SIF-URILE SI FONDUL PROPRIETATEA Atenţionare de la Comisia Europeană, pentru că România nu a implementat MiFID II

A.A.
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 31 ianuarie 2018

Comisia Europeană a solicitat, pe 25 ianuarie, ca Bulgaria, Croaţia, Grecia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Polonia, România, Slovenia, Spania şi Suedia să pună integral în aplicare în cadrele lor naţionale Directiva revizuită privind pieţele instrumentelor financiare (Directiva 2014/65/UE, MiFID II).

Potrivit Comisiei, această directivă, împreună cu un regulament [Regulamentul (UE) nr. 600/2014, MiFIR], a fost adoptată în urma crizei financiare cu scopul de a contribui la realizarea unor pieţe financiare mai transparente, mai competitive şi mai integrate în UE, pentru a asigura existenţa unui volum mai mic de tranzacţii în afara pieţelor reglementate şi o mai mare protecţie a investitorilor şi a consumatorilor şi, în cele din urmă, pentru a spori stabilitatea financiară.

Instituţia europeană a transmis că, dacă măsurile de transpunere nu sunt notificate în termen de două luni, atunci poate decide să trimită statele membre respective în faţa Curţii de Justiţie a UE.

La începutul a anului, Mircea Ursache, vicepreşedinte al Autorităţii de Supraveghere Financiară (ASF), ne-a spus că ţara noastră este contracronometru privind implementarea directivei MiFid II, în condiţiile în care Parlamentul nu a transpus încă în lege directiva.

Domnia sa ne-a spus, atunci: "Trebuie ca, imediat după începerea sesiunii parlamentare, într-un timp foarte scurt, Parlamentul să adopte această lege, pentru a nu apărea probleme din cauza unor prevederi Mifid II în contradicţie cu legea actuală".

Directiva armonizează regimul de reglementare din UE în ceea ce priveşte cerinţele organizatorice aplicabile firmelor de investiţii, pieţele reglementate, pieţele întreprinderilor mici şi mijlocii şi serviciile de raportare a datelor. De asemenea, ea stabileşte norme armonizate privind regulile de conduită în afaceri pentru serviciile de investiţii, inclusiv în cazul stimulentelor, al cerinţelor de dezvăluire a informaţiilor şi al normelor de guvernanţă privind produsele. Cu toate că termenul-limită iniţial pentru transpunerea directivei a fost prelungit cu un an, de la 3 iulie 2016 la 3 iulie 2017, statele membre menţionate mai sus nu au transpus integral sau nu au transpus deloc normele respective în legislaţia lor naţională, potrivit Comisiei.

Instituţia precizează că a solicitat de asemenea ca Bulgaria, Croaţia, Grecia, Letonia, Lituania, Luxemburgul, Polonia, Portugalia, România, Slovenia şi Spania să pună integral în aplicare Directiva delegată (UE) 2017/593 a Comisiei din 7 aprilie 2016 de completare a Directivei 2014/65/UE (cunoscută şi ca MiFID II) în ceea ce priveşte protejarea instrumentelor financiare şi a fondurilor care aparţin clienţilor, obligaţiile de guvernanţă a produsului şi normele aplicabile la acordarea sau primirea de onorarii, comisioane sau alte tipuri de beneficii pecuniare sau nepecuniare.

În baza, Mifid II, băncile vor trebui să transmită mai multe informaţii autorităţilor de supraveghere şi să pună la punct sisteme de tarifare mai clare pentru diferitele lor produse.

Odată cu intrarea în vigoare a Directivei MiFID II, gestionarii de fonduri şi alţi actori de pe piaţă vor trebui să raporteze până la 65 de biţi de date în primele 15 minute care urmează unei tranzacţii, în caz contrar riscând să fie amendaţi.

După implementarea Mifid II, BNR va supraveghea tranzacţiile efectuate de instituţii de credit cu instrumente ale pieţei monetare şi valutare (cum ar fi certificatele de trezorerie, titlurile de stat şi swap-urile valutare), iar ASF toate celelalte tranzacţii.

Reprezentanţii BNR ne-au explicat că, în baza noii legi, instituţiile de credit vor fi obligate să respecte noile cerinţe impuse, în principal în următoarele domenii:

"- publicarea de informaţii pre şi post tranzacţionare;

- raportarea detaliată a tranzacţiilor către autoritatea naţională competentă;

- buna informare şi execuţie a ordinelor clienţilor;

- organizare internă adecvată, inclusiv pregătirea personalului, şi conformitatea măsurilor interne pentru evaluarea clienţilor şi evitarea conflictului de interese".

Potrivit Băncii Centrale, va trebui ca instituţiile de credit să raporteze mai detaliat tranzacţiile efectuate şi să publice anumite informaţii referitoare la acestea, ceea ce va conduce la o mai bună transparenţă a pieţei financiare.

Conform BNR, cerinţele şi sancţiunile stabilite sunt unitare, fără discriminări între instituţii de credit şi alte entităţi financiare.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb