Actualizare 14:52 Şefii Catedrei Anatomie şi Chirurgie oro-maxilo-facială de la UMF "Carol Davila" vor fi audiaţi de procurori în urma percheziţiilor privind fapte de corupţie
Profesorul Florin Mihai Filipoiu, şeful Catedrei de Anatomie de la Universitatea de Medicină "Carol Davila" din Bucureşti şi profesorul Alexandru Bucur, şeful Disciplinei de Chirurgie oro-maxilo-facială, Anesteziologie şi Sedare de la Facultatea de Medicină Dentară urmează să fie audiaţi de procurori în urma percheziţiilor de azi dimineaţă, ei fiind suspecţi că luau mită de la studenţi pentru a le furniza subiectele la examen, potrivit unor surse oficiale, transmit surse din media.
Potrivit surselor citate, cei doi profesori cereau între 500 de lei şi 500 de euro pentru furnizarea subiectelor la examen. În urma percheziţiilor, ei urmează să fie duşi la Parchetul instanţei supreme pentru audieri, menţionează News.ro.
(M.I.)
---------
Procurorii şi poliţiştii fac, astăzi, 13 percheziţii în campusul Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, la birourile, la cabinetele, dar şi la locuinţele unor cadre didactice suspectate de infracţiuni de corupţie, transmit surse din presă.
Conform anchetatorilor, citaţi de News.ro, cadrele didactice vizate au cerut şi au primit foloase necuvenite la susţinerea examenelor de către studenţi, dar şi la examenele de admitere, licenţă sau acordare a gradaţiei de merit sau a funcţilor didactice, fiind suspectate şi că le furnizau studenţilor subiectele la examen.
Într-un comunicat de presă al Ministerului Public, trimis Redacţiei, se precizează că procurori ai Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din cadrul Parchetului Înaltei Curte de Casaţie şi Justiţie, împreună cu ofiţeri ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, fac luni 13 percheziţii într-un campus universitar, la birourile, cabinetele, dar şi la locuinţele unor cadre didactice cercetate pentru infracţiuni de corupţie.
Suse judiciare au declarat, pentru agenţia de presă, că percheziţiile vizează cadre didactice de la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" Bucureşti, de la catedra Anatomie.
În document se arată: "Din actele de urmărire penală administrate rezultă că mai multe cadre didactice din cadrul unităţii de învăţământ superior desfăşoară activităţi ilegale constând în pretinderea şi primirea unor foloase materiale necuvenite cu ocazia organizării şi susţinerii examenelor semestriale/anuale la diferite discipline de către studenţi şi/sau cu ocazia susţinerii examenelor de admitere, licenţă sau acordare a gradaţiei de merit sau a funcţilor didactice. Totodată, din probatoriul administrat a rezultat că în cursul anului şcolar unii profesori universitari organizează "meditaţii" la disciplinele la care sunt titulari, context în care sunt abordate şi furnizate studenţilor subiectele de examen".
La percheziţii participă poliţişti ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice şi ai Direcţiei de Investigaţii Criminale, precum şi poliţişti ai IPJ Ilfov - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, specialişti criminalişti, sprijiniţi de forţe de ordine din cadrul Brigăzii Speciale de Intervenţie "Vlad Ţepeş" a Jandarmeriei Române, conform comunicatului citat.
1. Eu cu cine votez..pardon dau restanta
(mesaj trimis de Student în data de 07.07.2017, 21:03)
Bun am inteles au fost saltati, interogati, lasati acasa. Si pauza. Plicurile cu bani unde sunt?
Bref eu cu cine dau restanta, ca as strange si eu 500 de lei ca sa nu mai recapitulez pe caldurile din august
Multam, daca mai scrieti un articol de continuare, eventual ca nu s-a gasit nimic sau lista de averi ilicite...
2. 9ysTTYi2
(mesaj trimis de 6somv34TR în data de 13.09.2019, 15:01)
qLKgS655IR
3. 53lqk6CV12
(mesaj trimis de 4Py W0izI în data de 13.09.2019, 15:07)
m8h5WK Iy6Z