Pandemia a transformat sectorul industrial în vedeta pieţei imobiliare

Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Companii #Construcţii / 16 septembrie 2020

Pandemia a transformat sectorul industrial în vedeta pieţei imobiliare

Dacă segmentul mall-urilor, piaţa hotelieră, sectorul de birouri au fost lovite din plin de pandemia de Covid-19, nu acelaşi lucru putem spune despre domeniul depozitelor, logistica şi spaţiile industriale evidenţiindu-se ca segmente care au avut o evoluţie pozitivă în această perioadă.

Conform specialiştilor de la C&W Echinox, în piaţa industrială şi de logistică au fost tranzacţionaţi circa 300.000 mp de spaţii în primele şapte luni ale acestui an, ceea ce înseamnă un plus de 27% faţă de aceeaşi perioadă din 2019, o evoluţie sănătoasă şi îmbucurătoare, apreciază sursele citate. Acestea arată că în segmentul de birouri a fost înregistrat un minus de 50%, de la an la an, iar centrele comerciale se confruntă cu tot mai multe spaţii neocupate.

Sînziana Pardhan, Managing Director P3 Romania, susţine că perspectivele pentru sectorul de logistică şi industrial sunt pozitive. Prima jumătate a anului în curs a fost foarte bună din punct de vedere al închirierilor, a precizat domnia sa, ieri, în cadrul unei video-conferinţe, adăugând: "Noi am închiriat 58.000 mp, peste jumătate dintre contracte fiind noi. Tendinţa s-a continuat şi în trimestrul al treilea. Este adevărat că 90% din spaţiile închiriate erau în discuţii încă din perioada pre-pandemie. Dar am observat o revenire pe acest segment şi ulterior, generată chiar de efectele pandemiei, resimţite din zona de e-commerce. De exemplu, noi am încheiat trei contracte, dintre care două au fost efectul direct al acestei dinamici foarte accelerate din zona de e-commerce. Pe termen lung, perspectiva este foarte bună şi există un consens la nivelul întregii industrii legat de tendinţele pozitive pe piaţă, generate de pandemie".

Cu toate acestea, Sînziana Pardhan subliniază că nu putem să nu avem şi rezerve în ceea ce priveşte situaţia pe termen scurt: "Cifrele nu arată rău pentru România, dar la nivel mondial cifrele legate de consum si producţie industrială nu sunt îmbucurătoare".

Conform domniei sale, solicitările s-au transformat, în această perioadă, din cerinţe mici şi multe, la începutul anului, în cerinţe mai puţine şi mai mari în trimestrul al treilea. Evoluţia este uşor de explicat, apreciază Sînziana Pardhan: "Companiile mici care îşi stabiliseră un buget de relocare, de creştere, au amânat sau chiar au blocat aceste planuri, în pandemie. Cerinţele şi intenţiile companiilor mai mari de a se reloca, consolida sau de a merge mai departe cu extinderea regională nu s-au blocat, ba chiar au crescut, ca efect al pandemiei. Nevoia de flexibilitate a fost observată, legată de anumite termene, spaţii etc. Incertitudinea este cuvântul de bază şi companiile iau decizii în consecinţă".

Adrian Crizbăşianu, Country Manager VGP, subliniază că există foarte multă cerere din zona de curierat, de unde au venit clienţi noi. Compania pe care o reprezintă şi-a continuat relativ accelerat planurile de anul trecut, extinzâdu-se în oraşe precum Timişoara, Sibiu, Arad etc. şi având planuri pentru investiţii în Bucureşti.

"Sectorul industrial este vedeta pieţei imobiliare, dar nu ar trebui să cădem pradă unei iluzii, ci să fim oarecum precauţi în legătură cu ceea ce urmează, pentru că investiţiile se fac pe risc şi trebuie să fim atenţi", avertizează domnul Crizbăşianu, apreciind că ţara noastră are un potenţial crescut pentru piaţa industrială.

Locaţia, accesul, focusul către e-commerce şi zona industrială sunt premizele succesului în sectorul logis­tic, în această perioadă, este de părere Şerban Juverdeanu, Head of Development în cadrul Global Vision. Domnia sa subliniază: "Suntem în faţa unor oportunităţi foarte mari. Lucrăm la două proiecte noi în vestul ţării, plănuim să demarăm investiţiile la Arad şi Timişoara, în acest an şi încercăm să dezvoltăm parcuri noi industriale şi de logistică în Bacău, Arad, Timişoara, Ploieşti, Craiova".

În opinia reprezentantului Global Vision, este posibil ca Bucureştiul să fie principalul pol de dezvoltare, după cum stau lucrurile în acest moment.

Bogdan Papandopol, Partner Head of Real Estate Dentons, arată că acelaşi optimism prudent este observat şi în contractele juridice încheiate pe piaţa logistică: "Afacerile au continuat, nu am văzut vreo renegociere a chiriei sau vreo dorinţă de renegociere de spaţiu. Au fost contracte de reînchirere, construire, există câteva achiziţii de proiecte în derulare. Nu prea am văzut cuvântul Covid în contractele din domeniu. Este bine să existe un optimism moderat, pentru că România vine după o perioadă în care am avut creşteri şi de 400% ale pieţei. Anul acesta avem o creştre de 30%, adică suntem pe un trend pozitiv, dar nu este o dezvoltare exorbitantă ca în alţi ani".

Ultimele nouă luni au fost ca un fel de roller coaster în domeniu, apreciază Andrei Brînzea, Partner Land & Industrial Cushman & Wakefield Echinox, arătând că anul a început într-un mod foarte oprimist, fiind multă mişcare pe piaţă şi foarte multe proiecte care aveau tracţiune, apoi moralul jucătorilor din domeniu a căzut puţin, mai ales în luna martie. Din aprilie-mai, lucrurile au început să se aşeze. Nimeni nu a renunţat la planurile începute în 2018 si 2019, poate le-a mai sincronizat la noua piaţă, a mai spus specialistul, concluzionând: "Din punct de vedere al cererii, am avut un martie şi aprilie destul de slab, dacă ne uităm la cerinţele noi la care ne aşteptam. Am observat un trend accelerat de dezvoltare în parte a sectorului de e-commerce, ca urmare a pandemiei. Chiar dacă acum situaţia a revenit la normal în mare parte, trendul accelerat al comerţului online a rămas constant. Consumatorii au păstrat această preferinţă".

Conform specialiştilor citaţi, vom avea noi centre industriale şi de logistică şi în oraşe secundare, în prezent existând în derulare licitaţii noi pentru astfel de spaţii.

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7317
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3535
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9743
Gram de aur (XAU)Gram de aur405.9099

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb