Norvegia trimite 60 de militari pentru a antrena rebeli sirieni care luptă împotriva grupărilor teroriste din ţară, în calitate de membru al coaliţiei internaţionale conduse de SUA care efectuează raiduri în Siria şi Irak, a anunţat premierul norvegian, Erna Solberg, potrivit Le Figaro.
"Actele brutale ale reţelei teroriste Stat Islamic au costat vieţile a numeroşi civili şi au determinat şi mai mulţi să fugă din ţară. Stat Islamic a adus terorismul în Europa şi oameni tineri sunt radicalizaţi şi recrutaţi pentru a deveni combatanţi străini", a declarat premierul norvegian la o conferinţă de presă din Oslo.
Numele grupărilor care urmează a fi antrenate de militarii norvegieni nu au fost precizate, dar vor fi selectate printr-un proces "sistematic şi aprofundat", potrivit ministrului Apărării.
"O condiţie a efortului nostru (imousă rebelilor sirieni) este aceea ca operaţiunile lor să fie direcţionate contra Stat Islamic şi să nu împiedice eforturile de pace în curs din Siria", a precizat ministrul norvegian al Apărării, Ine Eriksen Søreide.
Militarii aleşi din cadrul forţelor speciale vor fi trimişi în Iordania, unde vor antrena rebelii sirieni. Norvegia este deja prezentă în zonele în care coaliţia luptă contra SI, în special în Erbil, Irak, unde militarii antrenează forţele peshmerga pentru a lupta împotriva militanţilor terorişti.