PNŢCD va merge la parlamentare cu candidaţi pe listele partidului Alianţa Noastră România

George Forcoş
Politică / 15 august 2016

Membri ai Partidului Naţional Ţărănesc Creştin Democrat vor candida la alegerile parlamentare pe listele partidului Alianţa Noastră România, în baza unui protocol semnat, luni, la sediul PNŢCD de către liderii celor două formaţiuni, Aurelian Pavelescu şi Marian Munteanu.

"Această platformă politică se bazează pe un set de principii şi valori comune, în care se regăsesc principiile fondatoare ale PNŢCD, principii enunţate de Iuliu Maniu: democraţia desăvârşită, morala creştină, patriotism luminat şi dreptate socială. Am regăsit aceste principii în proclamaţia din 27 martie a Asociaţiei Alianţa Noastră, motiv pentru care toţi liderii judeţeni au votat, fără excepţie, pentru a adera la această platformă", a declarat liderul PNŢCD, potrivit unor surse din presă.

El a reamintit că pe 26 iulie PNŢCD, prin Comitetul Naţional de Conducere, a votat în unanimitate să adere la proclamaţia din 27 martie 2016 a Asociaţiei Alianţa Noastră şi să înceapă negocierile pentru constituirea unei platforme politice comune. Au urmat o serie de negocieri, finalizate prin protocolul semnat, luni, în baza căruia PNŢCD va candida pe listele partidului Alianţa Noastră România şi îşi va pune la dispoziţia acestei platforme toate resursele umane şi logistice.

Aurelian Pavelescu a menţionat că îl cunoaşte pe Marian Munteanu de foarte multă vreme, dinainte de 1990, când au fost colegi la Facultatea de Litere.

Marian Munteanu a subliniat că "obiectivele vitale" pentru perioada următoare sunt: protecţia mediului, dar şi "pământul României, resursele acestuia", astfel încât în momentul în care vor intra în Parlament membrii platformei vor lupta pentru a se lua toate măsurile necesare ca "acest pământ să rămână în proprietatea românilor, resursele lui să fie folosite în interesul cetăţenilor României, iar mediul înconjurător să nu mai fie distrus".

"Un alt element decisiv este educaţia. Nu putem avea o societate normală fără o educaţie bine pusă la punct. (...) Noi vom susţine o sprijinire puternică a educaţiei, pentru că avem nevoie de acest lucru şi, în acelaşi timp, o orientare a demersului educaţional în sprijinul susţinerii valorilor noastre identitare, culturale, patriotice fundamentale", a subliniat el.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb