Noi restricţii privind coronavirusul intră în vigoare în Israel

J.P.
Internaţional / 8 august 2021

Noi restricţii privind coronavirusul intră în vigoare în Israel

Noi restricţii sanitare au intrat în vigoare duminică în Israel, având în vedere creşterea numărului de infecţii cu coronavirus, informează DPA, citat de Agerpres.

Măştile sunt din nou obligatorii pentru evenimentele în aer liber cu mai mult de 100 de participanţi şi chiar şi la evenimentele cu mai puţin de 100 de persoane pot participa de acum înainte doar: cei care sunt vaccinaţi; persoanele vindecate; sau persoanele cu un rezultat negativ la testul coronavirus.

De asemenea, copiii trebuie să prezinte acum un rezultat negativ al testului.

Cabinetul israelian a aprobat aceste măsuri săptămâna trecută.

Numărul de noi infecţii cu coronavirus raportate în Israel în decurs de o zi a depăşit deja de mai multe zile la rând pragul de 3.000.

Ţara înregistrează, de asemenea, noi recorduri de pacienţi cu Covid-19 bolnavi grav. După cum a comunicat duminică Ministerul Sănătăţii, 348 de pacienţi grav bolnavi au fost trataţi sâmbătă în spitale, dintre care 71 în stare critică.

Ultima dată când acest număr a depăşit 300 a fost în aprilie.

Doar aproximativ 58% din populaţie este complet vaccinată şi peste 422.000 de persoane au primit a treia injecţie de rapel.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. ...la cât s-au înțepat. Și-o caută cu lumânarea!

    1. Acum vreo două luni erau dublu vaccinați peste 50%, azi văd doar 58%, deci n-au avansat prea tare, în schimb au trecut la injecția a treia. Între timp, crește ca la balamuc numărul infectaților, fie vaccinați ori nu. De neînțeles, probabil și pentru ei.

      Reuters zice ca Israel are 64% din populatie vaccinata.

      Israel has administered at least 11,620,762 doses of COVID vaccines so far. Assuming every person needs 2 doses, that’s enough to have vaccinated about 64.2% of the country’s population. 

    Orice om de stiinta vă va spune că așa de multe breakthrough cases ca in Israel (și UK), nu poate duce decât la dezastrul. O nouă mutație este pe cale să fie creată (sau deja a fost) ca urmare a acestei presiuni sel ective pe care vaccinurile o creează.

    A spus-o deja doamna Bat.... liliac Shi Zhengli, avertisment către întreaga lume. 

     

    Tabelul 5, de la paginile 18 și 19, arată datele privind cazurile de prezentări la Urgențe și decese ale persoanelor infectate cu varianta Delta din Anglia, în funcție de statutul vaccinal, în perioada 1 februarie 2021 - 2 august 2021. 

    Ultimul rând al tabelului, de pe pagina 19, relevă că numărul persoanelor vaccinate care au decedat în decurs de 28 de zile de la data testului pozitiv este considerabil mai mare decât cel al persoanelor nevaccinate: 481 de cazuri de persoane vaccinate - 402 cu ambele doze și 79 cu o singură doză - față de 253 de cazuri de persoane nevaccinate. 

    De asemenea, în document se recunoaște că încărcătura virală a unei persoane infectate cu varianta Delta după vaccinare este foarte similară celei a unei persoane nevaccinate infectate (a se vedea pagina 35 din document). 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9768
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7609
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2692
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8894
Gram de aur (XAU)Gram de aur422.4014

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb