Nicuşor Constantinescu rămâne în arest la domiciliu în dosarul Centrului Militar Zonal

Elena Deacu
Anticorupţie / 25 martie 2015

Preşedintele suspendat al CJ Constanţa, Nicuşor Constantinescu, rămâne în arest la domiciliu în dosarul Centrului Militar, a decis instanţa la termenul de miercuri din proces, când au fost audiaţi ca martori trei angajaţi ai centrului, care au relatat problemele cu care s-a confruntat instituţia.

Nicuşor Constantinescu s-a prezentat, astăzi, la Tribunalul Constanţa, unde a avut loc un nou termen în dosarul în care este judecat pentru subfinanţarea Centrului Militar Zonal.

Avocatul lui Nicuşor Constantinescu, Marius Mocanu, a cerut, în cadrul şedinţei de judecată, înlocuirea arestului la domiciliu pentru clientul său cu măsura controlului judiciar.

De asemenea, el a solicitat ca, în cazul în care Nicuşor Constantinescu rămâne în arest la domiciliu, să poată merge la Consiliul Judeţean de luni până vineri, între orele 9.00-17.00.

Tribunalul a respins toate cererile formulate de Nicuşor Constantinescu ca fiind nefondate, hotărând să menţină măsura arestului la domiciliu, dar decizia nu este definitivă şi poate fi contestată în termen de 48 de ore.

Tribunalul Constanţa a decis ca următorul termen în proces să aibă loc în 15 aprilie, atunci când vor continua audierile de martori.

Nicuşor Constantinescu este arestat la domiciliu şi în alt dosar instrumentat de DNA, în care este acuzat, printre altele, de realizarea mai multor contracte ilegale între Consiliul Judeţean şi diverse firme.

În dosarul Centrului Militar Zonal, Nicuşor Constantinescu are interdicţia să comunice cu angajaţii Consiliului Judeţean şi cu consilierii judeţeni care au legătură cu acest caz.

În acest dosar, Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată, la sfârşitul lunii aprilie 2014, de procurorii anticorupţie, pentru abuz în serviciu în formă continuată, el fiind acuzat că, în perioada 2009 - noiembrie 2013, nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa.

În rechizitoriul procurorilor se arăta că, în perioada 2009 - 27 noiembrie 2013, Nicuşor Constantinescu nu şi-a îndeplinit sau şi-a îndeplinit în mod defectuos, în mai multe rânduri, obligaţiile de preşedinte al CJ Constanţa, potrivit articolului 76 din Legea 446/2006. Conform acestui articol "consiliile judeţene/locale şi ale sectoarelor municipiului Bucureşti sunt obligate să asigure centrelor militare din raza lor de activitate terenurile, localurile, instalaţiile de telecomunicaţii, sistemele şi serviciile informatice, autoturismele, alte dotări şi materiale, precum şi fondurile necesare desfăşurării activităţii specifice, potrivit normelor stabilite prin hotărâre a Guvernului".

Astfel, în raport de funcţia publică deţinută, Nicuşor Constantinescu nu a asigurat finanţarea Centrului Militar Zonal Constanţa, neefectuând reparaţiile necesare la sediul acestuia, şi a dispus rezilierea contractelor pentru furnizarea de utilităţi şi servicii de pază necesare funcţionării în condiţii normale a acestei instituţii, potrivit DNA.

Procurorii îl acuză pe Nicuşor Constantinescu şi că a încercat de mai multe ori să evacueze instituţia din sediul pe care îl ocupa, fapte care au provocat vătămări ale drepturilor şi intereselor legale ale Ministerului Apărării Naţionale, precum şi pagube acestei instituţii.

Potrivit anchetatorilor, tot din anul 2009, Nicuşor Constantinescu nu ar mai fi asigurat piese de schimb şi consumabile pentru sistemele informatice din dotarea Centrului Militar Zonal şi, la cererea Consiliului Judeţean Constanţa, au fost întrerupte şi serviciile de telefonie prestate de diverşi operatori, "posibilităţile de comunicare ale unităţii militare fiind paralizate".

În aceeaşi perioadă, Consiliul Judeţean Constanţa ar fi adoptat două hotărâri prin care s-ar fi dispus evacuarea Centrului Militar Zonal din sediul pe care îl ocupa, însă ambele au fost anulate ca urmare a unor acţiuni în justiţie.

În 2010, Nicuşor Constantinescu ar fi dispus rezilierea contractului de pază a sediului Centrului Militar Zonal, motiv pentru care paza clădirii a fost asigurată de către personalul unităţii, deşi în interior se află armament şi muniţie de război, precum şi documente clasificate, preciza DNA.

Activitatea Centrului Militar Zonal Constanţa a fost serios tulburată din cauza lipsei mijloacelor de comunicare, a utilităţilor şi a serviciilor de pază, după rezilierea de către Nicuşor Constantinescu a contractelor prin care acestea erau asigurate. În anul 2011, Consiliul Judeţean Constanţa a finanţat Centrul Militar Zonal cu 1.705 lei, în anul 2012 suma alocată unităţii a fost zero lei, iar în anul 2013 a fost achitată suma de 255.792 de lei, pentru servicii prestate de unii furnizori, în anii precedenţi, preciza DNA.

Sumele repartizate de Consiliul Judeţean Constanţa Centrului Militar Zonal au fost însă insuficiente, unitatea militară înregistrând debite importante la furnizorii de utilităţi care au formulat acţiuni în justiţie pentru recuperarea acestor sume.

Aceste demersuri reţinute în sarcina lui Nicuşor Constantinescu au provocat un prejudiciu material patrimoniului Ministerului Apărării Naţionale în cuantum de 67.211,32 de lei, au stabilit procurorii.

Nicuşor Constantinescu a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie în alte două dosare penale. Într-unul dintre acestea este acuzat că nu s-a supus controlului Curţii de Conturi, iar în altul este judecat pentru că a atribuit nelegal terenuri.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7176
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3172
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9544
Gram de aur (XAU)Gram de aur393.2836

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb