Primele obligaţiuni verzi Raiffeisen Bank, în valoare de peste 400 milioane lei, s-au listat la BVB

J.P.
Piaţa de Capital / 27 mai 2021

Primele obligaţiuni verzi Raiffeisen Bank, în valoare de peste 400 milioane lei, s-au listat la BVB

Primele obligaţiuni verzi Raiffeisen Bank, emisiune derulată în premieră pentru sectorul bancar din România, au intrat astăzi la tranzacţionare la Bursa de Valori Bucureşti (BVB), sub simbolul bursier RBRO26. Raiffeisen Bank a atras în aprilie 2021, la momentul derulării emisiunii de obligaţiuni, peste 400 milioane de lei. Fondurile obţinute vor fi direcţionate pentru finanţarea proiectelor eligibile ale Raiffeisen Bank care să asigure tranziţia către o economie sustenabilă şi durabilă, conform unui comunicat remis redacţiei.

"Prin listarea obligaţiunilor verzi emise de Raiffeisen Bank pe Bursa de Valori Bucureşti reconfirmăm angajamentul nostru de a contribui atât la dezvoltarea unor comunităţi sustenabile şi prospere, prin mobilizarea resurselor către proiecte care să genereze valoare pentru întreaga societate românească, cât şi a pieţei de capital din România prin diversificarea produselor oferite investitorilor români. De fapt, Raiffeisen Bank a deschis drumul şi altor companii de pe piaţa românească să îi urmeze exemplul. Echipa noastra are know how şi e pregătită să sprijine toate aceste proiecte şi viitoarele emisiuni de obligaţiuni verzi ale altor companii. Sunt foarte mândru de ce am realizat şi vreau să felicit întreaga echipă care a contribuit la emisiune şi la listare. E un moment important atât pentru noi, cât şi pentru Bursa de Valori Bucureşti", a spus Steven van Groningen, preşedinte şi CEO la Raiffeisen Bank.

"Suntem încântaţi că Raiffeisen Bank marchează o premieră pe Piaţa Reglementată a BVB prin listarea primei sale emisiuni de obligaţiuni verzi. Ne dorim să vedem cât de curând şi alte companii care emit astfel de obligaţiuni, mai ales în contextul în care atenţia investitorilor instituţionali pentru acest tip de instrumente este în continuă creştere. Criteriile de ESG încep să cântărească din ce în ce mai mult în deciziile de investiţii, iar sumele destinate instrumentelor financiare verzi sunt considerabile. Acesta este unul dintre motivele pentru care noi am lansat un proiect pentru implementarea standardelor de ESG în rândul emitenţilor de la BVB. Este foarte important că piaţa primară, piaţa listărilor de instrumente noi, a fost activată prin cele 60 de listări de acţiuni şi obligaţiuni din ultimii doi ani şi jumătate şi vedem că această efervescenţă continuă", a declarat Radu Hanga, Preşedintele Bursei de Valori Bucureşti.

Prima emisiune de obligaţiuni verzi derulată de Raiffeisen Bank pe piaţa locală a fost adresată investitorilor instituţionali şi a atras 400,5 milioane lei. Obligaţiunile au o maturitate de 5 ani, un cupon fix de 3,086%, aproximativ 0,5 p.p. peste randamentul titlurilor de stat în lei de referinţă cu aceeaşi maturitate. Cu o cerere de aproape 650 milioane lei, emisiunea a fost suprasubscrisă de aproape 1,6 ori.

"Ne bucurăm din două motive pentru listarea de astăzi a obligaţiunilor Raiffeisen Bank. Pe de o parte este a patra emisiune de obligaţiuni pe care Raiffeisen Bank a listat-o la bursă, ceea ce întăreşte parteneriatul nostru. Pe de altă parte, această emisiune de obligaţiuni, prin particularităţile sale, vine să confirme încă o dată direcţia pe care atât noi, cât şi investitorii, o considerăm importantă pentru societatea în care trăim, şi anume sustenabilitatea tuturor proiectelor finanţate prin piaţa de capital", a declarat Adrian Tănase, Directorul General al Bursei de Valori Bucureşti.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Daca erau obligatiuni maro, poate cumparam si eu ...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb