Polonia lansează o campanie diplomatică asupra reparaţiilor de război pe care le solicită Germaniei

F.D.
Internaţional / 23 noiembrie 2022

Polonia lansează o campanie diplomatică asupra reparaţiilor de război pe care le solicită Germaniei

Viceministrul polonez de externe Arkadiusz Mularczyk a confirmat miercuri că guvernul de la Varşovia a transmis către ''circa 50 de ţări'' note diplomatice de informare asupra cererii pe care Polonia a adresat-o Germaniei să-i plătească reparaţii de război pentru al Doilea Război Mondial, relatează DPA, coform Agerpres.

Potrivit oficialului citat, respectiva notă a fost remisă ţărilor ''membre ale UE, NATO şi Consiliului Europei'', iar aceasta cuprinde ''informaţii despre fundamentele de drept, raţiunile istorice şi morale (ale Poloniei) de a solicita Germaniei reparaţii de război''.

''Prin această notă informăm statul german, şi de asemenea partenerii noştri europeni, că declaraţiile despre responsabilitatea morală nu pot ţine loc unui acord just de plată a compensaţiilor, reparaţiilor şi returnării bunurilor culturale şi operelor de artă sustrase Poloniei, precum şi resurselor sale bancare'', a motivat ministrul adjunct polonez de externe.

''Numai aşa relaţiile noastre vor putea fi oneste în viitor şi reconcilierea noastră va fi reală, nu doar una de faţadă'', a completat el.

După ce a evocat ani la rând chestiunea reparaţiilor de război fără a avansa o sumă concretă, guvernul de la Varşovia a cerut oficial Germaniei în septembrie să-i plătească 1.350 de miliarde de euro, invocând o evaluare făcută de o comisie alcătuită din economişti, avocaţi şi istorici.

Această comisie a prezentat un raport în trei volume despre pierderile economice, patrimoniale şi umane provocate Poloniei de către Germania în al Doilea Război Mondial în perioada 1939-1945.

Guvernul de la Berlin a transmis însă în mod repetat că, din punctul său de vedere, problema reparaţiilor de război cerute de Polonia este închisă, întrucât guvernul polonez a semnat în anul 1953 un acord cu fosta Republică Democrată Germană (RDG) prin care Varşovia renunţa la cererile privind reparaţiile de război.

Însă conform Varşoviei, acel acord semnat de guvernul comunist polonez este nul din punct de vedere juridic, dat fiind că atunci Polonia acţiona la ordinele URSS.

Viceministrul polonez de externe Arkadiusz Mularczyk, care va efectua la începutul lunii decembrie o vizită oficială în Germania, a susţinut în declaraţia sa de miercuri că solicitarea adresată Berlinului ''nu înseamnă o escaladare în relaţiile germano-poloneze'', dar a avertizat că, ''dacă nu va exista voinţă de dialog din partea Germaniei, Polonia va întreprinde acţiuni în cadrul organizaţiilor internaţionale''.

Fostul premier liberal polonez şi fost preşedinte al Consiliului European, Donald Tusk, în prezent lider al opoziţiei poloneze, a acuzat guvernul conservator de la Varşovia că duce "o campanie anti-germană'' prin cererile sale insistente asupra reparaţiilor de război.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. Polonia cel mai mare prieten al lui Zelenski are dreptate

    1. Germania a atacat neprovocata si trebuie sa plateasca

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb