Una dintre noile reprezentante democrate în Congresul american a promis - într-un virulent atac frontal - destituirea preşedintelui Donald Trump, înfuriindu-i pe republicani şi făcând să planeze îndoiala asupra capacităţii Partidului Democrat de a-şi stăpâni tânărul val progresist, relatează AFP.
Cărucioare pentru copii, râsete de copii şi ţinute tradiionale au adus un aer proaspăt joi, la Washington, în hemiciclul Capitoliului, cu ocazia învestirii celui de-al 116-lea Congres al Statelor Unite - din care fac acum parte un număr-record de femei şi de aleşi provenind din cadrul minorităţilor.
Acesta este cazul lui Rashida Tlaib, o fiică de imigranţi palestinieni care a devenit, alături de Ilhan Omar, una dintre primele două femei musulmane care au intrat în Parlament.
La doar câteva ore după ce a depus jurământul, această fostă avocată, în vârstă de 42 de ani, a susţinut un scurt discurs, la o petrecere.
"Îl vom destui pe acest ticălos (motherfucker, în engleză)!", le spune ea susţinătorilor şi apropiaţilor săi într-o înregistrare video amplu distribuită pe reţele de socializare, care a provocat furia taberei republicane.
"Democraţii susţin sectarismul acestei uri?", s-a întrebat pe Twitter pastorul Mike Huckabee, un fost guvernator al statului Arkansas, care a devebit comentator pe postul conservator Fox News.
"Sper ca unele dintre aceste feţe noi care au făcut campanie pe tema difereţei lor şi schimbării pe care o aduc vin aici cu adevărat pentru a munci împreună cu preşedintele, pentru a găsi soluţii cu scopul de a-i ajuta pe americani şi nu pentru ca să-şi favorizeze propriile cariere", a denunţa la Fox News o purtătoare de cuvânt a Casei Albe, Sarah Sanders.
"Cum vreţi să destituiţi un preşedinte care a câştigat probabil cele mai mai mari alegeri din toate timpurile, care nu a făcut nimic rău (...), care se află la originea a doi dintre cei mai buni ani ai tuturor preşedinţilor şi care este republicanul cel mai popular din istoria partidului, cu 93%?", a scris pe Twitter, la rândul său, Donald Trump, fără să menţioneze în mod direct înregistrare video în care Tlaib îndeamnă la destituirea sa, o ipoteză încă îndepărtată având în vedere situaţia actuală.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 03.04.2019, 21:44)
Today anybody has an iOS phone. iPads are so widespread that this has led to developing a millions of applications that provide servises such as mobile games, entertainment and many others. To download this applications a user must get an account at Apple Store. But not all games are available there as they don't meet the Apple rules. To avoid this a new app was developed - TutuApp. This helper works on iOS run smartphones and tablets and it has the biggest library of games. We name a few: Pokemon Go, Spotify, Clash of Clans, Fortnite, Snapchat and others. They come with zero ads and locked content! Whant to know more? Visit TutuApp iOs Free to download TutuApp for free on your iOS smartphone. Installation instructions for the app are available there.
2. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.04.2019, 14:44)
Today almost everyone uses Youtube or any other service to upload and watch entertaining videos, free films and other video content. But sometimes you want to download a video and the service doesn't allow you to do it. It's whe reVidmate is coming to help you out. It provides with an ability for you to download a video fr om may services, including Youtube, Facebook, Vimeo and many others. To do this you simply need to find a video and click "download". Plus, the Vidmate app is free of ch arge and very easy in use with your Android! Download Vidmate app APK now and start downloading your favourite video to share them with your friends or family!
3. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 12.05.2019, 08:30)
Chris Stapleton is my favourite country singer. His strong voice takes me away fr om all problems of this world so I start enjoy my life and listen songs created by his mind. Now he is on a All-American Road Show Tour started in May of 2019. The concerts scheduled for this year, up to the November 2. Ticket prices are moderate and available for all men and women with different income. If you love country music as mush as I, then you must visit at least one of his concert. All tour dates are available at the Chris Stapleton tour Dallas. Open the website and make yourself familiar with all powerful Chris Stapleton concerts in 2019!