Peste 1.400 de copii din medii defavorizate au finalizat anul şcolar 2022 - 2023 cu rezultate şi abilităţi emoţionale şi practice îmbunătăţite prin proiectele sociale derulate de Fundaţia Regală Margareta a României, informează Agerpres.
Potrivit unui comunicat al fundaţiei transmis, astăzi, proiectele s-au desfăşurat în judeţele Alba, Arad, Bacău, Bistriţa Năsăud, Cluj, Braşov, Galaţi, Ilfov, Mureş, Satu Mare, Teleorman, Timiş, Sălaj, Călăraşi, Suceava, Neamţ, Prahova, Iaşi, Tulcea şi în Bucureşti.
Programele sociale şi educaţionale de prevenire a abandonului şcolar oferă oportunităţi în cadrul a 22 de comunităţi pentru copiii din familii cu venituri mici sau familii monoparentale, copiii lăsaţi în grija altor persoane, copiii proveniţi din mediul rural, copiii de etnie romă sau cu dizabilităţi sau cerinţe educaţionale speciale. Copiii au sprijinul necesar pentru a-şi continua educaţia în ciclul primar, gimnazial sau liceal, dar şi pentru a-şi valorifica potenţialul personal şi a participa la viaţa comunităţilor locale.
Conform sursei citate, 98% dintre copii (1.128) au absolvit anul şcolar şi îşi vor continua studiile în clasa următoare, 62% (705) şi-au îmbunătăţit rezultatele şcolare, 672 au participat la un after-school social prin proiectele desfăşurate în 21 comunităţi defavorizare, 50 de copii au participat la activităţi nonformale şi outdoor prin proiectul Cluburile Generaţii - educaţie nonformală tip outdoor pentru copii cu sprijinul profesorilor, 141 de copii au avut burse şcolare.
De asemenea, 693 de copii au participat la excursii sau tabere educaţionale pentru a-şi lărgi universul cunoaşterii.
Fundaţia Regală Margareta a României a mai informat că 85 de copii au susţinut Evaluarea naţională şi vor continua studiile la liceu sau colegii tehnice, iar doi copii aflaţi în ultimul an la liceu au promovat examenul de Bacalaureat; 145 de copii au obţinut diplome speciale pentru rezultatele lor extraordinare la învăţătură, la olimpiade, concursuri şcolare şi extraşcolare, simpozioane sau performanţe sportive şi 16 copii au fost implicaţi în acţiuni de voluntariat la liceele din care făceau parte, în cadrul taberelor urbane desfăşurate de DGASPC Sector 6 sau la ONG-uri cu profil social şi ecologic
Activităţile intergeneraţionale au avut un impact pozitiv asupra copiilor, contribuind atât la rezultatele lor, cât şi la dezvoltarea cunoştinţelor, abilităţilor vocaţionale şi personale, se mai explică în comunicat.
Astfel, 825 de copii au participat la cursuri de educaţie artistică, rutieră, antreprenorială, ecologică şi financiară, curiozităţi din lumea naturii, bune maniere şi etică, orientare profesională, educaţie sanitară, prim ajutor, gândire strategică, gătit, grădinărit, orientare turistică, robotică, teatru, codare, limbi străine, fotografie, matematică distractivă, leadership, vorbit în public sau ecologizarea şi protecţia mediului.
Alţi 1.002 copii au participat la ateliere vocaţionale de artă, creaţie, sport, meşteşuguri sau obiceiuri, în timp ce 752 au beneficiat de consiliere şi ateliere de dezvoltare emoţională.