PIAŢA VALUTARĂ  Euro a urcat la 4,4508 lei

Andra Mitu
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 25 octombrie 2013

Euro a crescut ieri, faţă de leu, cu 1,30 bani, Banca Naţională a României (BNR) afişând un curs de referinţă de 4,4508 lei/euro.

Moneda europeană a consemnat, la deschidere, un interval de tranzacţionare de 4,4380 lei, potrivit dealerilor.

Leul a înregistrat, în cursul zilei de ieri, o depreciere de aproximativ 0,3%, ne-au precizat sursele din piaţă.

Volumele de tranzacţionare au fost, în cursul zilei de ieri, "uşor volatile", moneda europeană, având, în jurul orei 17:00,o valoare de 4,4520 lei, ne-au informat dealerii.

Monedele din regiune au înregistrat, în sesiunea de ieri, o evoluţie similară cu cea a leului, ne-au mai transmis sursele din piaţă.

Pe piaţa secundară a titlurilor de stat, ieri, s-a tranzacţionat foarte puţin, potrivit acestora.

Dolarul s-a apreciat, ieri, cu 0,06 bani faţă de leu, comparativ cu şedinţa de tranzacţionare de miercuri, Banca Centrală afişând un curs de referinţă de 3,2257 lei/dolar.

Cursul de schimb pentru francul elveţian a fost anunţat la o valoare de 3,6197 lei/franc, acesta crescând faţă de şedinţa precedentă cu 1,67 bani.

Gramul de aur a fost cotat, ieri, la 138,63 lei, în creştere cu 0,42 lei comparativ cu valoarea stabilită în şedinţa precedentă, de 138,21 lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7959
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2638
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9541
Gram de aur (XAU)Gram de aur430.9044

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb