Parlamentul, în vacanţă până la 1 septembrie

D.Ţ.
Politică / 1 iulie 2021

Parlamentul, în vacanţă până la 1 septembrie

Senatul şi Camera Deputaţilor intră, de joi până pe 1 septembrie, în vacanţă parlamentară, informează Agerpres.

Majoritatea PNL, USR PLUS şi UDMR, constituită în decembrie 2020, a reuşit în perioada 1 februarie - 30 iunie, adică în prima sesiune ordinară din acest an, lucrând în pandemie atât fizic, cât şi online, să adopte în Parlament bugetul de stat pentru anul în curs, mai multe acte normative, dar şi multe ordonanţe de urgenţă, să numească conduceri ale unor instituţii aflate sub control parlamentar şi să respingă moţiuni simple şi o moţiune de cenzură ale Opoziţiei.

Prima sesiune a legislaturii 2020-2024 s-a încheiat miercuri, cu o şedinţă comună solemnă, Parlamentul reunindu-se pentru a comemora, pentru prima dată în istoria sa, victimele Pogromului de la Iaşi, din iunie 1941.

Cu o zi înainte de finalul sesiunii, Parlamentul a respins moţiunea de cenzură iniţiată de PSD şi intitulată "România eşuată. Recordul 'fantastic' al Guvernului Cîţu". Numărul total al parlamentarilor care au votat la moţiunea de cenzură a fost de 202, din care "pentru" au votat 201, iar "împotrivă" a fost doar un vot.

Pentru ca moţiunea să fie adoptată, era nevoie de 234 de voturi "pentru", adică jumătate plus unu din numărul de mandate.

Senatul a avut, miercuri, în ultima zi a sesiunii, plen cu vot final, când a fost adoptat cu vot divergent şi declaraţii contradictorii între parlamentarii coaliţiei un proiect care prevede ca, în cazul neocupării prin concurs a posturilor de directori de şcoli, directorii interimari să fie numiţi de către consiliile de administraţie ale şcolilor şi nu de inspectoratele şcolare.

În coaliţie, s-a convenit organizarea unei sesiuni extraordinare la Senat, în luna iulie, pentru adoptarea proiectului de lege privind desfiinţarea Secţiei de Investigare a Infracţiunilor din Justiţie, după primirea avizului Comisiei de la Veneţia.

Şi la Camera Deputaţilor, în ultima zi din sesiune, a fost şedinţă de plen. În această şedinţă a fost adoptată legea privind abilitarea Guvernului de a emite ordonanţe în perioada vacanţei parlamentare. Alte două proiecte importante care au primit votul deputaţilor sunt cel potrivit căruia incitarea la violenţă, ură sau discriminare împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă şi cel care stabileşte că valoarea indicatorului social de referinţă se actualizează, din oficiu, în fiecare an, la data de 1 martie, cu rata medie anuală a inflaţiei din anul precedent.

Parlamentul, pe final de sesiune, a revocat-o din funcţia de Avocat al Poporului pe Renate Weber. Revocarea a fost declarată neconstituţională de către Curtea Constituţională pe 29 iunie. Majoritatea parlamentară intenţiona să îl numească în această funcţie pe Fabian Gyula.

Opinia Cititorului ( 4 )

  1. Sunt obositi. Au muncit mult.

    Adica 2 luni pe an tara nu trebuie guvernata?

    De fapt... de ce nu isi iau liber 6 luni pe an? Poate asa avem si noi o predictibilitate fiscala si legislativa. 

    trebuiau trimisi in concediu cand i-au conceput...

    Când 300 ????????????

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb