Oraşul Cisnădie intră în carantină

S.B.
Miscellanea / 1 aprilie 2021

Oraşul Cisnădie intră în carantină

Oraşul Cisnădie din judeţul Sibiu, unde incidenţa cumulată a cazurilor de COVID-19 a ajuns la 6,61 la mia de locuitori, va intra în carantină de vineri de la ora 0.00, pentru două săptămâni. Măsura nu se aplică şi pentru satul Cisnădioara, informează news.ro.

Prefectura Sibiu a anunţat că joi a avut loc o şedinţă extraordinară a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Sibiu, în cadrul căreia s-a aprobat Hotărârea nr. 35 privind solicitarea către Centrul Naţional de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei de emitere a Ordinului Comandantului Acţiunii pentru instituirea măsurii de carantină zonală pentru oraşul Cisnădie.

Carantina urmează să fie impusă din 2 aprilie, ora 00:00, pentru o perioadă de 14 zile.

"Precizăm faptul că măsura se aplică doar pentru oraşul Cisnădie, nu şi pentru satul Cisnădioara", au transmis reprezentanţii Prefecturii Sibiu.

Astfel, circulaţia şi staţionarea în spaţiile publice a persoanelor va fi interzisă, cu excepţia motivelor bine justificate, pe baza Declaraţiei pe proprie răspundere, legitimaţiei de serviciu sau a adeverinţei eliberate de angajator.

La rândul său, Poliţia Judeţeană Sibiu a anunţat că, în contextul instituirii carantinei la Cisnădie, poliţişti, jandarmi şi poliţişti locali vor fi mobilizaţi în misiuni de verificare a măsurilor dispuse.

"În această perioadă, pentru protecţia cetăţenilor, sunt realizate dispozitive eficiente care să prevină orice incident şi care să intervină în cazul nerespectării măsurilor instituite. Se va acţiona în sistem integrat atât la intrarea în/ ieşirea din zona carantinată, cât şi în interiorul acesteia pentru a ne asigura că cetăţenii respectă toate măsurile de protecţie sanitară", a arătat IPJ Sibiu.

În zona oraşului Cisnădie vor fi instituite patru filtre rutiere: DJ 106D - intrarea în Cisnădie dinspre Cisnădioara (Sala Polivalentă), DJ 106 C - intrarea în Cisnădie dinspre Sadu, DJ 106 D - intrarea in Cisnădie dinspre DN 1 (in imediata apropiere a căii ferate), Calea Cisnădiei din municipiul Sibiu - intrarea în Cisnădie, în zona staţiei de alimentare cu carburant.

Conform sursei citate, este strict interzisă intrarea/ieşirea din zona carantinată prin alte zone şi căi de acces decât cele deschise circulaţiei publice de pe drumurile naţionale, judeţene, comunale şi forestiere.

Totodată, se permite circulaţia persoanelor în afara locuinţei/gospodăriei, în perioada 3-4 aprilie, în intervalul orar 20,00-2,00 pentru deplasarea şi participarea la slujbele religioase.

"În intervalul orar 05,00 - 20,00, în interiorul zonei carantinate, se poate circula doar în anumite situaţii prevăzute de actul normativ, printre care amintim deplasarea în interes profesional, deplasarea pentru asigurarea de bunuri de strictă necesitate, pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată sau nu se poate realiza de la distanţă, deplasarea în scopul donării de sânge, în scop umanitar sau de voluntariat, pentru îngrijirea sau administrarea unei proprietăţii sau pentru alte motive justificate cum ar fi îngrijirea copiilor, a vârstnicilor, a persoanelor bolnave ori în caz de deces al unui membru de familie, pentru administrarea de vaccin împotriva SARS-CoV-2. O precizare importantă este cea legată de circulaţia persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani, care se pot deplasa în afara locuinţei, motivat, doar în intervalul orar 10,00 - 13,00, în vreme ce persoanele cu vârsta de sub 65 de ani pot circula în intervalele orare 06,00 - 10,00, respectiv 13,00 - 20,00", a precizat Poliţia Sibiu.

Potrivit aceleiaşi surse, în intervalul orar 20,00 - 05,00 este permisă circulaţia persoanelor numai în interes profesional, pentru asistenţă medicală care nu poate fi amânată sau realizată de la distanţă, îngrijirea copiilor, a vârstnicilor, a persoanelor bolnave ori în caz de deces al unui membru de familie, pentru administrarea de vaccin împotriva SARS-CoV-2.

În adoptarea hotărâri de carantinare s-a avut în vedere o incidenţă a cazurilor de COVID-19 de 6,49 la o mie de locuitori, însă incidenţa anunţată joi a ajuns la 6,61.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Si anul trecut o fost declarat parte din metopola sibiana și nu o mai trebuit declarație dece acum trede sa putem umbla în oraș fără declaratii

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb