Patriarhul Daniel a transmis, astăzi, un mesaj de condoleanţe la moartea academicianului Răzvan Theodorescu, în care subliniază că acesta a fost un mare istoric al artei creştine şi al culturii româneşti şi "a înţeles profund rolul Bisericii în societate", potrivit Agerpres.
Înaltul ierarh îl consideră pe Răzvan Theodorescu, care a murit luni la vârsta de 83 de ani, "unul dintre cele mai înalte repere intelectuale româneşti atât înainte, cât şi după 1990".
"Am primit cu foarte multă tristeţe vestea trecerii din această viaţă (...) a distinsului academician Răzvan Theodorescu, ilustru istoric de artă, profesor universitar, scriitor şi vicepreşedinte al Academiei Române. Autor a numeroase volume de specialitate, multe dedicate unor mănăstiri şi biserici româneşti de patrimoniu, a peste 600 sute de articole şi studii valoroase publicate în reviste din ţară şi străinătate, venerabilul academician Răzvan Theodorescu rămâne autorul unei opere compuse din cărţi şi studii fundamentale pentru istoria, arta românească şi europeană", a evidenţiat Patriarhul BOR.
Potrivit acestuia, Răzvan Theodorescu a desfăşurat, ca ministru al Culturii şi vicepreşedinte al Academiei Române, o prolifică activitate în slujba promovării culturii naţionale, "fiind el însuşi unul dintre străluciţii ei reprezentanţi, una dintre personalităţile care au inspirat şi călăuzit mulţi istorici, cercetători, profesori şi studenţi".
"Anvergura culturală a distinsului academician a cuprins generos şi fidel spiritului ortodox istoria românească şi europeană în expresiile lor artistice cele mai înalte, multe dintre lucrările sale fiind dedicate acestui rafinat domeniu. Domnia sa a fost unul dintre marii oameni de cultură ai României care a înţeles profund rolul Bisericii în societate şi care a tradus prin fapte concrete, ca ministru al Culturii şi ca vicepreşedinte al Academiei, legătura firească şi indisolubilă dintre stat şi Biserică, dintre cultură şi credinţă, dintre Academia Română şi Patriarhia Română", a adăugat înaltul prelat
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 06.02.2023, 19:20)
Mai ramane de clarificat din partea inaltului prelat rolul securistilor in Biserica.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 07.02.2023, 00:26)
Si ei au înţeles profund rolul Bisericii în societate