Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borş II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu, nu au permis intrarea în ţară a două automarfare încărcate cu peste 33.000 kilograme de deşeuri constând în cauciucuri uzate şi îmbrăcăminte second hand, pentru care şoferii nu au putut prezenta documente necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare, se arată într-un comunicat de presă.
În data de 25.06.2022, la ora 06.51, respectiv 06.52, poliţiştii de frontieră bihoreni au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a două automarfare conduse de cetăţeni români. Aceştia transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, cauciucuri uzate şi haine second hand de la o societăţi comerciale din Germania pentru firme din România.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanţilor Comisariatului Judeţean Bihor din cadrul Gărzii Naţionale de Mediu.
"În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau încărcate cu peste 33.000 kilograme de deşeuri constând în cauciucuri uzate şi haine second hand, pentru care şoferii nu au prezentat documentaţia necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse", se precizează în comunicat.
În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru aceste mijloace de transport.