Vasile Tofan, premierul Republicii Moldova, a lansat joi în dezbatere publică un proiect major de reorganizare administrativ-teritorială a ţării, informează agenţia de presă Agerpres.
Oficialul propune împărţirea actualelor treizeci şi două de raioane în trei regiuni de dezvoltare, notează sursa citată.
Reorganizarea administrativă presupune înlocuirea celor treizeci şi două de consilii raionale cu trei consilii regionale, instituţii care dezvoltă strategii şi implementează proiecte de interes regional, cu accent pe investiţiile în infrastructură, transmite agenţia de presă.
„Dacă aş reduce esenţa reformei la o singură frază, ea este înainte de toate despre a construi primării mai puternice. Puterea locală trebuie să fie cât mai aproape de oameni, iar primarul şi echipa lui ştiu cel mai bine dacă localitatea are nevoie de apă, de drumuri, de o grădiniţă sau de transport şi cum să livreze aceste servicii. Vrem primării cu mai multă capacitate, cu mai multe resurse şi mai multă putere reală de a rezolva problemele comunităţii. Asta înseamnă că nivelul 2 trebuie să fie şi el mai simplu pentru a transfera această putere la primării. Astăzi avem treizeci şi două de raioane. Propunerea noastră este să le înlocuim cu trei regiuni - Nord, Centru şi Sud. Chişinău şi Bălţi îşi vor păstra statutul actual. UTA Găgăuzia îşi păstrează şi ea statutul special. Taraclia va fi organizat într-un municipiu de nivel 2”, a afirmat Vasile Tofan, premierul Republicii Moldova, în cadrul unei conferinţe de presă, notează sursa menţionată.
Serviciile publice oferite în prezent de administraţiile raionale trec în coordonarea administraţiilor locale sau în gestiunea administraţiei centrale, informează sursa citată.





















































Opinia Cititorului