Nicolae Ciucă: "Trebuie să realizăm acele reforme esenţiale pentru modernizarea statului"

D.T.
Politică / 29 aprilie 2023

Nicolae Ciucă: "Trebuie să realizăm acele reforme esenţiale pentru modernizarea statului"

Premierul Nicolae Ciucă a afirmat că actuala coaliţie de guvernare a reuşit, într-o perioadă cu crize suprapuse, să asigure dezvoltarea economică a României, iar aceste eforturi trebuie continuate, informează News.ro.

"Trebuie să continuăm să ne respectăm angajamentele şi să realizăm acele reforme esenţiale pentru modernizarea statului. Responsabilitatea noastră este să păstrăm componenta de moderaţie în actul de guvernare", a subliniat el.

"Am participat, astăzi, la Congresul UDMR, alături de liderii coaliţiei de guvernare. Anul acesta şi jumătate de când conduc guvernul mi-a demonstrat că UDMR este cu adevărat un pol de stabilitate şi echilibru, cu lideri serioşi şi profesionişti. Împreună, în actuala coaliţie de guvernare, am reuşit, într-o perioadă cu crize suprapuse, să asigurăm dezvoltarea economică a României şi să atragem sume record din investiţii străine directe şi fonduri europene. Eforturile de până acum ale guvernului trebuie duse mai departe. Trebuie să continuăm să ne respectăm angajamentele şi să realizăm acele reforme esenţiale pentru modernizarea statului", a arătat Ciucă, ieri seară, într-o postare pe Facebook.

El a îndemnat la moderaţie.

"Responsabilitatea noastră este să păstrăm componenta de moderaţie în actul de guvernare. Astăzi, moderaţia şi echilibrul din societatea noastră sunt tot mai mult ameninţate de retorica radicală, din România şi din afara ei. Trebuie să le vorbim mai mult oamenilor despre pericolul pe care îl aduce extremismul, să le explicăm de ce nu este bună izolarea, dar mai presus de toate, să acţionăm. Să venim în faţa oamenilor cu fapte care înseamnă un trai mai bun, comunităţi mai unite şi o ţară mai puternică. Pe aceste fundamente trebuie să realizăm viitoarea construcţie politică din România şi viitoarea guvernare până în 2024", a adăugat premierul.

Opinia Cititorului ( 5 )

  1. Au reusit cresterea PIB cu 5% concomitent cu cresterea datoriei Romaniei cu 5% din PIB. Pe baza cheltuielilor statului din credite s-a facut acest PIB.

    E usor sa vorbesti de moderatie cand ai 50.000 de lei pe luna salariu si pensie speciala sau cat are , dar ce se intampla cu cei care au 2500 lei/luna si copii si rate cand costul vietii aproape s-a dublat in 2 ani? Aceia nu -si permit sa fie moderati si sa mai bea un ceai de tei. 

    Vin vremuri grele . Aveți nevoie de apărare . De un ... stat complet militarizat și gata de ripostă ! ...

    Intr-adevăr, trebuie să fie realizate reforme esenţiale pentru modernizarea statului. Numai că aceste reforme nu pică din cer, ci ele trebuie executate tocmai de către de către GUVERN.

    De aceea, este nevoie ca Guvernul României să treacă de la vorbe la fapte pentru implementarea de reforme structurale profunde care să ducă reducerea cheltuielilor de functionare a statului prin alocarea mai eficientă a resurselor bugetare. In sens larg este vorba despre trei tipuri de reforme: 

    -Reforma guvernamentală adică reforma aparatului guvernamental; 

    -Reforma teritorială care este una învechită și care costă mult prea mult; 

    -Reforma ANAF care să poată recupera datoriile de la marii contribuabili. 

    La mai bine de 32 de ani de la Revolutia Română din Decembrie, 1989 si de la căderea comunismului România este incă un stat nereformat . Aceasta este principala cauză a prelungirii starii de tranzitie, cu consecinte dezastroase pentru tară, in plan economic, social si cultural. Romania a ieșit din comunism o țară săracă, obosită, incapabilă să se adapteze repede la modelul economiei de piață. Ca nivel de dezvoltare, eram cu zeci de ani în urma Europei Occidentale. Tranziția României a început cum nu se putea mai prost si practic nu s-a incheiat nici până astăzi. Noi încă ne conducem după legi comuniste din 1968, adică centralism democratic-socialist, în plin capitalism democratic-european. Ori acest centralism este o frână a dezvoltării economice. Nici după aderarea la Uniunea Europeană in anul 2007 România nu a profitat prea mult din cauza lipsei de reforme interne si a centralizarii excesive, soldată cu atragerea scazută de fonduri europene. 

    Concret, pentru reducerea cheltuielilor de funcţionare a statului, sunt necesare reforme structurale precum: 

    -Reducerea numărului de ministere la 15-16, la fel cum este in Franţa şi Germania; 

    -Desfiinţarea agenţiilor şi instituţiilor care nu sunt neapărat necesare, atribuţiile lor putând fi preluate de alte instituţii, simultan cu o descentralizare reală; 

    -În administraţia locală, păstrarea acelor primării care servesc peste 8.000 de cetăţeni, şi comasarea celorlalte; 

    -Reducerea numărului de judeţe la 16, într-o primă etapă, apoi la 8, echivalente cu regiunile de dezvoltare; 

    – Înlocuirea instituţiilor care servesc acum cetăţenii prin numerosi funcţionari, cu aplicaţii informatice care funcţionează nonstop, online. 

    In prezent diferențele economice dintre județe sunt imense, iar birocrația omoară multe proiecte în fașă, desi aparatul administrativ este supradimensionat, fără să facă nimic. De aceea, trebuie recurs la o restructurare a acestor unități administrativ- teritoriale pentru ca structurile respective să fie compatibile cu cele europene, să devină funcționale si eficiente economic, deoarece in prezent cele mai multe dintre judete sunt adevărate feude pentru baronii locali. Trebuie in sfârsit să fie realizată regionalizarea, dar nu formal asa cum o avem acum, cu ADR-uri (Agentii de Dezvoltere Regională) ca organizații nonguvernamentale, ci cu regiuni administrative funcționale, cu forță juridică, adică să poți merge direct la Bruxelles să depui proiecte pe bani europeni fără să mai fi nevoit să treci prin București. Prin regionalizare s-ar desfiinţa foarte multe structuri inutile populate cu tot felul de nepotisme. Un alt avantaj este decimentarea reţelelor clientelare construite in timp de peste 50 de ani. Dacă s-ar sparge astfel de strcturi, s-ar crea şansa ca România să renască administrativ ca ţară. 

    Uniunea europeana nu recunoaste caracterul de regiune decât dacă ai minimum 800.000 de locuitori, iar in România nici un judet nu indeplineste acest criteriu. Dacă nu ai 800.000 de locuitori nu esti considerat regiune si deci nu poti sa depui direct proiecte pentru accesarea de fonduri europene, nefiind eligibil. Din această cauză România pierde multi bani europeni fiindcă totul depinde de guvernul de la Bucuresti unde lucrurile se miscă foarte greu. 

    Există două căi de a face regionalizarea. Prima este prin revizuirea constitutiei si introducerea categoriei administrative de „regiune” in legea fundamentală. A doua cale este mai simplă si se poate face fără modificarea constitutiei , printr-o lege organică in care să fie prevăzută comasarea mai multor judete in structuri administative mai mari. Aceasta se poate face mai simplu prin reducerea numărului de judete si păstrarea denumirii de „judet” prevăzută in actuala constitutie. Este modelul Poloniei care a făcut regionalizarea in 1999 prin comasarea celor 49 de voievodate existente (similare cu judetele de la noi) in 16 mari voievodate pentru a corespunde cerintelor Uniunii Europene. 

    În plus la noi dintre cele 3.228 de orase si comune sau UAT -uri (unităti administrativ-teritoriale), cel puţin 1.000 nu-şi pot asigura din venituri proprii, cheltuielile de funcţionare şi a oferi servicii minimale pentru viaţa cetăţenilor: salarii, iluminat public, gospodărire. Toate stau cu mâna intinsă si se bazează pe transferuri de la bugetul central sau de la bugetul judeţean. 

    De aceea, in loc de tot felul de tergiversări fără noimă trebuie făcută cât mai curând posibil reforma administrativă. In plus, atragerea fondurilor europene, in special cele prevăzute pentru proiectele incluse în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), este conditionată si de îndeplinirea celorlalte reforme propuse de România si agreate împreună cu oficialii Comisiei Europene, si anume: 

    -Reforma pensiilor; 

    -Reforme în politica fiscală; 

    -Revizuirea cadrului legislativ pentru companiile cu capital de stat; 

    -Revizuirea sistemului de salarizare în administrația publică; 

    –Crearea și operaționalizarea Bancii Naționale de Dezvoltare; 

    –Un nou sistem pentru a accede în funcțiile publice; 

    -Modificarea legilor justiției și consolidarea cadrului anti-corupție; 

    -Transport fără emisii de carbon; 

    -Energie Regenerabilă.

    Au mai fost unele încercări să se facă reforme, dar de fiecare dată au întârziat, ori au eşuat pentru că nu a existat vointa politică si nici capacitatea administrativă de a le implementa. 

    Nu faceți nimic, nu mai tot mințiți.Vreti sa eliminați pragul de 9,4%din Pib doar pt a creste nesimțirea și atât.Altceva nu v-a interesat.

    Sunt de acord cu toti acesti trebuie, dar ei depind de membrii partidelor din coalitie si de lideri, sa fie asumate. Deci ar trebui un alt protocol aditional semnat inainte de schimbarea premierului in care obiectivele concrete imediate de guvernare sa fie asumate de liderii coalitiei si de cei propusi la ministerr.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb