Primăria Timişoara contestă punctajul în baza căruia Ministerul Sănătăţii a respins finanţarea proiectului noii maternităţi

V.G.
Miscellanea / 20 ianuarie 2023

Primăria Timişoara contestă punctajul în baza căruia Ministerul Sănătăţii a respins finanţarea proiectului noii maternităţi

Primăria Municipiului Timişoara a anunţat că va contesta punctajul acordat de Ministerul Sănătăţii pentru noua mternitate, în vederea obţinerii de fonduri nerambursabile prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), transmite News.ro.

Primăria Timişoara transmite că, potrivit estimărilor interne ale aparatului de specialitate, punctajul ar fi trebui să fie de cel puţin 69. Conform sursei citate, punctajul estimat ar fi încadrat proiectul noii maternităţi pe lista de proiecte care să primească finanţare.

"Facem următorul pas firesc în această procedură şi depunem contestaţie. Solicităm reevaluarea proiectului, pentru că avem un proiect matur, îndeplinim criteriile de evaluare şi nu este deloc clar unde am fost depunctaţi. Ministerul Sănătăţii nu ne-a dat o motivare a punctajului şi asta ne ridică nişte semne de întrebare. Pentru că, totuşi, vorbim de fonduri publice, care vin de la Comisia Europeană şi trebuie să existe o transparenţă a alocării acestor bani. Sunt sigur că Ministerul Sănătăţii are fie opţiunea suplimentării fondurilor, fie un fond de urgenţă pentru contestaţii, aşa cum ar fi normal în cazul în care există contestaţii întemeiate. De asemenea, mă aştept ca această contestaţie a noastră să fie evaluată de o altă comisie, dacă se poate independentă politic şi de Ministerul Sănătăţii", transmite primarul Dominic Fritz.

Primăria Timişoara mai precizează că până în data de 20 ianuarie 2023, primăria nu a primit raportul evaluării, deşi termenul de depunere al contestaţiilor este 26 ianuarie.

"Echipele primăriei pregătesc contestaţia, care va fi depusă la începutul săptămânii viitoare. Proiectele câştigătoare au fost anunţate în dimineaţa datei de 11 ianuarie, printr-o conferinţă de presă, deşi rezultatele finale au fost raportate pe platforma dedicată PNRR doar în seara zilei respective. În momentul conferinţei de presă a Ministerului, echipele din cadrul primăriei, împreună cu proiectantul, încă pregăteau răspunsurile pentru cererile de clarificări pe care le-a cerut Ministerul Sănătăţii", mai arată sursa citată.

Proiectul pentru construcţia unei maternităţi noi în zona Balta Verde are autorizaţie de construire emisă, fiind posibilă lansarea licitaţiei de execuţie. Costul de realizare al investiţiei este de 683.636.275,88 lei (fără TVA), echivalentul a 138.161.370,20 euro (fără TVA).

Potrivit Primăriei Timişoara, din cauza acestui cost ridicat, investiţia nu poate fi susţinută doar din bugetul local, fiind necesară accesarea unei finanţări naţionale sau europene.

Primarul municipiului Timişoara, Dominic Fritz, a reacţionat, în urmă cu o săptămână, după ce Ministerul Sănătăţii nu a acceptat pe lista pentru finanţare cu fonduri PNRR două proiecte ale municipalităţii, respectiv construirea unei maternităţi şi dotarea cu aparatură medicală a Spitalului de Copii "Louis Ţurcanu". Edilul a fost de părere că modul de selectare a proiectelor ce vor primi bani "seamănă cu o partidă de alba-neagra".

"Le spun timişorenilor, cadrelor medicale şi pacienţilor: vom găsi aceşti bani în altă parte. Căutăm alte surse de finanţare. Ne vom descurca, dar nu abandonăm spitalele, pentru că timişorenii au nevoie de servicii medicale moderne. De asta, construim patru clădiri noi de spitale şi am investit anul trecut aproape 50 de milioane de lei în infrastructura de sănătate a Timişoarei. Toţi ştim condiţiile în care Uniunea Europeană dă României banii din PNRR: investiţiile să fie finalizate până în 2026, altfel se pierd banii. M-aş bucura ca Ministerul Sănătăţii să reuşească ce n-a reuşit până acum niciun ministru: să finalizeze în trei ani ruina de pe Torontalului şi să o transforme în Institut Oncologic. Sunt primul care ar aplauda o asemenea realizare. Până atunci însă, văd că modul de selectare al proiectelor din sănătate ce primesc bani seamănă mai degrabă cu o partidă de alba-neagra", a transmis atunci Dominic Fritz.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb