PIB-u" e ca busuiocu"!

Măsura de avarie convenită cu FMI şi instituţionalizată din 1 iulie 2010, respectiv diktatul prin care s-a instituit "creşterea ratei standard de impunere prin TVA a producţiei de preţuri şi tarife de la 19% la 24%" - este mult mai mult decât o scumpire cu 5 puncte procentuale a tuturor preţurilor şi tarifelor care sunt supuse ratei standard de fiscalizare prin TVA, este o măsură parşivă, al cărui "dus şi"ntors" merită dezvăluit. Fie şi numai pentru că face parte - ca şi vânzarea de taxe şi impozite pe credit - din ingineriile para-economice care însoţesc, întotdeauna nefast, politicile publice deturnate şi confiscate.

1. Deşi preceptele fundamentale ce trebuiesc avute în vedere atunci când se instituie orice modificare a mecanismelor economice - economia fiscalităţii a constituit dintotdeauna un domeniu indigest! - sunt considerate ca "înţelese de la sine" şi sunt trecute într-un sub-liminal promiscuu (de fapt, vinovat!) şi, deşi s-a ajuns la o cvasi-unanimitate cu privire la dezvoltarea economică sănătoasă (bazată pe eficienţa economică pusă în slujba auto-sustenabilităţii economiei în sinergie cu asigurarea bunăstării individuale a contribuabililor) şi la un concordat intra-, inter- şi trans-naţional cu privire la transparenţa (decizională, factuală şi efectuală) care trebuie să însoţească actele de putere, consolidarea mecanismelor fiscale - care observă prin instrumentele ataşate producţia economică - a rămas un deziderat, ca şi eliminarea turbulenţelor pe care le naşte şi alimentează, turbulenţe care au eşuat, nu rareori, în crize economice.

Indiferent de linia doctrinară, teoriile dreptului pozitiv recunosc fără excepţie - unele făţiş, altele, în subsidiar - că apariţia oricărui drept decurge dintr-o îngrădire a unei libertăţii. Implicit, apariţia unui drept economic decurge dintr-o îngrădire a unei libertăţi economice.

2. Surprinzător, poate, fiscalitatea n-a fost niciodată abordată funciar în economia post-modernă. Faptul că - prin modul de instituţionalizare a cinematicii de impunere - unele mecanisme fiscale pot să-şi depăşească misia ce le-a fost încredinţată prin normele de drept pozitiv (furnizarea de resurse băneşti pentru finanţarea economiei publice) nu "încape" în agenda instituţionaliştilor care activează în domeniu, nici în studiile ex-ante (de impact) care, judicios, ar trebui să observe enciclopedic efectele generate de fiecare impozit în parte şi nici în studiile ex-post care, observând un impact neconform, să le corecteze.

Un exemplu de referinţă îl constituie din acest unghi creaţia "ex-nihilo" de PIB pe care o generează mecanismul legal de impunere a valorii adăugate (VA) prin taxa pe valoarea adăugată (TVA).

Taxa pe valoarea adăugată, aşa cum este ea instituită "legal" (la nivel UE, mecanismul este în curs de unificare!) este un impozit corupt. Sanc-ţionând ex-post - prin adăugire - producţia economică de valoare adăugată, TVA instituie "de jure" impunerea prin taxare pro-rata a dreptului de a realiza produse economice şi, ca atare, se opune delaolaltă, conceptual şi factual, raţiunii de primă instanţă care guvernează economia - contracararea rarităţii în consum.

Conexată producţiei economice în toate etapele sale, taxa pe valoarea adăugată (TVA) adaugă pro-rata la costul de revenire (vezi nota 1) al producţiei ce se realizează costul dreptului ca această producţie să poată fi realizată.

În aceste condiţii, în România (şi în toate statele care au instituit "costul dreptului de a produce valoare adăugată"), relaţia ortodox economică prin care se contabilizează sintetic Produsul Intern Brut (PIB = suma VA) a fost coruptă şi, paradoxal, contabilizează în producţia de valoare adăugată şi fiscalizarea ei:

PIB = suma VA + suma TVA (1.)

"De facto", convenită şi poziţionată "ex-post" în raport cu producţia efectivă de valoare adăugată, TVA beneficiază - prin modul insolit de concepere, legalizare şi percepere - de un tratament "extraordinar": în loc să fie percepută ca o rată, ca o cotă din producţia de valoare adăugată efectiv realizată marfar (ex. x% din...) care ar însemna o redistribuire, rata de impunere a producţiei de valoare adăugată (TVA) se adaugă acesteia!

În fapt, ca urmare a convenţiei fiscale, TVA crează un excedent "ex-nihilo" care se acumulează veros ca o producţie de valoare, devenind factual un element al costului de revenire!

Prima constatare irefutabilă : datorită modului de constituire a asietei (modul de aşezare a impozitului), TVA excede conţinutului cu care este creditată (fiscalizarea valorii adăugate) întinzându-se şi asupra consumului intermediar; implicit, există o cotă parte din cuantumul său care nu corespunde domeniului de definiţie!

A doua constatare irefutabilă: ca urmare a acumulării din amonte în aval care se contabilizează prin mecanismul soldurilor intermediare, bunurile marfare cu conţinut mare de valoare adăugată au în preţ şi o masă de TVA - proporţional, mare!; bunurile marfare cu conţinut mic de valoare adăugată au în preţ şi o masă de TVA - proporţional, mică! Diferenţialul astfel creat canalizează interesul autorităţii (politicile economice promovate) către producţia marfară cu randament mare de resurse bugetare (ex. bunurile şi serviciile complexe de consum intermediar şi final) şi-l plasează într-un plan secund când este vorba de producţia marfară care generează un randament fiscal modest (ex. bunurile de consum final, în primul rând, cele agro-alimentare!)

A treia constatare irefutabilă: impunerea valorii adăugate prin mecanismul TVA face ca orice fructificare/ remunerare a oricărui capital să fie supusă unei impuneri prin rostogolire!

- în primă instanţă - pe fluxul de realizare factuală a producţiei - avem de-a face cu o impunere relativă a fructificării capitalurilor pentru că, odată cu adăugirea TVA "ex-post" în preţ, puterea de cumpărare a veniturilor ex-ante realizate (a fructificărilor capitalurilor de producţie, inclusiv a profitului!) scade.

- în secundă instanţă fructificarea capitalurilor este fiscalizată prin impozitul adiacent (ex. producţia de câştiguri salariale - taxată relativ prin adăugirea TVA la preţul de producţie - se fiscalizează "ex-post" prin impozitul pe salarii; producţia de profit - taxată relativ prin adăugirea TVA la preţul de producţie - se fiscalizează "ex-post", după realizarea sa marfară, prin impozitul pe profit etc.).

- în terţă instanţă, odată cu achiziţionarea producţiei de consumator (realizarea marfară a producţiei) avem de-a face cu efectivizarea primei taxări a fructificării capitalurilor pentru că, odată cu cumpărarea producţiei economice, în preţurile de revenire achitate de consumator, acesta cumpără şi TVA-ul aşezat în preţul de marfarizare.

A patra constatare irefutabilă: dincolo de resursele de finanţe publice pe care le disponibilizează, creşterea ratei de impunere a producţiei de valoare adăugată aduce cu sine trei efecte perverse:

ef.1) - adânceşte dramatic scăderea puterii de cumpărare a veniturilor (prin creşterea preţurilor şi prin evicţiunea de resurse monetare din veniturile curente ale persoanelor fizice şi morale);

ef.2) - ca urmare a ef.1), scade masa fizică a consumului şi se constituie într-un vector pro-ciclic (de convocare, de adâncire) în evoluţia crizelor economice;

ef.3) - escamotează într-o anume măsură căderea economică prin creaţia "ex-nihilo" de PIB, în fapt, prin reconsiderarea ca valoare adăugată a unei părţi din cheltuielile (veniturile echivalente) ocazionate de achiziţionarea consumului!

3. Fără a ţine cont de inadvertenţele econometrice grosiere care însoţesc "benchmark"-urile aşezate la temelia proiecţiei bugetare pentru anul 2011 (vezi, inclusiv, prognoza oficios oficială a CNP din martie curent), în fapt, acceptând că în anul 2011, creşterea în termeni reali a PIB corespunde nivelului girat de Comisia Naţională de Prognoză, de MFP şi FMI (+ 1,5 p.p. faţă de anul precedent) şi că nivelul nominal al PIB determinat în aceste condiţii de CNP este corect, evoluţia indicatorilor macroeconomici magistrali în perioada 2008 - 2011 este următoarea: (vezi tabel 1)

4. - Relaţia de calcul care conectează, în termenii puterii de cumpărare PIB-ul din doi ani consecutivi (PIB-ul din anul curent la puterea de cumpărare a anului precedent) este extrem de simplă:

PIB real = PIB nominal : dfPIB (2.)

unde dfPIB - deflatorul PIB în procente de structură (p.p.);

- Relaţia prin care se determină creşterea/descreşterea procentuală a PIB faţă de PIB-ul realizat în anul precedent este aproape la fel de simplă:

V% = PIB nominal(n) : dfPIB(n) / PIB nominal (n-1) x 100 - 100 (3.)

5. - Uzând de relaţiile de mai sus se constată că, econometric, există diferenţe statistice notabile în ceea ce priveşte variaţia +/- în termeni comparabili a PIB, divergenţe care susţin îndoielile exprimate de INSEE cu privire la consistenţa estimatelor raportate.

Faţă de nivelul indicatorilor macro-economici luaţi în considerare la dimensionarea Bugetului de stat pentru anul 2011 şi, implicit a bugetului general consolidat aferent anului în curs (vezi prognoza de toamnă), prognozele date publicităţii de CNP în martie şi mai fac semnificative corecturi atât în ceea ce priveşte PIB în termeni nominali, cât şi deflatorul PIB.

6. După mecanismul formativ, se pot identifica şi departaja tipologic două categorii formale de valoare adăugată (VA):

- VA recunoscută de piaţă ca remunerare a capitalurilor participante la procesul economic - VA economică (vezi nota 3) şi

- VA impusă prin legalizarea şi instituţionalizarea fiscalizării dreptului de a produce valoare adăugată - VA creată "ex-nihilo" prin convenţia contabilă care însoţeşte fiscalitatea indirectă (TVA-ul).

"Agreement"-ul politic consensual cu privire la implementarea regimului TVA - revelat prin "non-combat"-ul care însoţeşte de peste trei decenii succesiunea la guvernare a variilor orientări politice din eşichierele Lumii - nu confirmă decât similaritatea de interese a politicului ajuns în poziţia de "cu moţ"!

Raţiunea acestui comportament - totuşi, aberant - decurge din efectul pe care-l convoacă: o creştere a ratei de impunere prin TVA înseamnă pentru contabilitatea naţională o creştere a PIB!

Cât de mult contează pentru Putere această "coţcărie" se constată din comportamentul triumfalist al Puterii care, după ce a crescut anul trecut rata de impunere standard a valorii adăugate cu 26,3%, se împăunează în acest an cu o creştere economică de 1,5%!?

7. Pornind de la logica specioasă pe care o emană relaţia (1.) şi considerând că:

- PIB în expresie nominală determinat de INSSE pentru anii 2008, 2009 şi 2010 sunt corecte,

- deflatorul PIB reflectă consistent procesele inflaţioniste care s-au manifestat în anii 2009 şi 2010 şi este corect,

- rata anuală de variaţie a PIB real (+/-) pentru anii 2009-2011 este corect estimată,

- deflatorul PIB pentru anul 2011 prezumă corect procesele inflaţioniste cu care se v-a confrunta mediul economic în anul 2011,

- factual, cuantumul TVA evidenţiat prin execuţiile bugetare aferente anului 2008, 2009 şi 2010 reprezintă un sold între arieratele aferente fiecărui an şi încasările din arieratele din anul precedent şi că

- TVA prezumat pentru anul 2011 este estimat în aceleaşi condiţii, desconsiderând - cu alte cuvinte - suficienţa care decurge din ne-corelările interne semnalate mai se poate izola influenţa TVA în economia PIB efectiv şi, implicit, se poate decela mersul real al economiei naţionale în perioada 2009-2011: (vezi tabel 2).

Efectele perverse ale creşterii cu 26,3% (+ 5 p.p.) a ratei standard de impunere a valorii adăugate realizate efectiv (VA economică) pot fi rezumate sintetic după cum urmează:

• 2010

- creşterea ex-nihilo a PIB2010 în termeni reali: + 3.329,4 milioane lei (37.556,0 - 34.326,6);

- creşterea ex-nihilo a PIB2010 în termeni nominali: + 3.479,2 milioane lei

Cum excedentul ex-nihilo de PIB creat prin majorarea TVA reprezintă 0,7 p.p. din PIB2010, efectul pozitiv fals, astfel creat, a anihilat 0,7 p.p. din căderea PIB2010 (- 2,0 p.p.)

• 2011

- creşterea ex-nihilo a PIB2011 va însuma, în termeni reali: + 5.249,8 milioane lei (44.495,8 - 39.246,0)

- creşterea ex-nihilo a PIB2011 în termeni nominali: + 5 .454,5 milioane lei

Cum excedentul ex-nihilo de PIB creat prin majorarea TVA reprezintă 1,0 p.p., creşterea "anunţată" nu este decât o consecinţă a efectului pozitiv fals creat prin creşterea ratei standard a TVA, creşterea efectivă, în termeni reali a PIB2011 fiind de numai 0,5 p.p.

8. Deşi poate părea un amănunt de natura locului comun, trebuie observat că în anul 2010, pe calea supra-fiscalizării consumului, 3,3 miliarde lei din resursele băneşti disponibile (echivalentul a peste 0,8 miliarde euro) s-au redistribuit în favoarea economiei publice şi în defavoarea bunăstării în consum a populaţiei. În anul 2011, extracţia de putere de cumpărare pe calea supra- fiscalizării consumului va însuma peste 5,5 miliarde lei (aproximativ 1,35 miliarde euro).

Abordând din perspectivă ocupaţională evicţiunea de resurse băneşti comisă, se constată că extracţia de putere de cumpărare a reprezentat în anul 2010 - în echivalentul câştigului salarial mediu brut anual - resursa de finanţare pentru 151.797 locuri de muncă.

În anul 2011 suma evicţionată ar putea salariza la nivelul salarizării medii nete pe economie 224.354 locuri de muncă! (vezi tabel 3)

I°. În opinia mea, schimbarea macazului în acest caz ar însemna, în primă instanţă, eliminarea din economia fiscalităţii a mecanismului prin care impunerea producţiei de valoare adăugată se converteşte în "creaţie ex-nihilo" de PIB.

Însănătoşirea economiei naţionale va începe doar atunci când producţia de avuţie - considerată şi măsurată prin valoarea adăugată - va fi cu adevărat înţeleasă în esenţa sa real economică şi în corelaţie cu producţia reală efectivă de bunăstare (bunuri şi servicii marfare destinate solvabilizării cererii ferme de consum a populaţiei, delaolaltă persoane fizice sau morale, în interdependenţa lor eficace). Aceasta, pentru simplul motiv că,

- recunoaşterea legală a faptului că valoarea adăugată - observată ca principală componentă de structură a preţului de revenire şi a preţului complet de producţie (preţ de ofertă) - este cea care canalizează şi impune direcţionarea ca sens şi finalitate politicile economice,

- paradigma de funcţionare conformă a mecanismului de remunerare a capitalurilor nu trebuie să discearnă între diferitele categorii tipologice de capitaluri şi pentru că,

- de fiscalizarea contra-ciclică a acestor remunerări şi de sancţionarea intervenţiilor contra-productive în construcţia instituţională a preţului depinde - real - creşterea şi dezvoltarea economică sănătoasă şi bunăstarea societală.

Să nu uităm! Impunerea dreptului de a produce valoare adăugată este, în ultimă instanţă, o sancţiune cotra-productivă a iniţiativei şi, dincolo de evicţiunea de resurse băneşti, se constituie bicisnic într-o îngrădire nepermisă a libertăţii economice!