RASDAQ Tranzacţie specială cu aproape 10% din acţiunile "Centrului Comercial Cozia"

Andrada Busuioc
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital #Jurnal Bursier / 3 august 2005

Comparativ cu şedinţa de luni, în care valoarea totală a tranmzacţiilor s-a ridicat la numai 745.827 RON, ieri piaţa a cres-cut cu peste 92%, pînă la 1,4 milioane RON. Peste 62% din valoarea totală a fost realizată prin intermediul unei tranzacţii speciale cu acţiunile "Centrului Comercial Cozia" Rîmnicu Vîlcea (CCCZ). Numărul tranzacţiilor comune a scăzut ieri comparativ cu şedinţa precedentă, de la 326 la 293 de transferuri, însă toţi cei trei indici bursieri au înregistrat creşteri. Cel mai mult s-a apreciat RAQ-I, indicele care reflectă lichiditatea acţiunilor listate la prima categorie, şi care a crescut cu 0,61%. Atît indicele RAQ-II, cît şi Rasdaq Compozit s-au majorat cu 0,33%

La categoria de bază, valoarea totală a transferurilor a fost de numai 79,092 RON, iar cele mai lichide titluri au fost, din nou, cele ale producătorului brăilean de îmbrăcăminte "Brainconf" (simbol BRCR). Au fost perfectate 21 de tranzacţii în care s-au transferat peste 45.000 de acţiuni. Titlurile BRCR au fost transferate la preţuri cuprinse între 0,83 şi 0,87 RON/acţiune, iar preţul de referinţă a fost de 0,85 RON/acţiune, mai mic cu 1,16% decît cel din şedinţa precedentă. Conform ultimelor raportări în structura acţionariatului figurează un singur acţionar semnificativ, "Romanian Reconstruction Capital" cu o deţinere de 7,64%, restul acţionarilor deţinînd cumulat 92,36%.

Şi acţiunile "Socep" Constanţa (SOCP) au continuat să fie tranzacţionate ieri, 25 de tranzacţii fiind încheiate cu aproape 80.000 de acţiuni. Preţul de referinţă a continuat şi ieri să crească, cu 0,37%, ajungînd la 0,266 RON/acţiune.

Cele mai multe tranzacţii în cadrul celei de-a doua categorii au fost realizate cu acţiunile "Comvex" Constanţa (CMVX). Cele cinci transferuri au însumat jumătate din totalul categoriei şi au fost încheiate la preţuri variind între 20 şi 20,2 RON/acţiune. Preţul de referinţă a rămas acelaşi cu cel din sesiunea bursieră anterioară.

Tranzacţiile realizate cu acţiunile listate la categoria de bază au însumat 82% din valoarea totală a tranzacţiilor comune de ieri. Au fost încheiate 196 de tranzacţii în cadrul categoriei de bază, care au totalizat 453.728 RON.

Cea mai mare valoare de tranzacţionare de la această categorie a fost realizată cu titlurile "Comcereal" Constanţa (CCRL), şi s-a ridicat la 163.860 RON. Prin două tranzacţii au dost transferate 11.540 de acţiuni. Preţul de referinţă al sesiunii de ieri a fost de 14,2 RON, mai mic cu 8,38% decît cel din şedinţa anterioară. Această scădere este cea mai mare înregistrată în sesiunea bursieră de ieri.

Tranzacţia specială cu acţiunile "Centrului Comercial Cozia" Rîmnicu Vîlcea (CCCZ) a însumat 891.176 RON. Pachetul transferat a însumat peste 1,9 milioane acţiuni, reprezentînd aproape 10% din capitalul social al companiei. Acţiunile au fost tranzacţionate pentru 0,451 RON/titlu. Societatea are ca obiect de activitate închirierea şi subînchirierea bunurilor imobiliare şi are un capital social de 2,7 milioane RON. Titlurile emise de societate au valoarea nominală de 0,1 RON. Acţionarul majoriatr al companiei este fondul de investiţii "Broadhurst Investments" Ltd, care deţine 69,99% din capitalul social. În primul trimestru al acestui an , compania a realizat o cifră de afaceri de 14,6 milioane RON şi a obţinut un profit de un milion RON.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb