OPINIE EY ROMÂNIA: De ce şi contribuabilii corecţi primesc în "dar" poprirea conturilor?

În ultimele luni, tot mai mulţi contribuabili au fost subiectul unor popriri înfiinţate în mod eronat. Popririle în discuţie nu au fost înfiinţate conform prevederilor Codului de Procedură Fiscală ori ca urmare a înregistrării unor obligaţii fiscale restante, ci din alte motive, care ar putea ţine de breşe din infrastructura ANAF. Despre ce este vorba şi ce este de făcut?

Dacă privim din unghiul contribuabilului onest, subiectul este, de departe, unul frustrant. Din prisma consultantului fiscal, partenerul de afaceri al contribuabilului şi legătura sa în relaţia cu inspectorii fiscali, problema este şi mai delicată pentru că ceea ce iese la iveală nu este, aşa cum am fi tentaţi să credem, reaua-voinţă a organului fiscal, cât mai degrabă sincope în organizarea şi în modul de lucru ale ANAF, de care, pe de altă parte, nu pot fi consideraţi vinovaţi contribuabilii.

Din nefericire, identificăm din ce în ce mai multe cazuri în care persoanele se confruntă cu conturile bancare poprite în mod eronat - cu accent pe conturile, deoarece nu vorbim doar de unul, ci de toate conturile bancare pe care contribuabilii în cauză le au deschise la băncile din România. Un plus de gravitate este adus şi de faptul că indisponibilizarea sumelor nu ţine cont de corectitudinea impunerii şi, în plus, afectează atât sumele existente deja în cont, cât şi eventuale sume viitoare, în principiu, în limita obligaţiilor fiscale stabilite în mod eronat de ANAF în sarcina contribuabilului.

Câteva dintre cazurile întâlnite în practică, privind poprirea eronată a conturilor bancare (nu includem cazurile în care contribuabilul chiar datorează obligaţiile fiscale stabilite şi subiectul popririlor):

- Declaraţii iniţiale neprocesate la timp. Acestea pot conduce la o ordine diferită de stingere a obligaţiilor fiscale sau chiar la neprocesarea declaraţiilor rectificative ce aveau drept scop tocmai diminuarea obligaţiilor fiscale ale contribuabilului.

- Decizii de impunere emise ca urmare a declarării veniturilor prin intermediul declaraţiilor anuale, care nu au fost, însă, comunicate de către ANAF contribuabilului. Există şi cazul în care acestea au fost comunicate însă prin publicitate (caz în care rar sunt identificate de contribuabil), urmare a faptului că nu s-a putut efectua comunicarea prin celelalte mijloace (poştă, prin mijloace electronice). Pentru acest ultim caz, ANAF trebuie să poată face atât dovada că deciziile de impunere nu au putut fi comunicate prin celelalte mijloace, cât şi că a avut loc comunicarea prin publicitate.

- Neacordarea sau neprocesarea bonificaţiilor conform legii, privind veniturile obţinute şi declarate prin intermediul Declaraţiilor Unice sau, pur şi simplu, erori de sistem invocate de ANAF.

În toate cazurile menţionate mai sus, contribuabilul ajunge să fie vătămat, întrucât va figura cu obligaţii fiscale neachitate, fapt ce adesea conduce la poprirea conturilor bancare.

Se pare, însă, că şi motivele pentru care se întâmplă aceste erori sunt variate, ce ţin în principal de lipsa resurselor umane, care face imposibilă procesarea la timp a declaraţiilor fiscale depuse de către contribuabil. În acest moment, de exemplu, ne confruntăm cu un val de decizii de impunere emise pentru anul 2017. Un alt motiv poate fi şi perioada de pandemie care a forţat inclusiv inspectorii fiscali să muncească de acasă, fără să le fie asigurată infrastructura IT care să le permită procesarea informaţiilor. O a treia posibilă cauză se leagă de implementarea înregistrării electronice a unor declaraţii fiscale (ex. D224 - Declaraţie privind veniturile sub formă de salarii şi asimilate salariilor din străinătate obţinute de către persoanele fizice care desfăşoară activitate în România), care nu se regăsesc în fişa fiscală a contribuabilului decât prin intervenţia manuală a inspectorului fiscal (spre deosebire de D112 - Declaraţia privind obligaţiile de plată a contribuţiilor sociale, impozitului pe venit şi evidenţa nominală a persoanelor asigurate, unde informaţiile sunt preluate cu ajutorul sistemului informatic).

Cum vedem, cauzele pot fi multiple, însă, pentru a cita declaraţia unui contribuabil: "ANAF are răspunderea de a-mi furniza un răspuns şi de a-mi rezolva situaţia fiscală. Sistemul IT face parte din structura ANAF şi nu este problema mea că există dificultăţi la acest nivel, că resursa umană este insuficientă sau că regimul de telemuncă nu le permite procesarea informaţiilor. Întotdeauna am achitat în termen obligaţiile fiscale. De ce nu am fost informat înainte de poprirea contului bancar?"

În ceea ce priveşte informarea prealabilă popririi contului bancar, am întâlnit cazuri în care somaţia, titlul executoriu şi informarea privind poprirea contului au fost comunicate contribuabilului în acelaşi timp. Din ce motiv? Sau au fost comunicate treptat dar aceste informaţii nu au ajuns cumva la contribuabil? Este greu de spus, mai ales acum când mulţi contribuabili au conturi deschise pe Spaţiul Privat Virtual, platforma online a ANAF, iar acolo nu se regăsesc comunicatele.

Iar povestea trece la un nivel următor, întrucât, în cazul fericit în care se reuşeşte rezolvarea rapidă a respectivei erori la nivelul ANAF, urmează procedura de ridicare a popririi la nivelul băncilor la care a fost efectuată poprirea conturilor, care depinde de la un caz la altul: fie a fost stinsă deja obligaţia fiscală stabilită eronat, ca urmare a plăţii de către bancă a sumelor indisponibilizate, fie contribuabilul a ales să achite suma în mod separat, în vederea deblocării contului. În acest din urmă caz, deşi comunicarea ridicării popririi ar trebui să fie realizată direct de autorităţile fiscale către bancă, adeseori se înregistrează întârzieri în acest circuit.

Mai mult, dacă se alege achitarea sumei poprite şi ulterior se constată că nu era datorată, aceasta rămâne frecvent blocată într-un cont al trezoreriei alocat popririlor, contribuabilul trebuind să solicite transferul acesteia din contul de popriri în cel în care obligaţia fiscală ar putea stinge obligaţii fiscale viitoare. Sunt rare cazurile când sumele instituite în mod eronat sunt rambursate din oficiu. În cele mai multe situaţii, ridicarea popririi nu este un proces care să se rezolve de pe o zi pe alta şi presupune drumuri la bancă şi/sau la autorităţile fiscale.

În loc de concluzie, având în vedere cele de mai sus şi în contextul în care oamenii nu îşi mai "ţin banii la saltea", poprirea conturilor ar putea reprezenta o mare problemă. Sperăm în continuare că se vor lua măsuri în vederea alinierii sistemelor interne ale autorităţilor fiscale, pentru a uşura munca inspectorilor fiscali şi elimina din situaţiile neplăcute generate contribuabililor care, cu siguranţă, îşi doresc să fie în posesia banilor lor, mai ales de sărbători.

În contextul în care se tot discută de reforma ANAF şi transformarea acesteia într-o instituţie de încredere pentru contribuabili, poate că o idee bună ar fi ca în dar de sărbători să fie implementat un proiect de sistare a popririlor. Se spune că "timpul costă bani", dar ştim cu toţii şi că "graba strică treaba".