PROIECT DE 19 MILIARDE DOLARI Polonia vrea să construiască cel mai mare aeroport din Europa

A.P.
Ziarul BURSA #Internaţional / 5 octombrie 2018

Guvernul Poloniei are în plan construcţia unui aeroport în valoare de 19 miliarde dolari în apropierea Varşoviei, pentru a demonstra importanţa economică tot mai mare a ţării, dar criticii afirmă că proiectul nu este necesar şi că este prea costisitor, relatează Bloomberg, conform news.ro.

Directorul general al companiei aeriene poloneze LOT, Rafal Milczarski, a afirmat că ţara şi compania pe care o conduce au nevoie de un nou aeroport modern, în zona satului Baranow, la 40 de kilometri est de Varşovia.

Noul proiect va include terminale, hangare şi piste, iar după construcţia de noi linii feroviare şi autostrăzi, valoarea acestuia va atinge 70 de miliarde de zloţi (19 miliarde de dolari), urmând să deservească 45 de milioane de pasageri pe an şi să rivalizeze aeroporturile Heathrow din Londra, Charles de Gaulle din Paris şi Schiphol din Amsterdam.

Noul aeroport, care se va afla la o distanţă de 15 minute cu trenul faţă de gara centrală din Varşovia, este esenţial pentru ambiţiile LOT de triplare a traficului de pasageri şi de dezvoltare a zborurilor pe distanţe lungi, către Asia şi Americi.

Construcţia este programată să înceapă în 2021, după ce guvernul va cumpăra terenurile din Baranow şi localităţile apropiate, iar zborurile vor începe în 2027.

În etapele viitoare ale proiectului vor fi adăugate piste şi terminale, mărind capacitatea aeroportului la 100 de milioane de pasageri pe an, mai mare decât cea a aeroportului Heathrow, care este cel mai aglomerat aeroport din Europa.

"Economia Poloniei a înregistrat o creştere medie de 3,3% pe an în ultimii ani, iar regiunea devine tot mai bogată. Aspiraţia noastră este să devenim operatorul aerian preferat în Europa Centrală", a spus Milczarski.

Polonia este a şasea cea mai populată ţară din UE şi a opta mare economie din blocul comunitar, iar guvernul afirmă că aeroportul poate arăta că ţara este o putere emergentă.

"Este cel mai mare proiect din istoria modernă a Poloniei. Având în vedere localizarea din estul Europei, aeroportul poate fi o poartă a UE către est", a spus Mikolaj Wild, secretar de stat în Ministerul Infrastructurii, care coordonează proiectul.

Cu un număr de pasageri de 9 milioane etimat pentru 2018, LOT este abia al 19-lea operator aerian din Europa, dar are unele avantaje, fiind unul dintre puţinii operatori independenţi care mai activează în regiune.

LOT are o flotă de 73 de avioane, între care 11 aparate Boeing Dreamliners care efectuează curse către Chicago, New York şi Los Angeles, precum şi în Asia.

Profitul operaţional al LOT este pe cale să scadă cu 22% în acest an, la 225 de milioane de zloţi, în principal din cauza creşterii costurilor pentru carburanţi şi leasing, chiar dacă veniturile sunt estimate să crească cu 25%, la 6 miliarde de zloţi. Criticii spun că banii ar trebui să fie cheltuiţi mai bine pe autostrăzi, căi ferate şi modernizarea aeroportului Chopin şi a altui aeroport aflat la 40 de kilometri în nordul Varşoviei, care este folosit de Ryanair.

Prima fază a proiectului va costa 35 de miliarde de zloţi, peste 10% din bugetul din 2018 al Poloniei. O parte din bani vor proveni de la Uniunea Europeană, dar guvernul afirmă că este probabil să fie contractate şi împrumuturi.

Şi locuitorii din Baranow au votat împotriva planului.

Guvernul insistă, însă, că proiectul este solid şi că va fi pus în practică. Autorităţile afirmă că extinderea aeroportului Chopin nu are sens, deoarece se află în limitele oraşului Varşovia, sute de mii de persoane locuind în apropiere.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9749
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7790
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3324
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0430
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.9466

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb