Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică neidentificată în mare - a treia în mai puţin de o săptămână -, anunţă astăzi armata sud-coreeană, la câteva ore după plecarea din Coreea de Sud a vicepreşedintei americane Kamala Harris, relatează AFP, potrivit News.ro.
"Coreea de Nord a lansat o rachetă balistică neidentificată în Marea de Est", cunoscută şi sub numele de Marea Japoniei, anunţă într-un comunicat şeful Statului Major sud-coreean.
Ministerul japonez al Apărării, citat de Paza de Coastă japoneză, anunţă un posibil tir de rachetă balistică nord-coreean.
Kamala Harris a efectuat o vizită în Zona Demilitarizată (DMZ) în cadrul unei vizite menite să consolideze angajamentele în domeniul apărării între Washington şi Seul.
Coreea de Nord a efectuat două tiruri de rachete balistice cu o zi înainte de vizita vicepreşedintei americane, continuând astfel o serie-record de teste de armament, de la începutul acestui an.
Angajamentul Statelor Unite în apărarea Coreei de Sud este "de nezdruncinat", a subliniat Kamala Harris.
Washingtonul şi Seulul sunt "aliniate" în răspunsul lor la ameninţările tot mai mari ale programelor de înarmare ale Phenianului, a dat ea asigurări.
Statele Unite au aproximativ 28.500 de militari în Coreea de Sud, staţionaţi cu scopul de a ajuta această ţară să înfrunte un eventual atac al Coreei de Nord.
Seulul şi-a anunţat astăzi participarea la manevre anti-submarin, împreună cu Japonia şi Statele Unite, pentru prima oară din 2017.
Oficiali sud-coreeni au dat asigurări săptămâna aceasta că deţin indicii potrivit cărora Phenianul ar putea pregăti un tir de rachetă balistică la bordul unui submarin.