Piaţa chineză îşi revine din şocul cutremurului

Alina Vasiescu
Ziarul BURSA #Internaţional / 16 mai 2008

Companiile chineze recuperează pierderile înregistrate în urma devastatorului cutremur. Ieri, indicele bursei de la Shanghai, SSE Composite, a continuat să urce cu 0,37%, ajungând la cifra de 3626,82 de puncte, creştere datorată mai ales scumpirii acţiunilor întreprinderilor din industria zincului, aluminiului şi plumbului, în urma afectării de către seism a companiilor producătoare din zona Sichuan. La Hong Kong, indicele Hang Seng a fost în scădere nesemnificativă, de numai -0,08%, până la valoarea de 25513,71 de puncte.

La Tokyo, Topix a urcat cu 1,42% şi a atins 1392,87 puncte la închidere. Printre câştigători s-a aflat Nippon Steel, care s-a apreciat cu aproape 7%, ajungând la preţul de 641 de yeni per acţiune.

La Sydney, indicele S&P/ASX200 s-a apreciat până la valoarea de 5890,70 de puncte. Cel mai mult au crescut acţiunile producătorului de cupru Rio Tinto Limited, care a ajuns să valoreze 151,10 dolari australieni per acţiune şi întreprinderea de explorări miniere BHP Billiton Limited, care ajuns la 48,56 dolari australieni. Perdantele sesiunii au fost National Australia Bank Limited, care a coborât la 33,70 dolari australieni şi Bank Of Queensland Limited, care a pierdut până la 16,55 dolari australieni.

Piaţa europeană a fost în revenire, având o creştere economică la un nivel peste aşteptări în cele 15 ţări ale zonei euro ca urmare a creşterii investiţiilor. Economia germană, cea mai mare din zona euro a crescut cu peste 1,5% în primele trei luni ale anului comparativ cu lunile precedente, fiind considerată cea mai mare creştere din 1996. Germania rezistă în faţa unui euro din ce în ce mai puternic, cu o creştere de 0,3% până la 1.5536 USD, făcând totodată faţă expunerilor datorate creşterii substanţiale a creditelor din ultimele 9 luni.

Analiştii tind însă să considere creşterile din pieţele europene doar "o posibilă furtună într-un pahar cu apă", prevăzând corecţii ale rezultatelor pozitive înregistrate în primele patru luni ale anului. Puţini sunt cei ce consideră că piaţa europeană nu va fi afectată de scăderea economică înregistrată deja de piaţa americană.

Acţiunile europene s-au tranzacţionat fără evoluţii spectaculoase, acţiunile BT Grup înregistrând o creştere de 4% ca urmare a declarării rezultatelor pozitive peste aşteptări, şi ca urmare a predicţiilor mai mult decât promiţătoare pentru 2009. Acţiunile Zurich Financial Services Group au crescut cu 3,7% după ce a patra companie cotată în piaţa asigurărilor a depăşit toate aşteptările prin declararea unei creşteri de 3% a profitului net în primele patru luni ale anului. Dar şi raportarea unei pierderi mai mici decât aşteptată poate duce la creşterea acţiunilor aşa cum s-a întâmplat cu Vivendi, prima din grupul firmelor de divertisment din Europa. Acţiunile Vivendi au crescut cu 5,2% incluzând firma în lista celor câştigătoare.

Indicele FTSEurofist 300 al celor mai importante acţiuni europene a crescut doar cu 0,03% până la 1.355 puncte după ce acestea avuseseră în prealabil o cădere de 0,8%.

Sistemul bancar european suferă însă ca urmare a raportării unor profituri mult sub aşteptări pentru primul trimestru al anului. Acţiunile Barclays au înregistrat o scădere de 3,2% după raportarea unui profit scăzut a cărui cifră nu a fost divulgată încă pentru primele patru luni. Acţiunile băncii belgiene KBC au scăzut cu 6,1% după raportarea unei scăderi cu 27% a profitului.

Piaţa americană, în uşoară scădere la deschidere

Dow Jones Industrial a scăzut cu 40.47 puncte până la 12.857, Standard & Poor"s 500 s-a diminuat cu 1.79 puncte până la 1.406, iar Nasdaq Composite cu 3.69 puncte până la 2.493. Scăderea acţiunilor americane este corelată cu scăderea economiei americane dar şi cu anunţul preşedintelui Federal Reserve Bank prin care solicită băncilor urgentarea creşterii capitalului. După primele ore de tranzacţionare, indicele NASDAQ a cres­cut cu 4.15 puncte respectiv 0.17%, iar S&P, cu doar 0.59% respectiv 0.04%. Dow Jones Industrial este însă în continuă scădere cu 9.77 puncte, respectiv 0.08%. Printre cele mai active societăţi sunt Enterra Energy Trust, Sotheby"s, Virgin Mobile USA Inc. Trina Solar Ltd., WuXi PharmaTech Inc, Sony Corp, toate având o tendinţă de creştere în primele ore de tranzacţionare.

Preţul petrolului creşte pe măsură ce dolarul scade în faţa unui euro din ce în ce mai puternic, susţinut de creşterea economică a Germaniei, raportată ca fiind cea mai mare din ultimii 12 ani. Preţul petrolului şi evoluţia dolarului din ultimele luni sunt corelate de investitorii care folosesc petrolul şi alte mărfuri pentru a se acoperi în eventualitaea scăderii dolarului.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb