Un avion transportând civili din Afganistan spre Qatar, al patrulea zbor închiriat după plecarea trupelor americane din Kabul la sfârşitul lunii august, a părăsit capitala afgană - duminică - cu peste 230 de pasageri la bord, între care afgani, americani şi europeni, a declarat un responsabil qatariot, citat de Reuters, informează Agerpres.
Zborul - operat de Qatar Airways - transporta cetăţeni francezi, germani, belgieni, irlandezi, canadieni, italieni, britanici, finlandezi şi olandezi, a precizat ministrul adjunct de externe qatariot, Lolwah Rashid Al-Khater, pe Twitter.
O altă oficialitate din Qatar a indicat că avionul transporta 236 de pasageri, ceea ce face ca acesta să fie cel mai important zbor de evacuare după încheierea retragerii forţelor americane şi aliate din Afganistan la 31 august şi preluarea puterii de către talibani.
"Qatarul îşi va continua colaborarea cu partenerii săi internaţionali în cadrul eforturilor care vizează garantarea libertăţii de mişcare în Afganistan, lucrând totodată cu diverse părţi pe teren în vederea unui progres mai general în ţară în viitor", a declarat responsabilul respectiv.
Pasagerii vor fi cazaţi temporar într-un complex din capitala Doha, care găzduieşte afgani şi alte persoane evacuate, notează sursa citată.
Qatarul, un aliat apropiat al SUA, a devenit un interlocutor-cheie între puterile occidentale şi regimul talibanilor. Emiratul găzduieşte cea mai mare bază militară americană în Orientul Mijlociu, precum şi un birou politic al talibanilor încă din 2013.