Nepotul lui Băsescu, cercetat de DNA

Ziarul BURSA #Anticorupţie / 18 iunie 2015

Procurorii îl acuză că a cerut un milion de euro pentru a obţine o soluţie favorabilă în instanţă

Nepotul fostului preşedinte Traian Băsescu, Dragoş Băsescu, a cerut un milion de euro pentru a obţine o soluţie favorabilă în instanţă, el propunând ca banii să îi fie daţi, printr-un contract fictiv de consultanţă, conform unui comunicat de presă al Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA)

Dragoş Băsescu va fi cercetat sub control judiciar pe cauţiune, pentru o perioadă de 60 de zile începând de ieri, el fiind acuzat de trafic de influenţă, conform sursei citate. În acelaşi dosar este urmărit penal şi omul de afaceri Ciprian Nistor - condamnat definitiv în alt dosar al DNA -, el fiind cercetat pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă.

În data de 13 martie 2014, Dragoş Băsescu, împreună cu Nistor Ciprian, i-au cerut unei persoane (denunţător în cauză) suma de 500.000 de euro pentru o soluţie de nearestare la o contestaţie formulată de către DIICOT în dosarul ce o privea pe respectiva persoană. El a mai cerut 500.000 de euro pentru o soluţie favorabilă în dosarul respectiv, cât şi pentru ridicarea sechestrului aplicat asupra bunurilor denunţătorului, potrivit DNA.

"Denunţătorul le-a spus celor doi că nu are posibilitatea să achite o sumă atât de mare şi că nici nu doreşte să se facă vreo intervenţie de acest gen. Ca urmare, Dragoş Băsescu i-a spus denunţătorului că are o soluţie, respectiv încheierea unui contract fictiv de consultanţă prin care urma să achite suma pretinsă de 1.000.000 de euro printr-o eşalonare în funcţie de evoluţia din dosar pe o perioadă de până la doi ani", conform reprezentanţilor DNA.

Potrivit unor documente ale anchetatorilor citate de Mediafax, Dragoş Băsescu şi Ciprian Nistor au promis unei persoane cercetate într-un dosar al DIICOT, respectiv lui Sandu Staicu, administrator la SC Activ Invest Construct SRL, un mod de rezolvare a problemelor sale de la DIICOT.

În 10 martie 2014, Sandu Staicu a fost reţinut de DIICOT într-un dosar penal instrumentat de către procurorul Remus Jurj Tudoran, pentru constituire de grup infracţional şi spălare de bani, iar două zile mai târziu instanţa supremă a respins propunerea procurorilor de arestare preventivă a omului de afaceri.

Procurorii mai spun că, în 12 martie Staicu, a fost contactat telefonic de către Ioniţă Jenică, cu care s-a şi întâlnit şi care i-a comunicat că Dragoş Băsescu îi propune un mod de rezolvare a problemelor sale de la DIICOT, persoana de legătură fiind Ciprian Nistor.

Potrivit anchetatorilor, în 13 martie Sandu Staicu a stabilit o întâlnire cu Dragoş Băsescu în jurul orei 17.00, la Clubul Pescariu, loc care îi fusese indicat de Ciprian Nistor.

Omul de afaceri Sandu Staicu este cercetat în dosarul de evaziune fiscală, spălare de bani şi delapidare cu un prejudiciu de aproximativ 34 de milioane de lei, în care Dan Besciu, asociat şi administrator la Euroconstruct 98 Trading, şi alţi trei oameni de afaceri, între care Alexandru Horpoş, au fost arestaţi la domiciliu, în decembrie 2014.

La rândul său, omul de afaceri Ciprian Nistor a fost arestat preventiv, în luna aprilie, în dosarul în care preşedintele Camerei Executorilor Judecătoreşti de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, Dorina Gonţ, este suspectată de evaziune fiscală cu prejudiciu de trei milioane de euro. Conform anchetatorilor, Ciprian Nistor ar fi controlat firme offshore în conturile cărora ar fi fost viraţi bani din evaziune fiscală.

Omul de afaceri Ciprian Nistor ar fi fost şi intermediarul mitei în dosarul în care sunt cercetaţi Sergiu Lucinschi, fiul fostului preşedinte al Republicii Moldova, procurorul DIICOT Remus Tudoran Jurj şi Radu Pricop, ginerele lui Traian Băsescu.

În acest dosar, omul de afaceri Sergiu Lucinschi este acuzat de şantaj şi trafic de influenţă, Constantin Comăneanu, ofiţer de poliţie la DIICOT, de luare de mită, iar procurorul DIICOT Remus Tudoran Jurj şi Radu Pricop, ginerele lui Traian Băsescu, de complicitate la şantaj.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Poezia aia cu noi avem incredere in justitie trebuie regandita in conditiile in care este evident ca exista trafic, existau preturi, nu erau cazuri izolate, pe langa toate instantele exista case de avocatura privilegiate, avocati privilegiati, politicieni care se ocupa cu influentarea instanelor etc. Trebuie inceputa odata curatenia in sistemul de justitie si la Parchete si la DNA si la avocati si in instante. Din nefericire doar SRI-ul poate face asa ceva insa nu stiu cine ar trebui sa dea ordin SRI-ului sa inceapa. Poate CSAT???.

    Socială a Familiei băsescu. Cumnatul lui Ponta este doar atât, un cumnat și a furat și el un bou din fonduri europene.

    Mai există oare bărbați în Familia băsescu care să nu fie cercetați penal pentru șantaj? Fratele - da. Ginere - da. Nepot - da. Curând toate femeile acestei Familii vor găti pentru bărbații din închisoare... Ce peisaj... 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb