteai munci pungasule!

      Atat am salar pe Luna.

    Turnatorul asta nu are limite la tupeu.Si voi,[Fragment eliminat, conform regulamentului] ce sariti sa-l aparati sunteti platiti de cei care trag pielea de pe cei cu credite.

    1. Calomnie. Soer ca bursa sa tecenzureze asa cum face de fiecare data cand e dat in vileag [Fragment eliminat, conform regulamentului.]

      Care-i calomnia?Faptul ca manole e turnator dovedit?El e tradatorul bun,nu?Sau ca esti platit de grohaiti imbuibati?

      Cand ti-au dat banii sa iti iei casa mai erau grohaiti imbuibati? Nu! Mergeai la banca tot un zambet.

      Erau excroci cu guler scrobit.La fel ca manole cand isi trge bonusuri si compensatii de pensionar nesimtit.

    Minciuni marca BNR ,pai fir-ar al dreaq de guvernator etern care protejează toate bancile din România si pe care nu le lasă sa falimenteze in defavoarea poporului roman ,din care cu regret spun ca face [Fragment eliminat, conform regulamentului] parte ,si din cauza lor au murit romani iar asta Crețu zice ca nu am avut cultura financiară !?!? Pai cum [Fragment eliminat, conform regulamentului] sa ai când atunci descoperi banca si guvernatorul etern spune ca totul este roz in evonomia României in 2007 si la noi nu va fi criza si noi suntem roze cel puțin 10 ani ,pai pe cine tragem acum la răspundere ca guvernatorul are alhaizmer si uita ca a zis așa ceva si ca a luat credit de la banca (pt ca a fost mita sa fim serioși )si nu a achitat un leu sau euro din el ,de aceea nu știa de credit pana sa ii aducă aminte fosila de vasilescu !

    1. Daca falimenteaza bancile deponentii isi pierd economiile din depozite. Nu vrem sa ne pierdem banii speculantilor doar pentru ca voi vreti sa scapati de rate!

      BNR a luat mita? Asta este calomnie ca la Cisnadie!

      Postac uituc bancar, pai nu mintiti voi deponentii ca au depunerile garantate pana la 100 mii euro? Aaaa, pai nu sunt garantate, ca v-ati tras bail-in...

      Nici nu exista epitet sau injuratura pentru cei ca tine. Ceea ce s-a spus, inventat, pana acuma nu poate cuprinde imensitatea samavolniciei voastre! 

    BNR + BANCILE doresc sa implementeze ''DIGITALIZAREA''''adica toti salariatii,toti pensionarii sa-si faca card,,,,pentru ca bancile sa controleze toate conturile romanului.

    1. Piperea si Zamfurt vor sa implementeze "CONDICIZARE" adica toti salariatii, toti pensionarii sa stea la cozi la casierie de doua ori pe luna sa-si primeasca banii in mana si tinerii sa fie obligati sa ia bani imprumut pe condica de la avocatii milionari daca vor sa-si construiasca o situatie.

      Prin imprumuturi nu-ti poti construi decat o situatie de faliment, o situatie de sluga care munceste in folosul altora, o situatie ca a ta. :)

      Sluga a locuintei? Uite ca ai ajuns la vorba mosneagului iscalescu 😁

      Il injurati, il calomniati (bursa nu pare deranjata decat de cuvantul CISNADIE) da tot la vorba lui mugur isarescu ajungeti. Zici ca imprumutul te face sluga, adica rob? Daca zic eu lamotesti zici si tu hai sa traiesti? 

      [Mesaj eliminat, conform regulamentului.]

      Nu poți spune că ești sluga casei dacă slugărești pentru bancă. :)

      Minte-nceata 😯 Banca ti-a dat imprumut banii ca sa-ti iei cotetul. Daca slugaresti pentru banca o faci pentru ca trebuie sa returnezi suma pe care ai risipit-o pe cotetul pe care nu il dai in plata. Deci, prin tranzituvitate, slugareala ta e pentru cotet. Pe cat te-ai intains, 86 de ani?

      Slugărești banca pentru că ți-a spus Manole să te dezvolți pe credit, să-ți cumperi casa în lei, cu datorie denominată în franci elvețieni, de la Volsbsank, cum a făcut el, demonstrativ.

      Tot Manole ți-a spus în 2008 că economia va crește cu 5% pe în următorii 10 ani, deci ia tu credit liniștit că în 2009 evoluția PIB-ului a fost -7,1%. 

      Afirmații similare a tot făcut Manole, iar după ce te-a șmenărit pe față, te minte privindu-te-n ochi.

      Slugărești banca ajutată de stat să te manipuleze să iei credit, apoi ajutată de stat să nu crape, apoi ajutată de stat să nu poți da faliment pe PF, apoi ajutată de stat prin nereglementarea infracționalității bancare, apoi ajutată de stat prin proptirea prețurilor de pe piața imobiliară. 

      Nu stiu cine e manole de care tot amintesti insa pot sa-ti zic cu siguranta ca nimeni nu a zis in 2008 ca economia va creste cu 5% in urmatorii 10 ani. Pot accepta ca tu asta ai inteles din alte declaratii (poate o fi vorbit cineva ce ritm are nevoie economia pentru a se apropia de mediaeuropeana) insa e o minciuna penibila sa-ti justifici lacrimile de crocodil pe faptil ca nu stiu cine a facut progniza pe 10 ani (!) . E ca si cum ai face prognoza neteo pe 10 ani. Daca cineva ti-ar zice ca in urmatirii 10 ani de 1 mai nu va ploua si vor fi 25 de grade in toata tara ar trebui sa fi destul de credul sa iei decizii pe o asemenea bazaconie. Deci asta cu 10 ani 5% e buna intre voi la o bere sa va plangeti insa nu are nicio baza in realitate. Da chiar, aminteste-i viitoarei disponibilizate de la RAR ca nu ati mai scos la aer de mult prostia aiacu ratarea tintei de inflatie BNR. Hai ca la prostalai ar putea prinde daca o repetati convingator.

      Bai, saracutu de tine, da cum te mai oropseste statu aista!!! Bre, am observat xa majoritatea loserilor cefehaus sunteti olteni, sudisti si moldoveni. Cativa ungurasi eatati si cati saii numeri pe degete pe aia din Ardeal. Nu-ti da de gandit, bre maria ta ? 😁 

      Pai, slugaresc oamenii PAVEL LUCIAN VASILE DIN IASI , ca vor sa isi faca o casa, un rost, nu sa stea pierde-vara ca tine chirias intr-o camera de 16mp cu baia la comun la capatul culoarului.

      Le doresc la toti BANCHERII si BNR-ului sa se zvarcoleasca si sa moara in chinuri groaznice si sa se linisteasca cand am sa le pun eu mana.

      ASTA LE DORESC SI SIGUR SE VA INDEPLINII CA EXISTA DUMNEZEU DEASUPRA SI A VAZUT TOT CUM AU FOST ROMANII INSELATII CU AJUTORUL SI ACORDUL BNR-ULUI CARE NU A MANCAT USTUROI SI NICI GURA NU AI PUTEEE IAR ACUM SE SPLA PE MAINI SI STA INTR-UN LUX ORBITOR ACOLO IN BNR . AMIN ! 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb