La Spitalul Clinic SANADOR, echipa medicală condusă de Prof. Dr. Victor S. Costache a realizat în premieră naţională o intervenţie minim invazivă pentru un caz cardiovascular complex, potrivit unui comunicat de presă.
La un pacient în vârstă de 76 de ani, s-au realizat înlocuirea de valvă aortică transcateter cu proteză biologică şi endoprotezarea pentru anevrismul aortic abdominal şi de artere iliace cu dispozitive de ultima generaţie, în acelaşi timp operator. Întreaga procedură s-a desfăşurat endovascular, prin abord transfemural, minim invaziv, în Laboratorul de Angiografie din Spitalul Clinic SANADOR.
Acesta suferea de stenoză severă a valvei aortice şi anevrism aortic infrarenal, ambele patologii fiind rezolvate printr-o singură procedură transcateter. Operaţia în premieră a fost realizată la 9 iunie 2022 la Spitalul Clinic SANADOR, iar pacientul a fost transferat pe Secţia de Chirurgie Cardiovasculară la mai puţin de 24 de ore de la intervenţie
Intervenţia în premieră naţională a fost posibilă la Spitalul Clinic SANADOR şi datorită dotărilor de echipamente şi tehnologii medicale de ultimă generaţie. Laboratorul de Angiografie este singurul din România dotat cu două angiografe ultraperformante Philips Azurion 7, de ultimă generaţie, permiţând desfăşurarea tratamentului intervenţional pentru cazuri complexe, în cele mai bune condiţii.
1. fără titlu
(mesaj trimis de costel în data de 14.06.2022, 18:34)
iar pacientii sint operati de rezidenti sau incepatori cu finalitate fatala pt multi pacienti care habar nu au ca nu sint de fapt operati de marii medici promovati....totul se intimpla dupa ce adormi in sala de operatii, ca spitalul sa nu poata fi dat in judecata.
1.1. fără titlu (răspuns la opinia nr. 1)
(mesaj trimis de anonim în data de 14.06.2022, 21:01)
Stii(lucrezi acolo)sau doar presupui?