Autorităţile londoneze au anunţat astăzi că o persoană şi-a pierdut viaţa şi alte trei au fost rănite, după ce o maşină s-a izbit cu viteză într-o clădire din Kensington, un cartier situat în partea centrală a capitalei Londra, transmite The Telegraph, citat de News.ro.
Potrivit primelor informaţii, poliţiştii au încercat să oprească maşina, care circula cu o viteză peste limita legală în zona centrală a Londrei.
După accident, patru bărbaţi au rămas blocaţi în maşină până la intervenţia pompierilor pe strada West Cromwell.
Un purtător de cuvânt al Scotland Yard a declarat: "Ofiţerii au ajuns la scurt timp după coliziune. Maşina era prinsă între marginea clădirii şi scările care duceau la demisol".
Trei dintre bărbaţi, care aveau în jur de 20 de ani, au fost transportaţi la un spital din Londra.
Un tânăr şi-a pierdut, însă, viaţa la spital şi un al doilea este în stare critică. Ceilalţi doi bărbaţi implicaţi în incident au fost arestaţi de către poliţia din Marea Britanie.