Network One Distribution a semnat un parteneriat cu Honeywell

Mina Irina
Companii / 19 septembrie 2017

Network One Distribution a semnat un parteneriat cu Honeywell

Network One Distribution (NOD), distribuitorul de produse electro-IT din ţara noastră, a semnat parteneriatul cu Honeywell, compania ce oferă soluţii integrate de securitate şi siguranţă, prin care va oferi la nivel local soluţii specializate pentru sectoarele comercial, rezidenţial şi public, potrivit unui comunicat de presă trimis Redacţiei.

Astfel, peste 200 de integratori vor avea acces la soluţii Honeywell precum sisteme CCTV de supraveghere video, sisteme de detecţie şi avertizare la efracţie, de control acces, sisteme de detecţie şi avertizare la incendiu din gama ESSER, precum şi software pentru management şi integrare WIN-PAK.

În urma acestui parteneriat, Honeywell va avea acces la o bază de reselleri de la nivel naţional, prin intermediul căreia NOD va distribui produse în valoare de aproximativ 300 de mii de euro în acest an.

Valoarea distribuită urmează să crească la 500 de mii euro în anul următor, potrivit estimărilor NOD, conform sursei citate.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

16 Aug. 2024
Euro (EUR)Euro4.9754
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5278
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2123
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8414
Gram de aur (XAU)Gram de aur358.6134

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
hipo.ro
hipo.ro
energyexpo.ro
roenergy.eu
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
oaer.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb