NICOLAE CIUCĂ: "La Zlatna s-a făcut prelucrarea cuprului şi este o opţiune pe care o luăm serios în calcul"

V.G.
Materii Prime / 28 iulie 2022

"La Zlatna s-a făcut prelucrarea cuprului şi este o opţiune pe care o luăm serios în calcul"

Premierul Nicolae Ciucă a declarat, astăzi, despre procesarea concentratului de cupru în România, că la Zlatna s-a făcut prelucrarea cuprului şi este o opţiune pe care o ia serios în calcul. El a menţionat că există deja, la nivel european, un proiect prin care se urmăreşte dezvoltarea acestei industrii şi folosirea materiei prime finale pentru dezvoltarea de conductori, semiconductori şi microcipuri, ca atare resursa aceasta va trebui să fie prelucrată la noi în ţară, relatează News.ro.

Premierul a anunţat că a discutat şi cu preşedintele Consiliului Judeţean  şi cu primarul oraşului Zlatna, despre acest subiect.

"Sigur, dumnealor susţin, pe bună dreptate, că încă se mai poate beneficia de cunoaştere în domniul respectiv. La Zlatna s-a făcut prelucrarea cuprului şi este o opţiune pe care o luăm serios în calcul", a precizat el. 

Şeful Executivului a afirmat, în declaraţia de presă, că aşa cum a văzut în cariera de cupru pe care a vizitat-o, "există o posibilitate ca aceasta să poată fi exploatată mai eficient". 

"Există, deasemenea, o predictibilitate de timp, pentru câţiva zeci de ani, deci există resurse şi minereu ca el să poată fi exploatat. Ar fi absolut de neiertat ca noi să nu fim în măsură să sprijinim investiţii, astfel încât minereul  de cupru să poată fi prelucrat în ţară", a mai afirmat premierul Ciucă. 

El a ţinut să menţioneze că specialiştii în domeniu au prezentat soluţiile şi avantajele.

"Există deja, la nivel european, un proiect prin care se urmăreşte dezvoltarea acestei industrii şi folosirea materiei prime finale pentru dezvoltarea de conductori, semiconductori şi microcipuri, ca atare resursa aceasta va trebui să fie prelucrată la noi în ţară", a afirmat premierul Nicolae Ciucă. 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb