Pro România anunţă convocarea Congresului Naţional Extraordinar la care se va decide întreruperea demersurilor de fuziune cu partidul lui Călin Popescu Tăriceanu. ALDE şi Pro România se despart din cauza diferenţelor doctrinare şi de viziune, conform Digi24.
"Conform concluziilor prezentate în urma discuţiilor cu reprezentanţii ALDE, BEx al PRO România a decis convocarea Congresului Naţional Extraordinar pentru întreruperea demersurilor de fuziune a celor două formaţiuni politice. Acceptând şi respectând diferenţele doctrinare şi de viziune, PRO România şi ALDE se vor concentra să reprezinte cât mai fidel interesul electoratului propriu. Cele două partide îşi vor continua eforturile şi lupta pentru apărarea celor loviţi deopotrivă de criză şi de actuala guvernare", se arată în comunicatul de presă al Pro România.
Congresul Naţional Extraordinar al PRO România va avea loc pe data de 26 februarie, începând cu ora 15.00 şi se va desfăşura online, pentru respectarea măsurilor de siguranţă în contextul pandemiei, precizează formaţiunea politică condusă de Victor Ponta.
Pro România şi ALDE au decis, într-un congres comun, organizat în noiembrie 2020, fuziunea celor două partide. Membrii ALDE au candidat pe listele Pro România la alegerile generale, însă formaţiunea nu a trecut pragul electoral.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 27.01.2021, 07:51)
Sa inteleg ca inainte de alegeri nu aveau "diferente doctrinare si de viziune"? Ba da, cum sa nu, evident ca le aveau, dar nu-i asa ca mirosul ciolanului face suportabil mirosul pestilential al caracterului talharesc? Ba da!
2. fără titlu
(mesaj trimis de Ban.Cher.Vali în data de 27.01.2021, 08:47)
s-au prins in sfarsit cei de la ProRomania ca luasera in brate o mortaciune ?