Raiffeisen renunţă la divizia din Polonia

V.D.
Bănci-Asigurări / 10 aprilie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Grupul bancar francez BNP Paribas a anunţat astăzi că va prelua cea mai mare parte a activităţilor din Polonia ale grupului bancar austriac Raiffeisen Bank International, operaţiune care va permite BNP Paribas să-şi consolideze poziţia pe piaţa serviciilor bancare din Polonia, transmite Reuters.

Activităţile RBI, care au fost preluate pentru suma de 3,25 miliarde zloţi (775 milioane de euro), vor fi unite cu filiala BNP Paribas din Polonia, BGZ BNP Paribas, astfel că banca franceză va ajunge la o cotă de piaţă 6% în Polonia.

"Prin combinarea forţelor BGZ BNP Paribas cu activele şi cultura Raiffeisen Bank Polska, grupul BNP Paribas va deveni o bancă de referinţă în Polonia pe toate segmentele de piaţă" a subliniat directorul general de la BNP Paribas, Jean-Laurent Bonnafe.

La rândul său, Raiffeisen Bank International a precizat că va păstra o parte din operaţiunile Raiffeisen Polbank, inclusiv portofoliul de credite ipotecare în valută, în principal în franci elveţieni, la cererea Autorităţii de reglementare a pieţei financiare din Polonia (KFN), care cere ca acest tip de active să rămână în mâinile proprietarului actual pentru a nu slăbi sistemul bancar.

În România, Raiffeisen Bank este o bancă universală care deserveşte aproximativ două milioane de clienţi persoane fizice, 100.000 IMM-uri şi 5.600 de companii. Reţeaua băncii în România numără 451 de unităţi, peste 1.000 de ATM-uri, aproximativ 19.000 de EPOS-uri şi 189 de MFM (automate multifuncţionale). Profitul net al Raiffeisen Bank a crescut cu 9%, de la 452 milioane lei în 2016 până la 491 milioane lei în 2017, iar rentabilitatea capitalului a fost de 15,8%.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. Si cea românească nu o vrea sau aici comisioanele sunt babane?

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

23 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7871
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3453
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0070
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.2660

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb