Asociaţia Litoral - Delta Dunării (A.L.D.D.) şi Blue Air anunţă lansarea unor noi curse aeriene interne şi externe pe Aeroportul internaţional "Mihail Kogalniceanu" din Constanţa, se arată într-un comunicat trimis redacţiei.
Potrivit sursei citate, noile zboruri introduse în aprilie 2017 cu plecare de pe Aeroportul Constanţa vor fi spre Cluj, Timişoara (2 zboruri / săptămână), Iaşi, Oradea (1 zbor / săptămână), Roma, Paris, Milano, Stuttgart şi Bratislava sau Varşovia. De asemenea, vor fi menţinute pe perioada verii zborurile charter Constanţa - Tel Aviv (3 zboruri / săptămână), şi vor fi introduse chartere spre Beirut şi Bruxelles.
"Întreaga strategie pe care ne-am stabilit-o şi am urmat-o la A.L.D.D. s-a bazat şi se bazează pe bugetul ce provine din taxa de promovare colectată cu sprijinul Primăriei Constanţa în Mamaia şi Satul de Vacanţă, şi administrată de A.L.D.D. Atingem astăzi obiectivul principal al A.L.D.D. - introducerea de zboruri interne şi externe către Constanţa, pentru a creşte circulaţia turistică cu turişti români, şi pentru a extinde incoming-ul către litoral şi Delta Dunării. Mulţumim Blue Air pentru încredere, ne bucurăm că am reuşit cu o companie românească să conectăm destinaţiile româneşti între ele, pentru a creşte circulaţia turistică între litoral, Delta Dunării, Moldova, Crişana şi Banat", a declarat Corina Martin, Preşedinte A.L.D.D.