Procurori, audieri, reţineri - învăţământul a devenit important

D.N.
Ziarul BURSA #Cultură / 3 iulie 2013

Procurori, audieri, reţineri - învăţământul a devenit important

Obişnuitele scandaluri care au loc în jurul examenului de Bacalaureat au trecut la un nivel superior anul aces­ta. În schemă au apărut procurorii, s-au făcut audieri şi chiar reţineri, într-un caz în care există suspiciuni evidente de fraudare a examenului dar în care niciun elev, în fond beneficiarul fraudei, nu a fost eliminat în prima fază. Problemele de fond ale sistemului de învăţământ pot fi trecute în plan secund, în spatele perdelei de fum apărute după descinderile de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" din Bucureşti. După clasa politică, lumea afacerilor şi fotbal a venit şi rândul învăţământului să fie "vedeta" informaţiilor venite dinspre procuratură.

Apariţia procurorilor nu face decât să sporeas­că interesul factorilor de decizie în jurul acestui examen, ceea ce pe termen mediu poate deveni productiv. Premierul a comentat laconic întreaga poveste: "Dacă au fost comise fraude, este foarte bine ca autorii să fie pedepsiţi". Ceva mai lung a fost ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, care din nefericire nu prezintă nicio soluţie concretă pentru ca astfel de episoade să nu se mai petreacă: "Vreau să precizez faptul că nu există niciun indiciu privind fraudarea subiectelor la proba de limbă română scris a examenului de Bacalaureat. Subiectele au fost transmise în condiţii de securitate, proba de luni s-a des­făşurat în condiţii bune în toate centrele de examen, cu excepţia Liceului Dimitrie Bolintineanu. Subiectele nu au fost postate pe internet înainte de începerea examenului. La Bolintineanu se pare că cineva din interiorul şcolii soluţiona problemele şi foile cu rezolvările ajungeau la unii elevi. Nu se pune problema reluării bacalaureatului la nivel naţional". Nu au lipsit nici abordările politicianiste. Purtătorul de cuvânt al PSD, Cătălin Ivan, susţine că PDL are o abordare "complet iresponsabilă" cerând reluarea examenului de Limbă şi literatură română la nivel naţional, el arătând că examentul de bacalaureat este organizat riguros şi că există toleranţă zero faţă de orice tentativă de fraudă.

Primele informaţii venite dinspre anchetatori demonstrează că există o adevărată industrie a fraudării examenelor, bine răspândită, atent protejată, intrată deja în folclor. De alt­fel, surse din rândul anchetatorilor au arătat că se lucrează de aproximativ o lună la acest caz, fapt ce demonstrează că exista o "tradiţie" la această unitate de învăţământ. La percheziţiile efectuate după examen la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" au fost găsite fiţuici la elevi, dar şi sume consistente de bani, care se presupune că ar fi urmat să ajungă la dascăli; de asemenea bani au fost descoperiţi şi în lenjeria intimă a profesorilor asupra cărora au mai fost găsite pungi care conţineau bijuterii şi parfumuri. Într-un dulap dintr-o sală de clasă în care se susţinea examenul de Bacalaureat s-au găsit alte sume de bani care se crede că ar fi urmat să intre în posesia profesorilor. Procurorii Parchetului Capitalei au ridicat, în urma percheziţiilor de la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" din Capitală, toate înregistrările video din sălile de examene, pe care urmează să le analizeze în cadrul anchetei, de asemenea, au fost ridicate înscrisuri, obiecte şi laptopuri.

Reţinută pentru 24 de ore, directoarea liceului, Costica Vărzariu, care ieri a apărut în faţa instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru trafic de influenţă, nu era preşedinta comisiei de examen, aşa cum eronat s-a speculat, această funcţie fiind deţinută de Graţiela Niculescu, de la Universitatea Politehnica, care a fost numită cu 48 de ore înainte de proba scrisă la Limba şi literatura română. Preşedintele Comisiei Municipale de Bacalaureat Bucureşti, Florin Lix­andru, a declarat că, potrivit Metodologiei de organizare şi desfăşurare a examenului de bacalaureat, este interzis directorului şcolii să fie prezent în unitate în ziua în care au loc probele scrise. Cinci profesori din comisia de examen şi 32 de profesori supraveghetori la Liceul "Dimitrie Bolintineanu" au fost audiaţi luni la Poliţia Capitalei. Parchetul Tribunalului Bucureşti anunţa luni că a fost începută urmărirea penală pentru fapte de corupţie. Procurorii au stabilit că, în perioada mai-iunie, în calitate de director al Liceului Teoretic "Dimitrie Bolintineanu" din Bucureşti, Costica Vărzaru a pretins şi a primit sume de bani de la elevi înscrişi la examenul de bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2013, pentru a-şi folosi influenţa pe lângă membrii Comisiei de bacalaureat din Centrul de examen al unităţii de învăţământ, astfel încât aceştia "să nu îşi îndeplinească în mod corespunzător atribuţiile de serviciu pe parcursul desfăşurării examenului" ."Ulterior, inculpata a şi efectuat demersuri în acest scop, urmărind să fie desemnaţi anumiţi supraveghetori permisivi, precum şi o comisie care putea fi influenţată în sensul realizării unor fraude în desfăşurarea examenului", se arată într-un comunicat de presă al Parchetului Tribunalului Bucureşti.

Un număr de 154.586 de candidaţi din totalul de 162.338 de potenţiali participanţi s-au prezentat la proba scrisă de limba şi literatura română a Bacalaureatului, 93 de elevi fiind scoşi din sălile de examen din cauza tentativelor de fraudă la care au recurs, informează Ministerul Educaţiei. Astăzi va avea loc proba obligatorie a profilului şi pe 5 iulie - proba la alegere a profilului şi specializării, urmând ca rezultatele să fie afişate pe 8 iulie.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb