Poliţia britanică a anunţat ieri că a deschis o anchetă după confiscarea unui colet conţinând uraniu pe aeroportul Heathrow din Londra, relatează France Presse, potrivit Agerpres.
Coletul a fost descoperit la 29 decembrie în timpul unui control de rutină efectuat de agenţi ai serviciului de frontieră, a precizat poliţia.
Potrivit tabloidului The Sun, primul care a relatat despre această captură, coletul provine din Pakistan şi a sosit în Anglia la bordul unui avion care decolase din Oman.
Uraniul a fost descoperit într-un transport de fier vechi, iar anchetatorii încearcă să stabilească dacă această descoperire este rezultatul unei "manipulări necorespunzătoare" în Pakistan, a relatat BBC.
"Aş dori să liniştesc populaţia: cantitatea de material contaminat este extrem de redusă, iar expertiza a concluzionat că nu prezintă niciun fel de pericol pentru public", a declarat pentru presa locală comandantul de poliţie Richard Smith.
"Chiar dacă ancheta noastră continuă, acest colet nu pare să fie legat de nicio ameninţare directă, conform ultimelor noastre investigaţii", a mai adăugat el.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 11.01.2023, 10:08)
Hmm uraniu apare in discutie prin presa?!
interesant.
s c cret