Seminarul "Eficienţă Energetică" desfăşurat în data de 4 iunie, la Bucureşti, sub egida Paris Climat 2015, a pus în evidenţă dorinţa ţării noastre de a valorifica experienţa franceză în domeniul eficacităţii energetice.
Potrivit concluziilor acestui seminar, cu o intensitate energetică de două ori şi jumătate superioară mediei europene, ţara noastră va trebui să depună mari eforturi să-şi îmbunătăţească eficienţa energetică dacă doreşte să îndeplinească obiectivele stabilite de Uniunea Europeană în cadrul pachetului energie-climat 2030. Toate sectoarele economice şi toţi actorii lanţului de valoare energetică vor trebui să contribuie la acest efort de reducere, dar o atenţie deosebită va trebui acordată clădirilor, mai ales în spaţiul urban.
Ambasada Franţei în România, alături de partenerii săi, Business France, Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Franceză în România, Comitetul Consilierilor de Comerţ Exterior Francezi - asociaţie profesională, au organizat sub egida Paris Climat 2015, seminarul Eficienţă Energetică, a avut loc pe 4 iunie 2015, la Bucureşti.
Seminarul, la care au participat peste 120 de persoane reprezentând administraţia publică din Bucureşti şi alte judeţe (Braşov, Iaşi, Timişoara), dar şi companii din sectorul privat, a adus în prim-plan mai multe tematici esenţiale pentru România.
În discursul său de deschidere, domnul François Saint-Paul, Ambasadorul Franţei în România, a reamintit obiectivele pachetului energie - climat fixat de Comisia Europeană, arătând că, pentru România, eforturile care trebuiesc făcute vizează ameliorarea eficacităţii energetice, mai ales a clădirilor din mediul urban. Domnul François Saint-Paul a amintit, totodată, că Franţa va găzdui Conferinţa Naţiunilor Unite pe tema schimbărilor climatice, COP21, la Paris, la finalul acestui an, punând accentul pe importanţa obţinerii unui acord global.
În cadrul sesiunii plenare, domnul Cezar Soare, Secretar de Stat în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP), a pus în evidenţă excelenta cooperare care există, de mai mulţi ani, între ministerul pe care îl reprezintă şi Ministerul francez care se ocupă de urbanism şi locuinţă.
La rândul său, domnul Emil Calotă, vicepreşedinte al Agenţiei Naţionale de reglementare în domeniul energiei (ANRE), a adus în discuţie absenţa unei continuităţi în gestionarea diferitelor programe naţionale în materie de eficacitate energetică care au fost puse în aplicare, de mai mulţi ani, în România.
De asemenea, domnul Calotă a subliniat importanţa regândirii programelor de reabilitare a imobilelor multietajate, dar a adus în discuţie şi sistemul de încălzire urban centralizat, pe care l-a caracterizat ca fiind "cea mai gravă problemă energetică a României, în acest moment".
Domnul Georges Debiesse, Membru al Consiliului General de mediu şi dezvoltare durabilă (Franţa), reprezentant al Ministrului Mediului, Dezvoltării Durabile şi Energiei, a prezentat strategia franceză pentru eficacitate energetică, amintind că realizarea sa a fost rezultatul unei munci începute în urmă cu 10 ani. Legea privind tranziţia energetică, dezbătută în prezent la Paris, pune bazele unor noi reglementări în favoarea unei economii bazate pe emisii reduse de carbon, bazată, de asemenea, pe ameliorarea energetică.
Cele patru ateliere care au urmat sesiunii plenare, le-au permis participanţilor să abordeze aspecte mai specifice legate de eficacitatea energetică.
Atelierul dedicat aspectelor legislative a permis discutarea problematicii transpunerii, în dreptul român, a Directivei europene 27 care se referă la eficacitatea energetică. România nu a efectuat încă transpunerea acestei directive, fapt amintit şi de Comisia Europeană, în luna mai. Acest aspect a făcut subiectul mai multor schimburi între participanţi şi reprezentanţii MDRAP şi ANRE
Următoarele trei ateliere au oferit participanţilor ocazia de a face schimburi constructive de idei şi experienţe pe tema rolului colectivităţilor teritoriale în punerea în aplicare şi gestionarea politicilor publice în materie de eficacitate, printre cei care au luat cuvântul numărându-se doamna Anne Ged, Director al Agenţiei pentru Climă din Paris şi domnul Maxime Valentin, director delegat al societăţii publice locale de amenajare din Lyon Confluence.
În cadrul celui de-al treilea atelier, diferite instituţii financiare active pe în sectorul eficacităţii energetice au prezentat ansamblul mecanismelor de finanţare existente pentru susţinerea de programe de ameliorare energetică.
Diferite soluţii tehnice şi inovaţii tehnologice care au ca scop reducerea cheltuielilor energetice au fost prezentate în cadrul ultimului atelier, de către reprezentanţii sectorului de industrie din Franţa, şi de către participanţii români.
Seminarul, aflat pe "Agenda Pozitivă - Acţiuni de sprijinire a conferinţei «Paris Climat 2015» în România", lansată în luna martie, a avut ca obiectiv împărtăşirea experienţei franceze şi române în materie de politici publice naţionale şi teritoriale şi valorificarea soluţiilor tehnologice şi cunoştinţelor specializate în domeniu.