Putin pregăteşte populaţia pentru un nou val de mobilizare

S.B.
Internaţional / 3 ianuarie 2023

Putin pregăteşte populaţia pentru un nou val de mobilizare

În Rusia a început, se pare, "campania" de pregătire a societăţii pentru un nou val de mobilizare, după ce o aşa-numită asociaţie a 'Văduvelor soldaţilor' i-a cerut preşedintelui Vladimir Putin să ordone mobilizarea generală în ţară şi să instituie interdicţia ca bărbaţii de vârstă militară să părăsească Rusia, informează Agerpres.

'Îi solicităm preşedintelui nostru Vladimir Vladimirovici Putin să permită armatei să efectueze o mobilizare pe scară largă, care să corespundă situaţiei ce s-a creat la frontierele noastre', se afirmă în apelul aşa-numitelor 'văduve', postată pe canalul Telegram al organizaţiei.

Autorii (autoarele) textului cer de asemenea 'să li se interzică bărbaţilor cu vârsta de încorporare să poată pleca în afara ţării'. 'Avem tot dreptul moral pentru aceasta: bărbaţii noştri au murit, apărându-i pe aceştia, dar cine ne va apăra pe noi dacă ei vor fugi', explică asociaţia 'văduvelor'.

În privinţa mobilizării, acestea îi cer lui Putin să se ghideze după Stalin, care 'nu se gândea la niciun fel de cotă de popularitate în sondaje sau la nemulţumirea disidenţilor', urmărind doar victoria.

În finalul apelului lor, autorii (autoarele) subliniază că aceasta este 'rugămintea noastră, decizia noastră şi cererea noastră!' 'Şi noi credem că autorităţile ne vor auzi!', afirmă la sfârşit 'văduvele'.

Nu există informaţii publice despre fondatorii (fondatoarele) acestei organizaţii şi nici despre reprezentantele sale, notează The Moscow Times. Primul mesaj postat pe canalul Telegram al organizaţiei respective datează din 5 decembrie. În total, 'Văduvele soldaţilor' au 1.800 de abonaţi.

În postări ulterioare, autorii proiectului îşi recunosc apropierea de administraţia prezidenţială rusă, care oferă 'asistenţă intensă' în pregătirea răspunsurilor juridice la solicitările văduvelor militarilor.

Şeful Direcţiei principale de informaţii a Ministerului ucrainean al Apărării (GUR), Kirilo Budanov, declarase anterior că autorităţile ruse ar putea declanşa un nou val de mobilizare imediat după Anul Nou: la 5 sau 9 ianuarie, estimase el, conform publicaţiei citate. Armata rusă, afirmase Budanov, 'nu are suficiente efective' de luptă pentru a compensa 'pierderile importante' suferite în Ucraina şi a forma noi unităţi militare.

În acest sens, cunoscutul publicist independent rus Stanislav Belkovski, autoexilat în Israel după declanşarea invaziei ruse în Ucraina, a declarat marţi că tot mai multe informaţii menite să justifice şi să fundamenteze nevoia de a întări potenţialul militar al Federaţiei Ruse apar în ultimele zile în spaţiul media.

Cel mai probabil, Kremlinul se pregăteşte să folosească o mişcare deja uzitată, 'un apel direct al populaţiei' către Putin, spune el. Belkovski consideră că tocmai pentru punerea în practică a acestei idei a fost creată aşa-numita asociaţie 'Văduvele soldaţilor' de către Kremlin, conform publicaţiei ucrainene Dialog.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Putin, numai mobiliza apasa butonul si lanseaza nucleara.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb