Parlamentul European (PE) a aprobat astăzi prelungirea cu un an, până la 30 iunie 2023, a posibilităţii folosirii certificatului digital COVID-19 (certificatul verde), pentru evitarea restricţiilor asupra liberei circulaţii în UE ce ar putea rezulta în urma răspândirii noilor variante ale coronavirusului SARS-CoV-2, relatează agenţia EFE, potrivit Agerpres.
Regulamentul care este acum în vigoare urma să expire săptămâna viitoare, pe 30 iunie 2022, iar prelungirea adoptată de PE mai rămâne să fie validată doar de Consiliul UE.
Certificatul verde atestă vaccinarea anti-COVID-19, trecerea prin boală sau efectuarea unui test PCR negativ recent.
Regulile aprobate de PE stabilesc că statele membre ale UE ''nu trebuie să restrângă în mod disproporţionat sau discriminatoriu libera circulaţie a titularilor certificatului COVID-19''.
Comisia Europeană urmează să evalueze înainte de sfârşitul anului impactul acestui certificat asupra liberei circulaţii şi drepturilor fundamentale, iar în funcţie de concluziile acestei evaluări şi de evoluţia situaţiei epidemiologice va decide dacă propune încă o prelungire a posibilităţii utilizării certificatului.