Euro s-a depreciat ieri, faţă de leu, cu 0,73 bani, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,5123 lei/euro.
În jurul orei 16:30, schimburile s-au realizat la 4,5050 - 4,5075 lei/euro, în scădere faţă de nivelul de la aceeaşi oră de marţi, când băncile au cotat euro la 4,5120 - 4,5140 lei.
La deschiderea şedinţei interbancare, euro s-a plasat în intervalul 4,5040 - 4,5070 lei, iar primele transferuri au dus cursul până la un maxim de 4,5170 lei/euro.
Ulterior, cotaţiile au revenit spre 4,5050 lei/euro şi minimul zilei a fost de 4,5035 lei/euro.
Valutele din regiune au consemnat, de asemenea, câştiguri uşoare.
Dolarul a crescut, în schimb, ieri, comparativ cu şedinţa de tranzacţionare precedentă, câştigând 0,44 bani în faţa leului. Banca Centrală a afişat un curs de referinţă de 3,2896 lei/dolar.
Cursul de schimb pentru francul elveţian a fost anunţat la o valoare de 3,7042 lei/franc, acesta coborând de la 3,7146 lei/franc, nivel atins în şedinţa precedentă.
Gramul de aur a fost cotat, ieri, la 141 lei, în scădere comparativ cu valoarea stabilită în şedinţa anterioară, de 141,51 lei.
Dobânda ROBOR pentru plasamente cu scadenţa la 3 luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile pentru creditele în lei acordate de bănci pe termen scurt şi mediu, este de 3,37% pe an.