Companiile din România sunt în continuare încrezătoare în creşterea dimensiunilor flotelor. Decidenţii privind politica de flotă şi mobilitate rămân optimişti, aproape 9 din 10 companii anticipând că flota lor va rămâne stabilă sau va înregistra chiar o creştere în următorii trei ani, în concordanţă cu tendinţele europene, informează un comunicat de presă, remis astăzi. Printre companiile care anticipează o mărire a flotelor proprii, unul dintre factorii care stau la baza acestei creşteri este dezvoltarea business-urilor, după cum au evidenţiat 64% dintre acestea. De asemenea, un alt factor este reprezentat de unele abordări inovatoare ale companiilor pentru a atrage şi a reţine angajaţi, 30% dintre acestea oferind autovehicule angajaţilor care nu sunt eligibili pentru o maşină de serviciu, iar 31% implementând împărţirea maşinilor între angajaţi.
Dezvoltarea sistemului de lucru de la distanţă a avut, de asemenea, un impact asupra politicilor de mobilitate în România, unde 24% dintre companii au implementat sau iau în considerare ajustări în viitor. Aceste ajustări se traduc prin oferirea de soluţii ample de mobilitate angajaţilor. Provocările companiilor din ţară merg pe tendinţele europene, decidenţii privind flotele având de luat decizii importante legate de tranziţia către tehnologii alternative de combustibil şi adaptarea la politici publice restrictive. Rezultatele sondajului indică faptul că 40% dintre companiile din România îşi propun să introducă sau să crească folosirea leasingului operaţional în următorii trei ani, reflectând un potenţial promiţător de creştere, care depăşeşte alte ţări europene. De asemenea, se preconizează o creştere a utilizării leasingului cu servicii complete în toate categoriile de dimensiuni ale afacerilor.
Potrivit Arval Mobility Observatory - Barometrul Flotelor şi Mobilităţii 2023, 63% dintre companiile din România au implementat deja sau iau în considerare implementarea a cel puţin unei tehnologii alternative în următorii trei ani în flota de autoturisme. Aceste tehnologii includ vehicule hibride (HEV), vehicule hibride plug-in (PHEV) şi vehicule electrice cu baterie (BEV). În ciuda progresului în adoptarea tehnologiilor alternative de combustibil în comparaţie cu anii precedenţi, companiile româneşti se situează sub nivelul mediu european. În prezent, 30% dintre companiile româneşti utilizează cel puţin o tehnologie alternativă pentru autoturisme, în comparaţie cu media europeană de 58%. De asemenea, peste 60% dintre companiile din România utilizează deja sau iau în considerare adoptarea a cel puţin uneia dintre aceste tehnologii în următorii trei ani, comparativ cu media europeană de 77%.
Principalele obstacole pentru companiile româneşti care nu iau în considerare adoptarea vehiculelor electrice cu baterie sunt preţurile de achiziţie ridicate şi nivelul redus al infrastructurii de încărcare. Ca urmare, tranziţia energetică pentru aceste companii este mai lentă decât nivelul european. Cu toate acestea, consideraţiile economice, cum ar fi costul redus al carburantului şi costul total de proprietate comparabil cu alternativele pe benzină sau motorină, precum şi impactul redus asupra mediului, rămân principalele motive pentru accelerarea tranziţiei energetice în următorii trei ani. În prezent, cele mai utilizate tehnologii alternative de combustibil pentru autoturisme în România sunt cea hibridă (16% dintre companii) şi cea hibrid plug-in (14% dintre companii). Studiul evidenţiază, de asemenea, faptul că 64% dintre companiile din România au implementat deja cel puţin un sistem de mobilitate pentru angajaţii lor, în timp ce 90% dintre acestea au planificat investiţii sau intenţionează să investească în astfel de scheme de mobilitate în următorii trei ani.
"Concluziile Arval Mobility Observatory 2023 sunt îmbucurătoare, piaţa din România arătând că se pliază pe tendinţele europene în ciuda unor decalaje semnificative în ceea ce priveşte infrastructura. Companiile româneşti înţeleg valoarea unei flote de automobile şi chiar folosesc autoturismele de serviciu ca modalitate de a reţine angajaţii valoroşi. De asemenea, tendinţa către electrificare este accentuată pe piaţa din România, iar companiile locale investesc în modernizarea flotelor cu autoturisme hibrid şi electrice. Există un decalaj faţă de piaţa europeană, însă există premise bune pentru recuperarea lui pe măsură ce infrastructura necesară se va dezvolta. În acest sens, Arval Romania a demarat o acţiune la care au aderat si alte companii locale care operează sub umbrela leasingului operaţional, prin care cerem sprijinul Ministerului Mediului pentru extinderea programului Rabla + pentru incentivarea schimbării flotelor, astfel încât sa putem oferi o soluţie viabilă partenerilor noştri care susţin tranziţia spre electrificare ca alternativa de mobilitate sustenabilă. Observatorul Arval pentru Mobilitate reprezintă o radiografie la zi în ceea ce priveşte segmentul flotelor auto de pe piaţa din România şi ne oferă o oportunitate excelentă de a observa trendurile si de a putea, de ce nu, chiar să le anticipăm", a declarat Roxana Lupescu, General Manager Arval Service Lease Romania.
Transportul public şi partajarea autoturismelor sunt cele mai răspândite soluţii de mobilitate în România, reflectând tendinţele observate în întreaga Europă. Dezvoltarea soluţiilor de mobilitate în România este în principal determinată de nevoile legate de resurse umane, cum ar fi recrutarea şi reţinerea angajaţilor, politica de responsabilitate socială a companiilor sau creşterea atractivităţii pentru angajaţi. Aceste soluţii de mobilitate sunt considerate complementare flotei companiei, probabilitatea renunţării la întreaga sau o parte a flotei în favoarea soluţiilor de mobilitate rămânând relativ scăzută. Utilizarea telematicii este, de asemena, în creştere, urmând tendinţele europene. Aproape jumătate dintre companiile incluse în sondajul din România utilizează deja vehicule conectate. Acest trend a apărut pe fondul creşterii nivelului de echipare a vehiculelor comerciale uşoare (LCV), cu 30% dintre companii, faţă de 21% anul precedent, în special în cazul companiilor de dimensiuni medii şi mari. În cazul companiilor mici, utilizarea telematicii este motivată în principal de posibilitatea de a localiza vehiculul (42%), în timp ce companiile mari sunt mai interesate de îmbunătăţirea eficienţei operaţionale (39%) şi reducerea costurilor flotei (36%), în special în cazul flotelor de autoturisme (46%).